Efectul „Cyber” asupra copiilor

Specialiști din toate colțurile lumii moderne avertizează din ce în ce mai des despre efectele nocive ale noilor tehnologii asupra copiilor, fie că vorbim de televizor, tabletă sau telefon. Am scris și eu în câteva rânduri despre asta, doar privind mai atent în jur, fără să fiu expert în domeniu. Nu mi-am schimbat părerea între timp: evoluția digitală e importantă, este tot evoluție oricum am spune-o, și e bine să o tratăm ca atare și să ne raportăm la vremurile de azi, nu la cele ale părinților noștri. La fel de adevărate sunt însă extremele: fără tehnologie nu e bine, prea multă tehnologie face rău.

Un mic exercițiu pentru cei care au copii

  1. Copilul are accese de furie sau devine agresiv atunci când îi ceri să se oprească din folosirea ecranelor?
  2. Copilul devine agitat atunci când îi ceri să se oprească din folosirea ecranelor sau se simte mai bine şi mai calm atunci când le foloseşte?
  3. Copilul se ascunde în legătură cu folosirea ecranelor sau se ascunde undeva pentru a nu fi văzut că le foloseşte?
  4. Copilul arată lipsă de interes faţă de alte lucruri care nu sunt conectate la ecrane (de exemplu: joaca fără ecrane, mersul la şcoală, jocul cu alţi copii)?
  5. Copilul preferă să petreacă timp pe ecrane în loc să petreacă timp cu prietenii şi nu este interesat de nimic altceva decât de folosirea ecranelor?
  6. Copilul refuză să meargă la culcare din cauza folosirii ecranelor sau are dificultăţi în a dormi fără ele?
  7. Copilul pare preocupat de folosirea ecranelor şi le foloseşte pe o durată de timp tot mai mare?
  8. Copilul spune că viaţa e plictisitoare fără ecrane iar folosirea acestora este singurul lucru care pare să îl motiveze pe copil?

Dacă ați răspuns afirmativ la cel puțin 3 din întrebările de mai sus, este posibil să existe o problemă în relația copilului tău cu tehnologia. Cum știi că trebuie să intervii? Cine te poate sfătui cum să intervii corect și firesc în viața coilului tău, fără a impune reguli ce nu vor fi respectate și fără a agrava și mai mult situația? Îți propun să afli mai multe de la specialiști.

Pe 12 octombrie, English Kids Academy, International House și Editura NICULESCU te invită la cea mai mare conferință dedicată efectelor tehnologiilor asupra copiilor: „The Cyber Effect” – Psihologia comportamentului copilului în mediul online. Evenimentul va avea loc între orele 9:00 – 13:30, la Aula Magna a Universității Politehnica din București.

Din program

Principalul speaker al evenimentului este Cyberpsihologul Dr. Mary Aiken, expert de marcă în cyberpsihologie la nivel Mondial și autoarea cărţii „The Cyber Effect”. Psihologia comportamentului uman în mediul online. Alături de ea se vor afla: Dr. Raluca Ioana Teleanu – Medic Șef Secție Neurologie Pediatrică – Spitalul Clinic de Copii „Dr. V. Gomoiu”, Mihai Laurențiu Gânj – Președinte English Kids Academy și International House Bucharest, Andrei Niculescu – Director General, Editura NICULESCU, Christian Ciocan – Comisar Șef Poliţia Română, Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalităţii.

Pentru că prevenirea trebuie să înceapă de timpuriu, Dr. Mary Aiken va pune în discuție timpul de expunere la ecran al bebelușilor și al copiilor mici, va aborda tema tantrum-urilor micuților atunci când le luăm tableta sau smartphone-ul din față, dar și aspecte precum cyberbullying, trolling și siguranță în mediul online în cazul adolescenților, și va ilustra dependențele de tip comportamental față de internet sau device-uri mobile. Dr Aiken va oferi părinților sfaturi practice și concrete ce pot fi aplicate imediat, în relația copilului cu tehnologia și mediul online.

În timpul conferinţei se va lansa și versiunea în limba română a volumului „The Cyber Effect”. Psihologia comportamentului uman în mediul online, un ghid esenţial pentru părinţii care îşi cresc copiii în era tehnologiei. Detalii despre costul biletului și întregul program al evenimentului aici.

Sursa foto: pixabay.com