Tabăra internațională pentru copii – modă sau necesitate?

Aveam 19 ani când am mers pentru prima și singura dată într-o tabără în străinătate. Nici pe plaiurile mioritice nu am mers prea des, am trăit alte vremuri, dar asta e deja altă poveste. Se-ntâmpla în Danemarca și a fost un efort uriaș la vremea aceea din partea părinților mei. Îmi amintesc că am plecat de acolo cu o mulțime de prieteni (cu unii încă păstrez legătura, după zeci de ani), cu o mulțime de cunoștințe noi, cu un nivel net îmbunătățit al limbii engleze (pe care la acel moment credeam că o stăpânesc destul de bine) și cu o mulțime de amintiri frumoase. Uitându-mă în urmă, a fost una dintre cele mai faine perioade de după liceu. N-am mai putut repeta experiența și-mi pare rău, dar mă bucur în același timp că am experimentat asta pe pielea mea și că pot acum să le ofer același lucru copiilor mei, cu mult mai devreme de cât am început eu.

Acum opțiunile sunt mai multe și accesibile. Părinții au o viziune mult mai clară în ceea ce privește viitorul profesional al copiilor lor și, mai mult decât atât, copiii din generațiile curente știu foarte bine ce vor și sunt și pregătiți pentru a obține asta. Dincolo de oferte, veți vedea în rândurile care urmează și o selecție, avantajele vin cu duiumul.

De ce o tabără pentru copii în limba engleză în străinătate?

  • Vei afla, tu și el, care sunt interesele lui și la ce excelează cel mai bine. Cu cât mai repede, cu atât mai bine, începând cu 9-10 ani e momentul propice pentru a înțelege ce știe, ce poate ști, ce poate face și cum poate obține toate aceste lucruri care-l pregătesc și-l ajută pentru viitor;
  • Vei afla ce fac alți copii de vârsta lui, din alte țări și nu numai. E uimitor cum poate asta să-ți deschidă uși, să vezi perspective pe care nici nu le puteai imagina înainte;
  • Veți descoperi împreună că nu este deloc un moft, ci un mod de a pune bazele unei fundații solide, pentru un viitor profesional al copilului, indiferent că va alege sau nu să rămână în țară.

#MoreThanEnglish la English Kids Academy – EKA

(despre care am mai scris, hunii au studiat acum ceva vreme limba engleză la ei, așadar vorbesc în cunoștință de cauză)

Pentru că la English Kids Academy facem mai mult decât engleză, ne pasă de maniera în care învață copiii, ne interesează să contribuim la dezvoltarea lor ca oameni.

Puteți alege Oxford sau Ellesmere pentru vara lui 2019, dar țineți minte că activitățile diferă de regulă de la o tabără la alta: atracții turistice diverse, vizite în oraș sau în afara lui, cursuri de limba engleză – nelipsite, susținute de vorbitori nativi – seri tematice cu muzică și dans, sport. Nu doar că totul sună bine, nu doar că feedback-ul participanților e uimitor, dar mai ales din experiența personală, a mea și a copiilor cu EKA, eu știu deja ce anume să aleg. Aveți mai jos oferta lor cu toate detaliile, cu mențiunea că înscrierile (și deci și plata) au loc până pe 31 mai 2019.

Mărturisesc că nu e departe de mine gândul că hunii ar putea urma o carieră în străinătate și sunt conștientă că această pregătire trebuie să înceapă cât mai devreme. Sunt convinsă că fundația – educația și formarea profesională inițială – se construiește cu mult înainte de facultate. Dar cel mai mult cred că îi va ajuta pe acest drum această experiență unică pe care le-o oferă taberele în străinătate: o îmbinare armonioasă de cunoaștere, explorare și distracție, profesionalism (atât din partea organizatorilor, cât și din partea instituțiilor gazdă), oportunitatea de a-și construi prietenii durabile și autentice, drumul sigur spre o autonomie pe care nicio altă experiență nu o poate oferi atât de repede și atât de natural. Pe final vă invit să mai urmăriți un film, în cazul în care nu v-ați convins deja, și să aflați direct de la participanți care este vibe-ul acestei experiențe.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *