Profiling pe Facebook 

Iată un articol pe care voiam să-l scriu de ceva vreme. I-am înțeles utilitatea cu adevărat abia după ce am postat pe Facebook despre asta relativ recent. Întrucât acest post (public) a stârnit controverse și numeroase comentarii, deduc că există un oarecare interes, de aici rândurile de mai jos.

M-am găsit postând în urma unei întâmplări cât se poate de concretă pornind de la o tânără care s-a făcut oleacă de râs pe internet facebook, cel mai probabil intenționat, și apoi a perseverat în prostie la fel de intenționat, în ciuda multor oameni de bine care au încercat să-i deschidă ochii. Instant m-am gândit cum ar fi dacă aș fi eu în locul ei și cum ar reacționa cei care mă cunosc și care nu-s tocmai puțini. Cum ar reacționa prietenii? Dar colegii? Colaboratorii? Șefii? Ar conta? Știam deja că da, mai ales în cazul angajării. Mi-am amintit de câte ori mi s-a spus la interviuri că au văzut pe Facebook despre faptul că am blog sau că obișnuiesc să merg la nu știu ce evenimente. Cineva m-a felicitat pentru relație, proaspăt pusă pe facebook :). O prietenă, pe care nu o mai văzusem de ceva vreme, mi-a spus la un moment dat că-i place cum e viața mea acum, cică mondenă, mi-a spus că sigur nu mă plictisesc, că a văzut ea pe Facebook pe unde merg și cam ce fac. Mai mult, sunt oameni, mulți, care mă recunosc pe stradă… de pe Facebook. Altădată, cineva mi-a cerut refeințe despre niște cursuri, văzuse pe LinkedIn că i-am recomandat. Iar prin intermediul blogului am avut parte de diverse, de la colaborări, la bani, la evenimente, până la prietenii noi, devenite vechi și durabile. Nota bene: 90% din postările mele sunt publice.

Și-am postat acest mesaj…

Dacă am mers la interviuri? Am bifat pe puțin câteva zeci, încă bifez, iată un (old, but nice) hobby.

Dacă am angajat oameni? Câțiva, cel puțin în ultimii 7 ani, și-o voi mai face cu siguranță.

Dacă am ținut cont de conduita lor pe Facebook sau în alte rețele de socializare? Da, într-un 50% covârșitor, uriaș dacă ne gândim la Facebook vs. un CV riguros umplut de experiență.

Last, but not least, bad publicity is still bad, folks. Lumea nu uită, rareori iartă și e atââât de mică.

#mytwocents

…and then hell broke loose. Dar nu despre polemici vreau să discut acum, ci, pentru că mi s-a cerut explicit („Ce sfaturi ai avea pentru cei care folosesc aceasta rețea de socializare?”), o să vă zic cum cred că e bine, fără să am pretenția că pot da sfaturi. Pot spune doar ce aș face eu, ce fac eu, cum înțeleg eu lucrurile și pot vorbi atât din prisma angajatului (venit din zone ca PR, Social Media și Marketing, if that matters), dar și din prisma angajatorului:

  • Intru rar în polemici și, ca în viața reală, apăs pe taste doar dacă știu sigur că 1) stăpânesc ceea ce urmează să zic și ceea ce zic e corect și 2) comentariul meu aduce un plus de valoare discuției. Nu-mi place să comentez doar pentru că pot și-n general certurile din online mă obosesc, oamenii nu mai au răbdare nici măcar să se certe cum trebuie.
  • Postez ce vreau, cum vreau, când vreau, dar în limita bunului simț și în limita decenței. Nu mi-am pus copiii pe Facebook încercând olița, am evitat lamentări deșarte, inclusiv sau mai ales virtuale. Din când în când mi-a mai scăpat câte un citat lacrimogen. Nu des, nu vreau să plictisesc audiența.
  • Postările mele nu sunt exclusv formale, nu sunt legate strict de industria în care lucrez, dar când sunt în această sferă, sunt documentate sau cer o părere. Oferă sau cer informații. Postez când știu că sunt persoane care ar aprecia asta. Postez lucruri funny și for fun, dar niciodată care să zgârie retina.
  • Nu jignesc. Punct. Nu jignesc industria din care fac parte și nicio altă industrie, de altfel, nu jignesc oameni, colegi, șefi, iubiți, foști sau actuali. Pot să nu fiu de acord, am spus-o în nenumărate rânduri, pot sancționa greșeli, ignoranță și prostie, dar cu argumente. Ferme și niciodată impuse.
  • Greșesc. Nu bag neapărat capul în pământ, dar știu să recunosc când am greșit și pot să-i ascult pe alții când au ceva de zis.
  • Spun des „Mulțumesc” și „Te rog”.
  • Postez rar lucruri foarte personale pentru că ce pui pe internet, acolo rămâne. Se fură, se interpretează, se judecă, se pune la zid, se uită greu, se iartă deloc și se luptă inutil. Toate astea cu lucruri și oameni dragi mie, ție, tuturor.
  • Nu postez niciodată după un pahar cu vin :), poate doar după două :).
  • Am mult bun simț.

Alte rețele de socializare

Contează activitatea și altundeva decât pe Facebook? DA. Contează prezența pe cât mai multe rețele sociale? DA. Pentru brandul ăla personal despre care spuneam, care se construiește și în online, greu, deși e atât de la îndemână, și care se distruge extrem de ușor. Iată și câteva exemple: CV updatat, la îndemâna angajatorilor, pentru rețelele de nișă, capacitatea de a demonstra că știi să folosești și altceva decât Facebook, mai ales dacă vizezi un post pe zona de Social Media, faptul că ești informat într-un domeniu sau altul iarăși spune ceva despre tine.

Câteva reacții

Le las copy/paste + o mică interpretare, sunt comentarii la mesajul postat pe facebook, doar ca să vedeți că unde dai nu e același lucru cu unde crapă.

  • „Nu mi se pare okay sa-ti cenzurezi personalitatea in Social Media”. Dacă cenzură e să nu înjuri pe Facebook, atunci „Sus cenzura!”
  • „Jobul meu este (si) sa angajez oameni. Si sa-i dau afara. Dar nu le verific profilul de FB pt ca o consider violare a vietii private si nu-i ok. Nici mie nu mi-ar placea ca 300 de insi sa-mi perie contul de FB.” Public, vorbim de ceea ce oamenii postează public, asumat sau inconștient. Informația aia e acolo, aproape că mă trage de mânecă, prost să fii să nu vrei să arunci un ochi. Nu de scormonit e vorba.
  • „nu ai vrea sa stii daca omul pe care il angajezi este sau nu un misogin sau un extremist, sau are limbaj de mahala si este agresiv? Facebook nu mai e de mult spatiu privat, si nici nu cred ca a fost vreodata.” Vreau, iată parte din esența mesajului meu inițial.
  • „sunt curioasa cum procedam cu cei care nu au o „viata” pe facebook. Acest criteriu poate fi in favoarea sau defavoarea viitorului angajat/coleg?” Dacă ai sau nu cont de Facebook sau o activitate în zona de Social Media poate conta doar dacă îți cauți un job în domeniu. E greu să convingi un angajator că te pricepi la asta sau că îți place foarte mult și ai vrea să înveți asta, dacă nu ai folosit astfel de instrumente niciodată, nici măcar în plan personal. Altfel, poate conta dacă îți cauti job în orice domeniu, căci o rețea socială, oricare ar fi ea, îți poate oferi ocazia de a arăta cum gândești, cum scrii, dacă ai păreri și le poți exprima coerent and so on. E parte din brand-ul personal, repet, anul 2016 ne oferă o mulțime de canale/opțiuni prin care să-l construim, să-l punem în valoare și să-l menținem așa. Sau să-l ucidem.
  • „deci faci profiling pe facebook? si daca ar face un angajator profiling cu tine si ar vedea ca scrii pe facebook ca iti doresti un copil si nu te-ar mai angaja, de frica sa nu ramai insarcinata dupa angajare?” Da, da, de trei ori da, fac profiling pe facebook, din motive pe care cred că deja le-am menționat mai sus. Și alții fac asta cu mine, cu toate că nu ăsta e motivul pentru care eu merg în această direcție.
  • „mie personal mi se pare o intruziune inadmisibila in viata omului sa-i scormonesti printre pozele cu prietenii si printre postarile personale, but maybe it’s just me si femeile sunt mai curioase din fire…” Again, nu scormoninm, nu judecăm, ne informăm, poate facem o selecție, profilul de Facebook al unui om spune extrem de multe despre acel om.
  • „In SUA se practica si la admiterea in facultate. E un fel de politie a constiintei. Daca ne place de tine/esti politic corect… te admitem.” Asta poate fi o extremă, depinde, dar în SUA oricum situația e cu totul alta, pe toate planurile.
  • „Cred ca angajatorii nu trebuie sa aiba acces la viata personala a angajatilor. Eu nu iti vand timpul meu liber, acela imi apartine. Daca vreau sa fiu unicorn sau drag queen, ma priveste, atata timp cat la job prestez ceea ce am contractat.” De acord, dar pe lângă subiect. Vorbim de cât de mult e luată în calcul conduita în Social Media înainte de angajare sau cu ocazia angajării, nu după, când eventual ai dovedit că știi ce susții că știi.
  • „Pai imi asum ca voi fi vazuta, de exemplu in discutia asta, de alte persoane, dar nu imi asum ca ele vor judeca (,) competentele mele profesionale in functie de ceea ce afirm. In privinta punctului 2 nu stiu ce sa zic…eu cred ca totusi fostii puscariasi sunt mai utili pentru societate reabilitati decat marginalizati :))” Nimic mai greșit, nu despre a-i judeca pe alții este vorba, ci strict despre informare, despre cât sau cum mă poate ajuta omul cu pricina pentru poziția pe care o am deschisă, merită sau nu să-mi pierd 15 minute la un interviu etc.

Așa, vă mai las cu un articol despre cât de public e ce pui pe Facebook, aici, chestie valabilă în România.

Și câteva articole, chestii întâmplate acolo unde lucrurile au luat-o deja razna de mult, moment de care nu suntem chiar departe:

How Social Media Can Affect Your Career

7 Social Media Mistakes that Could Damage Your Career

How What You Like on Facebook Could Affect Your Job Search

„So what we use is all the social media information that is out there to give us a more holistic perspective of the individual.”

How Your Actions in Social Media Can Affect Your Job

Last, but not least, există o carte despre problematica Facebook-ului, bine scrisă, actuală și pe care v-o recomand: Facebook, Fabrica de narcisim, de Teodor Baconschi.  O găsiți aici.

Sursa foto.

erecruiting-hiring-on-facebook

Înainte de primul interviu

if you let them kill you
Am tot adunat de-a lungul anilor câteva lucruri care pe mine, în calitate de angajator, mă fac să văd roșu în fața ochilor, culoare din cauza căreia nu mai văd bine ce scrie în CV și nu pot chema omul la interviu. Altfel spus, perioada de selecție începe de îndată ce CV-ul a fost trimis și continuă la nivel virtual o perioadă. Pentru ca interviul să aibă loc:
1. Nu trimite e-mail fără subiect, în cazul în care aplici printr-un e-mail. Mi se pare incredbil că încă se întâmplă asta. E ca și cum ar scrie o bunică neatentă.
2. Nu aplica sub forma unui link pe Dropbox sau alte platforme similare. Fă un minimum de efort și nu mă trimite să mă loghez pe Dropbox, interesul e al tău să-mi câștigi atenția și să cumpăr „marfa”, iar până la decizia de cumpărare deja m-am plictisit.
3. Nu mă surprinde cu un „CV bun” sau un „CV final” sau un „CV ok”. Dă-i un nume CV-ului, de preferat al tău, nu interesează pe nimeni dacă tu crezi că e bun și dacă înaintea lui a existat unul mai prost sau mai puțin final și nici când a fost actualizat ultima oară.
4. Nu trimite un e-mail gol. Nu știi cum să te vinzi? Nu-i problemă, nu judec musai asta la început, dar un „Bună ziua!” aș aprecia.
5. Nu mă pune să te caut pe Google ca să aflu mai multe date despre tine, în loc să-mi trimiți un CV.
6. Nu trimite o ofertă de sponsorizare al „business-ului” pe care deja îl deții, decât dacă altul e scopul mesajului tău. Înaintea angajării nu ajută să ceri bani. Poți în schimb să vorbești de „business-ul” tău că realizare profesională.
7. Răbdarea e o virtute. Dacă mi-ai trimis CV-ul și nu ți-am răspuns în primele 5 minute, nu înseamnă nimic altceva decât că nu am avut timp să-ți răspund.
8. Citește mesajele de tip „Out of Office” pe care le primești după ce ai trimis e-mailul. S-ar putea să te ajute la punctul 7.
9. Citește și înțelege anunțul de recrutare. Dacă anunțul vizează un om în zona de Social Media, nu-mi spune că vrei să te angajezi în PR, chiar dacă experiența ta spune oricum asta. Cele două se aseamănăși nu prea. Spune-mi de ce te interesează poziția deschisă, de ce vrei să faci schimbarea către zona de interes din anunț.
10. Nu-mi trimite CV-ul doar pentru că lucrez într-o agenție de PR despre care s-a mai auzit în piață. Păstrează timpul ăla pierdut la interviu pentru ceva mai bun. Dacă nu te potrivești cu omul pe care îl caut sau dacă nu ești un guru vizionar care-mi va arăta de la prima întâlnire cum poate revoluționa lumea, s-ar putea să fie de prisos orice efort.
11. Pentru numele lui Dumnezeu, nu-mi trimite o scrisoare de intenție făcută pentru un alt post și o altă companie. Sau, mă rog, nu uita să schimbi niște nume și date, pe ici sau pe colo.
12. Nu-mi trimite mesaj din contul de e-mail al prietenei tale sau, en fin, al cuiva care nu ești tu.
13. Cere feedback și oferă feedback. Sau un reply, după caz, dacă eu tot m-am obosit să-ți dau feedback-ul de bună voie și nesilită de nimeni.
14. Nu-mi trimite două CV-uri, doar pentru că vrei să-mi arăți că știi și engleza. N-o să te cred pe cuvânt oricum, așa că mai bine alege unul dintre ele.
15. Nu presupune că ești din start suficient de bun pentru a ocupa poziția respectivă. Așa o fi, dar trebuie mai întâi să mă convingi și pe mine de asta.
La capitolul subiectivisme:
· Caută să afli câte ceva despre mine înainte, persoană și companie, în măsura în care acest lucru e posibil. S-ar putea să te ajute să înțelegi că dacă-mi trimiți un mesaj care începe cu „Stimată Doamnă”, are toate șansele să rămână necitit.
· Nu-mi place să mă stimezi prea tare, dar nici să ne tragem de șireturi dintr-o simplă corespondență nu e de preferat. Nu mă trata ca pe amicii tăi de bere, mai bine dă-mi doar o bere.
· Dacă trimiți un e-mail scris cu diactritice, ai un bonus. La ultimul anunț de recrutare am primit peste 50 de CV-uri, toate pe mail. Din această avalanșă de mesaje, doar 4 (patru) au fost scrise cu diacritice.
Sursa foto.