Când am terminat anul 2018 am făcut, ceea ce fac mulți oameni mai mult sau mai puțin asumat, o listă cu lucruri pe care aș vrea să le fac în anul ce vine. Acele rezoluții pe care cei mai mulți dintre noi ni le setăm și nu mereu le și împlinim. Anul ăsta mi-a ieșit, m-am limitat la o listă mică, asumată și responsabilă, și nu pot decât să-mi doresc să repet experiența și-n anul ce urmează. Una dintre rezoluții a fost să citesc mai mult. N-am setat un număr anume de cărți, nici vreo categorie, dar am spus sus și tare, ca o promisiune către alți oameni, că trebuie să citesc mai mult. Nici măcar acum nu-mi vine să cred că mi-a ieșit, când mă uit la lista de mai jos mă trec fiori de bucurie și mirare, căci printre toate cărțile de mai jos, a fost un an plin și din alte puncte de vedere. Până și la seriale m-am uitat mai mult decât în alți ani 😊, asta nefiind neapărat o rezoluție. Dar categoric, 2019 e anul în care am citit foarte mult.
Revenind la listă, constat că este fix cum a fost anul ăsta pentru mine: aglomerat, înghesuit, pe alocuri indecis, absolut imprevizibil, cu gusturi diverse și variate, cu multe povești, dar și cu… tehnicalități și analiză. Cu multă introspecție, uneori prea multă. N-a avut nici anul și n-are nici lista vreun soi de organizare (absolut uimitor pentru mine), le-am luat pe toate așa cum au venit, fără să mă mai opun foarte mult. Iar în materie de citit, am citit mult și cu poftă, aproape tot ce mi-a căzut în mână. Am ales pe recomandări și nu numai, am fost ca un burete, am cheltuit obsesiv și destul de mult pe cărți, le-am făcut loc în casă și-n inimă, pe unele le-am recuperat chiar și ne-am împăcat așa, ca după o despărțire de aproape 4 ani. N-o mai lungesc, redau lista într-o ordine absolut aleatoare, cu mențiunea că n-o să fac câte un review lung la fiecare în parte, le găsiți pe Goodreads dacă e, dar o să menționez suficient la fiecare, astfel încât să vă faceți o idee și să alegeți cât de cât în cunoștință de cauză.
- Cele mai frumoase reportaje – Viorel Ilișoi. O colecție de reportaje, așa cum îi spune și numele, minunat scrise și alese. N-ai cum să nu iubești stilul lui Ilișoi și cartea asta n-are cum să nu placă.
- The Cyber Effect – Dr. Mary Aiken. Carte de citit cu creionul în mână și de făcut fișe ca-n gimnaziu. Despre psihologia comportamentului uman în mediul online, cu focus pe copii și adolescenți, dar aplicabilă și la adulți.
- Onoare – Elif Shafak. Mi-a recomandat-o o prietenă și e una din cărțile pe care le-am cumpărat anul trecut și… cumva doar anul ăsta i-am dat crezare. În acest caz specific mă bucur tare mult că am făcut-o, am descoperit un autor complex, talentat, cu multe povești gata să fie scoase din tolbă. În această carte găsim o realitate lumii musulmane, față de care cei mai mulți dintre noi rămânem fără putere de înțelegere. Și fără glas.
- Cele 40 de legi ale iubirii – Elif Shafak. Recunosc că am citit-o convinsă mai degrabă de autor, vedeți mai sus, decât de review. E absolut minunată, una dintre cele mai bune cărți citite în ultima vreme. Am citit povești din secolul 13 și-am avut senzația că citesc 1001 de nopți, fără să fie vorba de niciun basm la mijloc. Am citit despre credință și spiritualitate și iubire, în sensul acela pe care cei mai mulți dintre noi l-am uitat, dacă l-am știut vreodată: iubirea de oameni, iubirea de Dumnezeu și iubirea de sine. Și mi-a plăcut foarte mult. E mare lucru, pentru un om care nu crede.
- Înțelepciunea psihopaților – Kevin Dutton. Pentru că psihopații m-au fascinat dintotdeauna, de la distanță sau nu. O carte tehnică cu multe referințe și teorii, relativ greu de digerat, dacă nu îți place domeniul. Kevin Dutton a făcut o treabă bună și pentru lunile ce urmează, vor mai fi cărți ale sale pe noptiera mea.
- Flori pentru Algernon – Daniel Keyes. Sigur ați văzut măcar filmul (iar dacă nu, vă rog să reparați această mare greșeală). O carte pe cât de tristă, pe atât de frumoasă despre care nu cred că mai e nevoie de nicio prezentare. Cum ar fi să…?
- Inimi Cicatrizate – Max Blecher. O carte care te sfâșie, frumoasă prin toate lucrurile pe care te face să le conștientizezi, o carte care te pune pe gânduri față de clipa de mâine care s-ar putea să nu mai vină și față de cât de efemer este totul. Max Blecher este, după părererea mea, un autor căruia nu i s-a făcut cinste pe cât ar fi trebuit, cu o scriitură foarte bună și, din păcate pentru lumea asta, plecat din ea înainte de a pune în pagini tot ce avea de spus.
- Măștile fricii – Camelia Cavadia. O autoare care promite, o carte bine scrisă, o carte curajoasă, dar asupra căreia eu am niște rezerve. Probabil că trebuie să mai citesc ceva de același autor ca să mă conving. Una peste alta, merită banii.
- Femei care iubesc prea mult – Robin Norwood. Nu vă spun prea multe despre ea, întrucât lucrez încă la o părere 😊. Face parte dintr-un proiect al meu, asupra căruia o să mă pronunț la momentul potrivit.
- Pe tărâmul fantomelor flămânde – Gabor Mate. Deformare profesională 😊, o carte despre dependențe și despre cum putem (sau nu) să ne luptăm cu ele.
- Splendida cetate a celor 1000 de sori – Khaled Hosseini. Sunt 4 ani de când am cumpărat-o, am citit foarte multe recomandări în jurul ei, nu știu de ce am amânat-o până anul ăsta. Mi-a plăcut teribil, la fel de mult cum îmi place Khaled Hosseini, are un stil aparte care te poartă în alte lumi și-n care te face să te pierzi cu totul. Preferata mea este însă cea de mai jos.
- Vânătorii de zmeie – Khaled Hosseini. Cred că e cartea care mi-a plăcut cel mai mult din ce am citit anul ăsta. Grea și duioasă în același timp, îți pune în față niște adevăruri pe care prea puțini dintre noi avem curajul să le recunoaștem. Dacă vreți să înțelegeți ce înseamnă adevărata prietenie, aceasta e cartea.
- Și munții au ecou – Khaled Hosseini. Mi-a plăcut cel mai puțin din cele 3 citite de același autor, asta însemnând totuși că mi-a plăcut mult. E Khaled Hosseini până la urmă, cu a lui lume uimitoare în care ne dă și nouă voie să intrăm. Același stil extrem de… citibil.
- Marele Gatsby – F. Scott Fitzgerald. Știu că mulți dintre voi ați citit-o încă pe când erați copii, mie mi-a scăpat. Până anul ăsta. Cred că mi-a plăcut un pic mai mult filmul. 😊
- Iubindu-l pe Pablo, urându-l pe Escobar – Viginia Vallejo. Pentru că am fost (și sunt) un mare fan al serialului despre Pablo Escobar. Cartea nu a fost însă pe măsura lui. Sigur, nici măcar nu este o carte care să țină aproape de serial, sunt ușor diferite, mai exact vorbim despre viața cu Pablo Escobar așa cum a văzut-o și înțeles-o amanta lui oficială, Viginia Vallejo. Vedeți voi ce și cum, dacă e.
- Sorgul roșu – Mo Yan. Cea mai controversată carte de anul ăsta, nu mi-a plăcut, deși nu sunt chiar o pretențiosă și nici autorul nu e rău deloc. Așa-mi trebuie însă dacă mă iau după alții 😊. Prea macabră chiar și pentru mine, mi s-a părut că tot ce vrea autorul cu această operă e să iasă în evidență și n-a făcut-o, din punctul meu de vedere, în cel mai bun mod cu putință. Restul e can-can și e pe Goodreads.
- Frământările unui pisoi salvat – Maria Mazilu. Am zis, de nenumărate ori, că o să dau mai mult decât o șansă autorilor români contemporani cu noi. Maria e foarte contemporană cu mine 😊 și foarte talentată și doar nu credeați că din lista asta va lipsi o carte cu și despre pisici, nu-i așa? 😊 Cartea însă e mai mult decât atât și vă sfătuiesc să faceți ca mine și să îi dați o șansă.
- Dragă inimă – Vasi Rădulescu. Ce să zic, zic cum am zis mai sus, citesc și oameni de pe lângă mine. Nu e rea deloc, dar recunosc că aveam așteptări mai mari.
- Povestea mea – Michelle Obama. Pentru că mi-a plăcut întotdeauna să citesc (și) oameni care sunt încă în viață și pentru că eram precisă încă dinainte să citesc cartea că Michelle e Michelle pentru cine e ea, și nu datorită soțului ei. Această carte dovedește asta, chiar dacă e plină, plină de Barack Obama 😊, și nu cred sincer că avea cum să fie altfel, când trăiești cu un om ca el.
- Fata cu fragi – Lisa Stromme. Nu știm cât e ficțiune și cât nu, povestea pleacă însă de la pictorul norvegian Edvard Munch și tabloul său celebru „Strigătul”. Despre ei știm că au existat în realitate și putem spera că și povestea de dragoste prezentată în carte este pe cât de frumoasă, pe atât de reală. Numai bună pentru o zi de plajă.
- Cartea secretă a Fridei Kahlo – F. G. Haghenbeck. Neștiind sigur dacă așa au stat lucrurile sau nu, deși sunt multe similarități cu tot ce ne-a rămas de la Frida (și vă recomand și filmul pe aceeași temă) cartea pornește de la un caiețel cu rețete de gătit despre care se presupune că ar fi fost al Fridei. Dacă nu așa au stat lucrurile contează mai puțin, ceea ce a reușit să facă însă autorul a fost să mă facă să cred că așa au stat. O carte cu pasiune și durere și cu frumusețe în toate formele ei. Și cu rețete mexicane pe care mă gândesc deja cum să le adaptez ca să nu mai fie picante 😊. O carte la care o să mă mai întorc de câteva ori în viața asta.
Și dacă tot mai aveți nevoie de inspirație, mai este aici o listă de cărți, și din respect pentru cei care au comentat, mi-am propus să le cumpăr pe toate. Altfel, o să completez lista de mai sus spre finalul anului, am noptiera plină de cărți neatinse și cam două săptămâni de vacanță de iarnă pe care plănuiesc să le (pe)trec cu folos. 😊
