Cărți citite în pandemie

Așa cum v-am promis, iată și articolul despre cărțile citite în pandemie, cu un mic disclaimer, pe care știu că l-am făcut și în articolul despre filme, dar asta-i viața: sunt multe cărți polițiste pe lista de mai jos, din categoria cărților cu autori nordici, care abordează un stil anume. Nu știu dacă e trendy, că nu e chiar nou, dar pe mine acum m-a prins, așadar lista care urmează reflectă puțin această aplecare a mea către nordic noir din ultimele luni. Dar nu vă speriați, nu e chiar toată lista așa 😊. Urmează recomandări tot în ordine cronologică, asta firește, ca să nu se supere nimeni.

  1. Războiul sfârșitului lumii, Mario Vargas Llosa. O carte frumoasă și deosebit de bine scrisă, nu că m-aș fi așteptat la altceva din partea celebrului autor. Mai mult decât atât, o carte foarte bine documentată, istorie, realitate, dar și ficțiune, îmbinate foarte frumos și din care nu lipsește acțiunea. Cartea are la bază un eveniment real din istoria Braziliei: sângeroasa revoltă a unei secte conduse de Antonio Sfătuitorul de la sfârşitul secolului al XIX-lea în orașul Canudos – conflict în care au murit aproape 20.000 de oameni. Aș spune că este una dintre cele mai bune cărți citite în ultimii 5 ani.
  2. Sticletele, Donna Tartt. Mi-a plăcut foarte mult, e antrenantă și tristă în același timp. E despre iubire și artă, despre supraviețuire, despre curaj. Am o problemă cu ultimele capitole, care ne introduc într-o cu totul și cu totul altă lume decât aproximativ primele 3 sferturi din carte (și vorbim de peste 1.000 de pagini, în total). Se schimbă întreg registrul, și nu neapărat că nu e pe gustul meu, dar pur și simplu îmi scapă motivul din spate. Cartea fusese și până la acel moment bună și antrenantă, dar mi-a părut că autorea a vrut un final și mai și. Nu știu dacă a reușit. M-am simțit ca și când a plecat într-o vacanță fără să apuce să termine cartea și a făcut-o altcineva în locul ei. Oricum, o carte care merită citită. Și găsiți și filmul pe HBO GO, foarte bun și el.
  3. Străinul, Stephen King. Îndrăznesc să spun că dacă ai spus Stephen King, ai spus tot. Dark în stilul deja consacrat, bună, antrenantă, polițistă și nu prea. V-o recomand cu drag și poate vedeți și serialul, un sezon pe HBO GO (The Outsider), dar vă avertizez că e mult, mult mai bună cartea.
  4. Fata din gheață, Robert Bryndza. Povestea detectivei Erika Foster în drumul spre rezolvarea unui caz de crimă. Not great, not terrible, mi-aș fi dorit mai mult suspans, mai multă istețime în construirea personajelor și a întâmplărilor (la jumătatea cărții știam deja cine este criminalul), dar poate fi o carte de umplut weekend-ul.
  5. Vânător de noapte, Robert Bryndza, volumul al doilea din seria Erika Foster, fără legătură cu primul volum din serie (în afara personajului principal), pot fi citite separat și/sau doar una dintre ele. Același stil, același scris, nu mi s-a părut o reală evoluție de la un volum la altul.
  6. Al nouălea mormânt, Stephan Ahnhem. Pre-sequel din seria Fabian Risk, o serie de cărți polițiste pe care le-am citit dintr-o suflare, vedeți mai jos și restul titlurilor, nu o să le descriu pe fiecare în parte. Personajul nostru principal, Fabian Risk, este un detectiv suedez care are parte de tot soiul de peripeții, în Suedia și în Danemarca. Ce mi-a plăcut mult este că cele 5 volume (până acum) au legătură unul cu altul, că sunt scrise într-un mod antrenant și coerent, și că sunt foarte similare cu un scenariu de film – de altfel, suedezul Stefan Ahnhem a și scris câteva scenarii -, că sunt dark, really dark, îți trebuie o doză de nebunie să-ți poți imagina așa ceva, că există răsturnări de situație la care nu te aștepți, că e cu sânge pe pereți și nu numai (pe care chiar mi l-am putut imagina, lol 😊). Mai mult decât atât, de la un volum la altul, poți vedea evoluția, poți înțelege că a ținut cont de feedback-ul primit între timp, ceea ce apreciez mult la un scriitor. Mi s-a părut una dintre cele mai bune serii de acest gen pe care le-am citit în ultimii ani, chiar dacă, recunosc, sunt și mici scăpări pe alocuri.
  7. Victimă fără chip, Stefan Ahnhem. Al doilea volum din seria Fabian Risk.
  8. Minus optsprezece grade, Stephan Anthem. Al treilea volum din seria Fabian Risk.
  9. Motivul X, Stefan Ahnhem. Al patrulea volum din seria Fabian Risk.
  10. Armada, Ernest Cline. Am ales-o fiindcă s-a promis a fi un soi de continuare a lui Ready player one citită acum niște ani și care mi-a plăcut foarte mult. Din păcate, Armada nu m-a prins chiar atât de tare, de altfel îmi amintesc că și anul trecut am început s-o citesc și am abandonat-o. Am dus supliciul până la capat de data asta. Mi s-a părut mai degrabă o carte pentru adolescenți, nu pentru oameni mari. Poate fi pentru copilul din tine, dacă vrei, și dacă ești fan SF.
  11. Singurătatea numerelor prime, Paolo Giordano. Recitită anul acesta, fiindcă mi-a plăcut și-am vrut să-mi reamintesc unele pasaje. E o poveste tristă, vă avertizez, dar frumoasă.
  12. Tăcerea femeilor, Pat Barker. Cartea asta a fost o mare surpriză pentru mine. Am cumpărat-o în urma unei recomandări, a stat mult pe noptieră până să mă apuc s-o citesc, dar în primăvară mi-a prins foarte bine. Povestea Troiei și a lui Ahile, văzută prin ochii lui Briseis (pe care Ahile o luase ca sclavă în una din luptele lui). E povestea ei și a câtorva alte femei, e istorie și suferință. E cel mai probabil ficțiune. Și e foarte bine scrisă, repet, o surpriză plăcută.  
  13. Acolo unde cântă racii, Delia Owens. Altă supriză plăcută, altă carte care a zăbovit ceva pe noptieră până să mă apuc de ea. După ce am luat-o, am hotărât că e prea siropoasă pentru gusturile mele, dar mi-am schimbat părerea. Mă rog, e siropoasă și nu prea, e ușor tristă, e bine scrisă, o lectură ușoară și plăcută, cu o idee faină în spate: despre cum să supraviețuiești singur pe o insulă aproape pustie, mai bine de două decenii sau despre cum să trăiești printre oameni, dar fără ei.
  14. La început a fost sfârșitul, Adriana Georgescu. O carte grea, am știut de când am cumpărat-o, motiv pentru care am citit-o cam după un an. Despre comunismul anilor 1945 din România, povestea reală a deținutei Adriana Georgescu, la 3 ani după ce a reușit să evadeze și mai apoi să fugă din țară (cartea asta a fost scrisă la Paris). De citit, musai de citit.
  15. Omul care vedea dincolo de chipuri, Éric-Emmanuel Schmitt. Un pic overrrated, cu un stil ușor arogant, așa cum îi stă bine unui scriitor franțuz celebru și talentat. O poveste frumoasă, totuși, căreia îi puteți acorda o șansă, povestea lui Augustin, un tânăr jurnalist stagiar care trăiește la limita subzistenței și care supraviețuiește unui atentat terorist din Charleroi, tânărul care… vedea dincolo de chipuri, vă las pe voi să descoperiți mai multe, nu e chiar ceea ce pare la o primă vedere.
  16. Copiii de pe Volga, Guzel Yakhina. Am citit anul trecut Zuleiha deschide ochii, scrisă de aceeași autoare, și mi-a plăcut foarte, foarte mult, așadar nu am ezitat în acest caz. Și bine am făcut, femeia asta e un munte de talent, abia la începutul carieri sale (sau ce puțin așa sper), nu întâmplător are studii de PR, publicitate, marketing și scenaristică. Copiii de pe Volga este foarte frumoasă, ușor tristă și pleacă de povestea reală a lui Jakob Ivanovici Bach, membru al coloniilor germane de pe Volga din 1920 – 1930. Mă rog, ceea ce știm e că Bach a existat în realitate (la fel și fiica sa) și că a fost arestat în 1938 de către sovietici și condamnat la 15 ani de muncă silnică „pentru reeducare” în lagăr. Cartea ne spune ce s-a întâmplat înainte de 1938 și asta e, de fapt, pură ficțiune. Dar ce ficțiune frumoasă! Vă rog din suflet să-i dați o șansă.
  17. Omul de creta, C. J. Tudor. Văd pe copertă un citat al lui Stephen King: „Dacă vă plac cărțile mele, o să vă placă și asta.” Vă rog să mă credeți că nu e chiar așa. Cartea nu e rea, dar nu se apropie, nici măcar cu mașina n-a trecut, pe lângă vreo carte scrisă de Stephen King. E un thriller bunicel și bine scris, dar mai e mult până departe. Mie mi-a plăcut.
  18. Toată lumina pe care nu o putem vedea, Anthony Doerr. Iată o carte pe care o pot pune în top 3 cele mai bune cărți citite de mine anul acesta. E frumoasă cum puține cuvinte pot explica și da, e tristă. (nu sunt cărțile triste și cele mai frumoase, parcă?). Titlul este foarte bine ales (personajul principal este o fată care nu vede), stilul este foarte bun, o narațiune care nu plictisește, nu te încarcă inutil cu detalii, e puternică și impresionantă. Acțiunea se petrece în timpul celui de-al doilea Război Mondial, de fapt atunci începe povestea care ne poartă până în 2014. De citit la gura sobei cu un ceai în mână, ca să zic așa.
  19. O viață măruntă, Hanya Yanagihara. Categoric cea mai bună carte citită anul ăsta și cel mai probabil în ultimii 5 ani. Nu e tristă, e foarte tristă, apăsător de tristă, am avut de multe ori senzația că mă sufoc de atâta durere citită printre rânduri. Dar este, în același timp, fermecătoare. Despre suferință, despre curaj, despre prietenie, despre suferință, despre frumusețea și mizeria umană, despre suferință (nu, nu întâmplător repet asta). Mai mult decât atât, este atât de bine scrisă și cu atât de multe detalii, încât am fost convinsă la un moment dat că autoarea a trecut prin acele suferințe sau cel puțin prin ceva similar. Nu ai cum să pui așa ceva în cuvinte atât de exact, fără să fi trecut prin asta. Nu am găsit însă nimic relevant în acest sens în căutările mele despre ea. En fin, sper să se facă și film și sper din tot sufletul să fie unul bun, așa cum merită această carte. Dacă vă știți sensibili, mai bine nu, dar eu aș zice să încercați această lectură, este fabuloasă.
  20. Sashenka (Moscow trilogy #1), Simon Sebag Montefiore. A fost prima carte pe care am citit-o de Simon Sebag Montefiore și pentru mine a fost o surpriză plăcută. Cartea e un roman bunicel, o poveste frumoasă cu sovietici și bolșevici din Rusia în prag de revoluție în 1916. Cartea nu-i deloc rea, e scrisă bine și ușor de citit, o dramă cu iz romantic, ca să știți la ce vă înhămați, dacă e. Interesant e ce am descoperit după: Montefiore este un istoric cu adevărat pasionat de Stalin, fiind și autorul celebrei cărți Stalin – Curtea țarului roșu (care, de altfel, își așteaptă rândul la citit). În căutările lui prin arhive pentru a scrie această carte despre Stalin, Montefiore a găsit niște documente de la care a plecat practic povestea Sashenkăi. A găsit-o pe Sashenka și pe soțul ei, le-a schimbat numele și i-a pus într-un roman. Ficțiune, dar ar putea la fel de bine să nu fie. Frumos, iar stilul lui Montefiore o să vă prindă cu siguranță.
  21. Rugăciune pentru Cernobîl, Svetlana Aleksievici. Văzusem serialul înainte cu câteva luni (foarte bun, pe HBO GO) și abia așteptam să citesc cartea. Dar nu m-a prins, poate fiindcă m-a găsit într-un moment anume, poate fiindcă aveam eu alte așteptări, nu știu, sau poate o simplă colecție de povești (tulburătoare, fără doar și poate) puse simplu unele lângă altele, fără nicio concluzie din partea celui care le-a cules, nu provoacă suficientă emoție. Am avut senzația că se aștepta, cumva, ca succesul acestei cărți să vină doar din puterea poveștilor spuse, ceea ce mi se pare greșit. Also, mult, mult prea mult marketing în jurul ei. Svetlana Aleksievici este un jurnalist bun, însă poate nu un scriitor atât de bun. Nu încă.
  22. X feluri de a muri, Stefan Ahnhem. Volumul cu nr. 5 din seria Fabian Risk…. în care ni se explică multe dintre misterele primelor 4 volume, ceea ce am apreciat foarte mult. Dar e și foarte puțin credibil, pe alocuri, și e trist să vedem asta, după ce în primele 4 volume totul a mers șnur. Oricum, nu e rea deloc, mi-a plăcut, sunt curioasă de continuare, dacă va fi să fie. Deși pentru asta va trebui să mai așteptăm ceva, volumul 5 a fost scris la începutul lui 2020 și nu cred să apară continuarea prea curând.
  23. Cu sânge rece, Truman Capote. Am descoperit-o absolut întâmplător, pe când citeam un review al unei alte cărți, al cărui autor a fost comparat cu Capote. Foarte bună, povestea reală a unei crime din Kansas, anul 1959, pentru care Truman Capote s-a documentat timp de 6 ani, ajutat și de scriitoarea Harper Lee. Și se vede toată această muncă de documentare, cartea este foarte bine scrisă, un thriller polițist de excepție, bazat pe fapte reale. 
  24. 3096 de zile, Natascha Kampusch. Cartea se încadrează la categoria memorii/jurnale, fiind povestea reală a unei fete răpită și ținută captivă timp de 8 ani, adică 3096 de zile, care este și titlul cărții. Ce să zic, m-a lăsat fără cuvinte, încă îmi vine greu să cred că așa ceva a putut fi posibil, în Austria anului 1998. Viața bate filmul și cartea asta bate multe cărți polițiste citite de-a lungul anilor. Mindblowing.
  25. Eseu despre orbire, Jose Saramago. Iată una dintre cele mai bune cărți citite în viața asta, clar în top 5 pentru mine. Cartea reprezintă modul autorului de a-și rosti neîncrederea în societatea contemporană, și ce mod mai frumos de a da o palmă decât acesta! Poate una dintre cele mai teribile cărți din anul ăsta teribil și el, extrem de bine scrisă și diferit, unde nu există linii de dialog, deși există atât de multe dialoguri, unde personajele nu au nume, deși sunt atât de clar definite. La un momendat în timp, fără o cauză aparentă, toți oamenii cu excepția unuia, care îi și ajută, își pierd vederea. Apoi… nu mai e altceva decât haos, mizerie și moarte. Vă las câteva rânduri, cu mențiunea că are totuși un final liniștitor. „Se ridică greu. Avea sânge pe mîini și pe haine, și deodată trupul extenuat o anunță că era bătrînă. Bătrînă și asasină, gîndi, dar știa că, dacă ar fi necesar, ar ucide din nou. Dar cînd e necesar să ucizi, se întrebă mergînd spre hol, și își răspunse tot ea, Cînd e deja mort ceea ce e încă viu.” Sau:  „Nu știu cum pot mînca oamenii așa ceva, chiar cînd năpasta a dat peste toată lumea, sînt întotdeauna cîțiva care o duc mai rău decît alții.” Cartea a fost ecranizată în 2008, eu am văzut imediat și filmul, Blindness, foarte bun și el, cu Julianne Moore și Mark Ruffalo.
  26. Cerul roșu al amiezii (Moscow trilogy #2), Simon Sebag Montefiore. Scriam mai sus despre primul volum din trilogie, Sashenka, care mi-a plăcut foarte mult. Ei bine, acest al doilea volum nu m-a dat pe spate, trebuie să recunosc. Cele 2 pot fi citite și separat, și în ce ordine vreți voi, deși în acest al doilea volum se fac referiri la primul și sunt personaje care apar în ambele, dar prea puțin ca să conteze. Nu știu exact de ce nu m-a prins, poate prea mult război citit anul ăsta și poate prea mult Stalin.

Cumva, mi se părea că am citit mai mult anul ăsta decât în 2019, dar lista asta spune că nu e chiar așa, sunt doar vreo 4 cărți în plus. E drept însă că numărul de pagini e consistent pe fiecare carte și la fel de drept e că m-am și uitat la filme anul ăsta, mult mai mult decât în alți ani și cu siguranță mai mult decât în 2019. Sper să vă fie de folos!

Filme văzute în pandemie (II)

Continuăm seria de recomandări (vedeți voi care sunt și care nu), cu partea a doua a filmelor văzute în pandemie. Ordinea e cronologică.

  1. 13 Commandments, 1 sezon, pe Netlfix, olandez. Mi-a plăcut destul de mult, mai ales că începe într-un fel și se termină cu totul altfel decât ai crede. Oricum, cu crime și răzbunări și da, pe gustul meu.
  2. Sense 8. Din nou, un serial mai vechi și o surpriză plăcută pentru mine, deși e destul de controversat ca idee și neiubitorii de LGBT sau prea-pudicii, nu vor putea să vadă nici măcar un episod. Cam multe scene de sex explicit și sex în grup, dar ideea din spate e foarte mișto, muzica mișto, o combinație fină de acțiune și romance și fiction și da, mi-a plăcut. 2 sezoane, pe Netflix. Also, o bună lecție despre ce înseamnă LGBT pentru copii.
  3. The Loudest Voice in the Room. Al doilea cel mai bun serial văzut anul ăsta (despre primul, mai jos), atât de mult mi-a plăcut că am cumpărat și cartea. Povestea reală a fondatorului Fox News TV station back in the days, personaj jucat de Russell Crowe, dar care nu mai e, cel puțin în acest film, nimic din Russell Crowe pe care-l știam cu toții. Povestea e super interesantă, omul a fost o canalie, dar foarte deștept, iar Russell e foarte, foarte bun. Vi-l recomand cu drag, 1 sezon, 7 episoade, pe HBO GO.
  4. Mergând mai departe ajungem la luna septembrie și după deja multe seriale, chiar că am rămas fără opțiuni cât de cât cunoscute. Așadar urmează câteva filme, unele mai vechi, cum ar fi Zodiac, pe care l-am revăzut cred că a 4-a oară. Mi se pare la fel de bun. Tot pe Netflix.
  5. Newsroom. Cred că e cel mai bun serial văzut anul ăsta (foarte bun, dar nu cel mai frumos, vedeți voi mai jos de ce). Mi-a plăcut teribil, nu seamănă cu nimic din alegerile și preferințele mele mai mult sau mai puțin macabre de până acum, este despre jurnalism old school într-o redacție de televiziune. 3 sezoane, HBO GO.
  6. Slumdog Millionaire. Nici de ăsta nu știu cum să explic că mi-a scăpat până anul ăsta. Mi-a plăcut teribil și fiindcă puștiul a jucat și-n Newsroom (vezi mai sus), am zis să nu-l mai amân și foarte bine am făcut. Îl găsiți pe Netflix.
  7. Deepwater Horizon. Fiindcă, așa cum am mai spus, îmi plac filmele inspirate din realitate, iar ăsta e despre accidentul din 2010 petrecut pe platforma petrolieră Deepwater Horizon, situată în Golful Mexic. Bun, îl găsiți pe Netflix.
  8. Mystic River. O mică porcărioară semi-polițistă cu final de rahat, pe care am dat click din greșeală, într-un promo pe Netflix. V-am spus, doar, că am rămas fără opțiuni la un moment dat…
  9. Crescut de lupi. Iată un alt exemplu de serial care a început foarte bine, o super idee în spate și până la final de sezon au reușit să-l strice de tot. Din păcate, la cum se termină, se pregătește sezonul 2, deși eu chiar sper că cifrele nu vor arăta prea bine pentru încă un sezon. E cu omenirea pe cale de dispariție, cu planete noi, cu androizi. Și cu Ragnar, pour les connaisseurs. 1 sezon, HBO GO.
  10. To the Lake. Nici nu mai știu cum am făcut alegerea asta, dar țin minte că la momentul respectiv era no 2 în trending în Romania, pe Netflix. Am mai citit apoi câteva păreri și toate erau în favoarea lui. Nu e extraordinar, dar nici rău nu e, cu multe întorsături de situație și cateva puncte culminante pe episod, așadar nu te plictisești. Și mă rog, e cu un virus, pleacă lumea din calea lui, crime, sânge, cum ziceam, bunicel. Also, e rusesc. Un singur sezon, pe Netflix, dar la cum se termină, se pregătește sezonul 2.
  11. Young Wallander – un serial polțist british, nu m-a dat pe spate, dar a mers în lipsă de altceva. 1 sezon, pe Netflix.
  12. Unbelievable. Limited series pe Netflix, 8 episoade, serialul relatează povestea reală a unei adolescente violate pe când avea 16 ani și pe care nu o crede nimeni că i s-a întâmplat asta, suspectul fiind totuși, violator în serie în mai multe state din US. E teribil că asta chiar s-a întâmplat, serialul e foarte bun și chiar merită un loc pe listă.
  13. The Frozen Dead. Iată și primul serial franțuzesc din lista mea și probabil cea mai proastă alegere. Și o să vi-l povestesc cu detalii și cu spoilere ca să fim cu toții siguri că nu greșim atunci când alegem. Boooon, se face că în primul episod este ucis un cal. Mă rog, nu oricum, e decapitat și corpul e răstignit prin munți. E iarnă grea și zăpada albă contrastează frumos cu sângele calului, probabil că așa a gândit și regizorul. Se găsește un detectiv faimos să investigheze acest caz teribil, care detectiv găsește păr de om în zona incriminată și, ce să vezi, aparținea unui criminal în serie, actualmente închis într-un centru de psihiatrie cu regim de închisoare. Mai mult decât atât (!), criminalul acesta fusese cândva polițist, în urma cu 20 de ani. Mai mult decât atât (!!), fusese bun prieten cu detectivul nostru celebru, angajat în prinderea ucigașului de cal. Mai mult decât atât (!!!), criminalul era nașul de botez al fetei detectivului celebru. Booon, dar de ce era criminalul la închisoare? Pentru că omorâse vreo 4 fete (sau să fi fost 6?) și încă nu le găsiseră cadavrele (lucru important în dinamica filmului) și, ce să vezi, cel care-l bagase la zdup era chiar detectivul nostru celebru. Ce legătură are cu calul, veți întreba, poate, pe bună dreptate, că și eu m-am întrebat asta toate cele 6 episoade lungi. Niciuna, decât că așa a aranjat domnul criminal în serie aducerea detectivului celebru în oraș, lângă el. Fiindcă nah, aveau afaceri neterminate. Bine, noi aflăm asta pe la episodul 4, până atunci nu se leagă nimic, dar nu contează, că în episodul 2 moare și un om, castrat, în padure, spânzurat cu picioarele în sus într-un pom. Mergând mai departe mai mor niște oameni care se pare că violaseră în trecut 4 fete și un băiat. 3 din fete se sinuciseseră din cauza traumei (sau au fost ucise, nu ni se spune exact), băiatul și fata rămași în viață se apucă de răzbunare când cresc mari. Băiatul, ajuns mare și devenit bogat, era, culmea!, chiar proprietarul calului ucis în primul episod (lol, iată legătura). Fata, ajunsă mare și nu foarte bogată, era, culmea!, chiar directoarea centrului unde se afla închis criminalul nostru în serie. Și cei doi formau un cuplu. Nu că-i frumos???? În paralel cu toate, la centrul ăsta lucra o fată, dr. psihiatru în devenire. Care ținea morțiș să vorbească cu criminalul nostru în serie. Și care fată era, culmea!, sora uneia dintre fetele ucise în urmă cu 20 de ani de criminalul nostru în serie, băi, băiatule, ce palpitant!!! Și de ce o mânca pe ea undeva și venise aici, la el? Poi ca s-o găsească pe soră-sa moartă, că v-am zis că e important faptul că nu se găsiseră cadavrele fetelor ucise de criminal…. en fin, ca s-o scurtez, criminalul o răpește pe fată (cu ajutorul oamenilor din afară, că el era închis, mai precis cu ajutorul directoarei căreia îi spunea, pe rând, contra unor servicii, cine erau cei care o violaseră în copilărie, pentru ca ea să poată liniștită să-i ucidă, cu ajutorul proprietarului de cal, desigur). În schimbul fetei, criminalul îi cere detectivului nostru eliberarea. Lucru care se și întâmplă și nici că-l mai prinde cineva, dar hei, până la urmă a salvat fata…. Nu că-i frumos?????? 6 episoade lungi, cum spuneam, pe Netflix, în caz că…
  14. Undercover, sezonul 1, pe Netflix, înfățișează povestea reală a unui traficant de droguri din Belgia (da, da, e belgian, belgian-olandez, de fapt). Not great, not terrible, se vorbește la un moment dat ca o comparație de Pablo Escobar, dar, vă rog să mă credeți, nu se compară. Aștept cu interes sezonul 2, care e deja live pe Netflix.
  15. The Crime, polonez. Un clasic cu crime, limited series, 3 episoade pe sezon, 2 sezoane. Bunicel.
  16. The Break. Frantuzesc, mi-a stat inima când am dat play, având în vedere experiența recentă cu serialele franțuzești, dar ăsta nu e rău. 2 sezoane, pe Netflix, am văzut primul sezon și o bună parte din sezonul 2 și mi-a plăcut. E interesant că-n fiecare episod apare câte un potețial criminal pentru aceeași crimă, ca la final să descoperim că nu era niciunul din cei presupuși. Miștocuț, mai bun primul sezon, însă.
  17. The trial of the Chicago 7. Bazat pe povestea reală a protestelor din Chicago (proteste anti razboiul din Vietnam), anii 1968. Foarte bun (film, nu serial), îl găsiți pe Netflix. M-am bucurat să-l revăd pe Eddie Redmayne și tot filmul m-am întrebat cât din realitate au păstrat referitor la judecător și la cum a judecat tot procesul. Mi s-a părut pur și simplu ireal, chiar și pentru anii ‘68.
  18. The Queen’s Gambit. Cel mai frumos serial al anului, asta e clar. Poveste frumoasă, bine jucat, regie bună, muzică bună, nu știu ce ai vrea mai mult de la un serial. Adică, cum să zic, nici n-am văzut vreun strop de sânge și nici n-am simțit nevoia, ceea ce nu e puțin lucru 😊. 1 sezon, 7 episoade, pe Netflix. Absolut minunat.

Filme văzute în pandemie (I)

Iată că a venit din nou timpul să scriu pe blog, constat o consecvență precisă de 1-2 articole pe an 😊, nu mă dezic, articole dedicate exclusiv filmelor sau cărților. Și pentru că suntem în semi-carantină, vine vremea rece și vacanța de iarnă cât de curând, mă gândesc că vom/veți sta mai mult pe acasă așa că e bine venită o nouă listă de filme. Nu vă faceți griji, pregătesc și lista de cărți, să fie pe toate gusturile.

Așadar filme, mai mult seriale, văzute din februarie-martie și până acum, cu bune și rele, într-o ordine pur întâmplătoare, dar mai degrabă cronologică, iar dacă citiți descrierea acolo unde este, vă prindeți voi dacă merită sau nu. Ah, și o notă înainte de a începe: m-a prins curentul ăsta nordic noir sau cum i-o zice, atât la filme, cât și la cărți, iar asta se traduce printr-o listă de filme cu crime, dark, cu psihopați și situații din cele mai ciudate și, uneori, scârboase, majoritatea non-english movies, foarte multe nordice. Să nu ziceți că nu v-am prevenit. 😊

  1. Our Planet, da, acel documentar celebru și deosebit de frumos, cu care am decis să-mi încep starea de urgență în martie. Fiindcă e celebru, sigur îl știți, nu vă dau mai multe detalii. Iar dacă nu-l știți, ar fi cazul să schimbați asta.
  2. The Valhalla Murders, serial, primul din seria celor în altă limbă decât engleză, e islandez.. Polițist, nu foarte dark, ușor de digerat dacă nu vă deranjează limba, not great, not terrible, dar am văzut cu siguranță mult mai proaste. Un singur sezon, 8 episoade, pe Neflix.
  3. Trapped. Similar cu the Valhalla Murders, doar că mult, mult mai bun, tot islandez, tot pe Netflix, recent a apărut și sezonul 2. Un serial polițist foarte bun, mie mi-a plăcut mult.
  4. Money Heist, sezonul 4, am mai scris despre el și despre cât de mult mi-a plăcut această serie, aștept cu maximum interes sezonul 5. Desigur, pe Netflix.
  5. Fauda, sezonul 3. Și despre el am mai scris, primele 2 sezoane le-am văzut anul trecut, iar acest sezon e aproape la fel de bun ca primele 2. Dacă vă place cu împușcături, e pe Netflix.
  6. Troy: Fall of a City, serial, 1 sezon, pe Netflix. Cea mai slabă ecranizare a poveștii din Troia, zero acțiune și zero poveste, mai bine vă uitați în gol, decât să vedeți asta.
  7. Troia, filmul acela vechi și celebru și la fel de bun, l-am revăzut ca să-mi spăl greșeala de a vedea serialul de mai sus.
  8. The Hunger Games, toate 3 părțile, revăzute a doua oară. Aș spune că nu mi-au mai plăcut la fel de mult ca la început.
  9. Bordertown. Similar cu the Valhalla Murders și cu Trapped, doar că muuuult, muuuuult mai bun, haha. Serios acum, cred că a fost cel mai bun serial polițist al anului. Finlandez, 3 sezoane, face deosebit de mult bine pe timp de iarnă. 😊 Îl găsiți pe Netflix.
  10. Deadwind, 2 sezoane, not great, not terrible, polițist din aceeași serie cu Trapped și Bordertown, doar că mai slab o idee, finlandez. Pe Netflix.
  11. Hinterland, well, în sfârșit un serial polițist pure british. Sigur, nu se compară cu Line of Duty văzut anul trecut, dar e cu crime și e fain. 3 sezoane relativ scurte, cu episoade relativ lungi, cam de 1.5h fiecare, tot pe Netflix, tot polițist, după cum am mai spus.
  12. King Kong. Din seria „Dacă doriți să revedeți…” S-a dorit. 
  13. Broadchurch, alt british polițist bun. Cumințel, dar bun, merită. 3 sezoane, pe Netlifx.
  14. The Revenant. Aici se cere o paranteză sau două: de anul ăsta mă uit la filme împreună cu copiii pre-adolescenți, motiv pentru care am ales filme aparte pentru ei, cum ar fi the Revenant, lol (mi se părea mie la acel moment că la 12 ani nu trebuie să lipsească din repertoriu :D). A doua paranteză aici e că eu mai văzusem filmul de 2 ori înainte și mi s-a părut bun de fiecare dată. La a treia vedere, mi s-a părut execrabil, foarte slab și prost jucat, sorry Leo. Cum se schimbă, dom’le, oamenii și cum li se cizelează simțul artistic în timp, ceva de nedescris…
  15. The Sinner, sezonul 3. Am văzut primele 2 sezoane anul trecut și abia îl așteptam și pe acesta. Polițist, un caz pe sezon, bun, deși sezonul 3 mi s-a părut mai slab decât primele. Pe Netflix. 
  16. Contagion – pentru că ce alt fim să alegi în pandemie decât unul despre virus??! E mai vechi, din 2014 dacă nu mă înșel, dar foarte bun și chiar cred că merită văzut în pandemie, poate se clarifică naibii treaba cu masca, cu dezinfectatul, cu distanțarea socială etc. Foarte bun, tot pe Netflix.
  17. Marcella – iată un serial polițist bun, care a început foarte bine și s-a stricat foarte rău pe parcurs, mai ales în ultimul sezon. Nu știu cum se face și cine le strică pe parcurs, că nu e prima oară când văd asta la un serial, probabil e o cursă neînduplecată după „mai mult”, dacă te-am șocat în primul sezon, o să te extra-șochez în 2 și-n al 3-lea nu mai pricepi nimic. En fin, am văzut mai rău.
  18. Fantastisc Beast and Where to Find them & Fantastics Beasts: The Crimes of Grindelwald. Le-aș revedea oricând, nu cred că mai e nevoie de nicio descriere, sunt și pentru mici, și pentru mari.
  19. Charlie și fabrica de ciocolată. Pentru că copii și Johnny Depp, care face un rol bunicel aici.
  20. The Rain, 3 sezoane. Iată un alt exemplu de serial foarte bun în primele 2 sezoane și mai puțin bun în al 3-lea. E cu viruși, dacă vă știți sensibili, skip. E și un pic SF, sau mai mult F, un pic diferit față de ce am văzut până acum, e și cu sânge, dar fără crime de psihopați, overall mi-a plăcut foarte mult. Pe Netflix.
  21. Jurrasic World: Fallen Kingdom. Pentru că copii. Nu mi-a plăcut în mod deosebit, o puzderie de bani aruncați pe efecte speciale nerealiste și cam atât.
  22. Paranoid, serial, 1 sezon, pe Netflix, din care țin minte doar că e polițist și british, atât de tare m-a prins.
  23. Snow White and the Huntsman. Pentru că Thor și copii. E un film de văzut și revăzut la toate vârstele, când n-ai chef de psihopați criminali în serie și de traficanți.
  24. In the heart of the sea. Pentru că Thor și balene. L-am văzut de 2 ori anul ăsta, e o poveste foarte frumoasă, nu fără peripeții. Există și o carte, de altfel, cu același nume, despre povestea reală a scufundării vasului Essex în 1820, vas cu vânători de balene, eveniment care l-a inspirat pe Herman Melville să scrie apoi Moby-Dick.
  25. Cursed, 1 sezon. Se făcea că eram prin iulie și rămăsesem fără o listă bună de recomandări de filme, așa că am luat pur și simplu Netflixul la răsfoit și ce mi s-a părut mai interesant într-o primă fază, s-a văzut. Nu toate au fost alegeri bune, ăsta, de exemplu, părea așea, ceva cu aer medieval și cu bătăi, și un pic fantasy și nu prea a fost pe placul meu. Prea ușurel și cusut cu ață albă pentru gustul meu.     
  26. Criminal UK, 1 sezon, 3 episoade, scurt, dar nici n-aveau cum să-l facă altfel, toată acțiunea se petrece într-o cameră de interogatoriu și actori avem cam 4, cel mult. E interesant ca experiment, înțeleg că există și Criminal France and Germany în același stil, dar eu m-am oprit la doar unul din serie, ca să nu ajung să mă plictisesc și să le urăsc. 😊
  27. Manhunt: Unabomber – ceva mai vechi, nu-mi dau seama cum mi-a scăpat până acum, mi-a plăcut foarte mult, cu atât mai mult cu cât prezintă povestea reală a lui Unabomber și da, recunosc, am o înclinație pentru filmele inspirate din fapte reale. E pe lista celor bune, 1 sezon, pe Netlfix.
  28. Dark. Oh boy. Am sentimente așa de amestecate despre acest serial, încât mi-e teamă că mai mult o să confuzez audiența, decât s-o lămuresc…. 3 sezoane, toate, dar mai ales primele 2, de văzut cu pix și carnețel. Asta ca să nu uitați cine e cine și în ce timp se petrece acțiunea, nu vă zic mai multe, pare foarte complicat la prima vedere, pare așea, pentru oameni foarte deștepți, ideea e foarte interesantă (bine, vă zic, e cu apocalipsă și călătorii în timp), primele două sezoane au fost digerabile chiar și în condiții vitrege de scenariu, dar al treilea mi-a scos peri albi. Am rămas fără muniție și răbdare și bine că ne-au explicat totul, dar absolut totul, în ultimele 2 episoade, altfel era clar un serial pus pe lista de nerecomandate. E pe Netflix, dacă aveți suficientă răbdare, îi puteți da o șansă. Nemțesc.

Va urma