Record de vânzări pentru #FITS2017

Între 9 și 18 iunie are loc cea de-a 24-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. Din cele 24 am mers de-a lungul anului la vreo 3 dintre ele, pe vremea când FITS nu era ce este acum, în sensul cel mai bun al expresiei. Am să merg la această a 24-a ediție, după o pauză nepermis de lungă, cu promisiuni în barbă și speranțe în suflet că multe alte lucruri se vor schimba de acum în ceea ce mă privește.

Așa cum spuneam, #FITS nu mai e ce a fost. Și nu mi-o spun doar prietenii, unii dintre ei nelipsiți la ultimele 10 ediții. Nu o spun doar ecourile din presă, nu e doar promovare făcută ca la carte. O spun și specialiștii, desigur, dar cel mai bun critic rămâne publicul larg și, cel mai sincer, de altfel. Pentru ediția din acest an faptul că s-au vândut deja 17.000 de bilete și că 78 de spectacole au locurile epuizate, e cea mai bună dovadă că lucrurile evoluează. Mă bucur, mi se umple sufletul, sincer, să văd interesul românilor pentru cultură, pentru artă, pentru frumos. Mă face să cred într-un viitor al hunilor care nu se vor simți marginalizați sau singuri, într-o lume din care prea puțini oameni vor face parte. Mă face să cred că mai avem o șansă.

Tema din acest an de la FITS este iubirea. Zâmbesc în barbă, știu eu de ce, imposibil să nu fie minunat. Gândiți-vă doar, peste 68.000 de oameni cât se estimează că vor ajunge anul acesta la festival vor vedea, vor respira, vor vorbi iubire. Mi se pare pur și simplu frumos, și să vrei nu are cum să nu te atingă.

„Parteneriatele noastre sunt o unitate de forțe și o formulă de a arăta iubirea. Nu sunt multe comunități în lume care își dau mâna pentru triumful culturii, dar mă bucur să spun că festivalul nostru este unul dintre ele. Toți cei care ni s-au alăturat, au făcut-o pentru că au găsit un eveniment care întâi dăruiește, înainte să ceară orice. FITS este unic pentru că vine din structura intimă a acestei comunități, iar tot ce a născut, a născut din necesitate.”, Constantin Chiriac. Președinte FITS.

Aveți aici programul complet, pe zile, și multe alte informații, iar dacă vă nimeriți chiar azi prin Sibiu, nu ratați spectacolul Rug, cu începere de la ora 18.00, la Colegiul Național Octavian Goga.  Dacă nu puteți ajunge încă de la început, puteți fi la curent cu tot ce mișcă pe pagina de Facebook a Festivalului.

Să vă mai spun câte ceva despre evenimentele de stradă, așa, ca să nu vă necăjiți că poate nu vă mișcați rapid să mai prindeți niște bilete. Căci accesul publicului la evenimentele de stradă programate în cadrul #FITS2017 este gratuit și ele nu sunt deloc mai prejos decât celelalte. Avem „Incursiune în abis” (paradă de lumini purtată de ritmul tobelor taiko și sunete electronice, circ, muzică, foc, elemente pirotehnice), „Acei oameni minunaţi şi maşinăriile lor visătoare” care vin din Franța să anime pietonala Nicolae Bălcescu, îmbinând instalațiile mecanice cu circul, muzica și teatrul, „Farmecul Carnavalului” de la Comparsa Las Monjas șiiii, șiiii unul dintre cei mai mari creatori de circ din lume, David Dimitri, vine cu primul spectacol de acest gen care are loc într-un cort de circ, la Baza Hipică Sibiu. Programul complet al evenimentelor outdoor e aici: http://www.sibfest.ro/2017/strada

Pentru spectacolele indoor, să luați bilete din cele emise de Agenţia Teatrală din Sibiu, str. Nicolae Bălcescu nr. 17, zilnic, de la ora 9:00 – 20:00, până în data de 18 iunie, inclusiv. Biletele pot fi achiziționate și online, de la www.eventim.ro sau din reţeaua naţională a magazinelor Germanos, Orange şi Vodafone, Librăriile Humanitas şi Cărtureşti.

Ah, inimă, mai stai oleacă, că acum vin!

Opera Comica pentru Copii, Jo, Drum Cafe și Cvartetul Anima – printre vedetele Balului Britanic de la București!

Cea de-a șasea ediție a Balului Britanic va avea loc în București pe 9 iunie 2017. V-am mai spus asta, reamintesc doar că evenimentul se va desfășura în gradina Hotel Caro din București.

În premieră, anul acesta, unele dintre cele mai frumoase momente din spectacolele Operei Comice pentru copii vor fi aduse pe scena Balului Britanic. O serie de momente artistice vor asigura buna dispozitie pe toata durata serii: Cvartetul Anima, trupa de dansatori Be Unique coordonata de Alex Nistor, Drum Café, Andra Gogan și trupa Amicii, iar în final, mult apreciata Jo. Balul Britanic este un eveniment educațional și cultural deosebit, în cadrul căruia copiii cu rezultate excepționale la limba engleză, cursanți English Kids Academy, primesc premii educaționale și toți invitații au parte de o experiență de neuitat cu o mulțime de surprize.

Mai multe detalii puteți găsi și în evenimentul de pe facebook sau pe pagina oficială.

„Suntem nerăbdători să primim cu brațele deschise părinți și copii deopotrivă, interesați de cultură și de procesul de învățare, concept care găzduiește practic, ediția din acest an. Mai mult decât atât, suntem dornici să le recompensăm rezultatele spectaculoase în învățarea limbii engleze, precum și eforturile depuse. Suntem parte dintr-un moment important pentru ei, iar asta ne onorează”, a declarat Mihai Gânj, Președinte English Kids Academy, divizia de cursuri de engleză pentru copii a International House.

Cu o tradiție deja renumită printre evenimentele cu miză ridicată pentru educația și viitorul copiilor din România, Balul Britanic este organizat de International House Bucharest și English Kids Academy.

WISE TRUMPETS: HARRY POTTER ȘI PIATRA FILOZOFALĂ™ – ÎN CONCERT!

În premieră în România, doritorii vor putea urmări una dintre cele mai îndrăgite pelicule din istorie: Harry Potter și Piatra Filozofală™ alături de Orchestra Simfonică București care va interpreta partitura întregului film. Biletele sunt disponibile în rețelele Eventim.ro, Bilete.ro, Myticket.ro, Iabilet.ro și la casa de bilete a Sălii Palatului.

Sau cadoul meu de 1 iunie, cum ar veni, pentru că abia aștept, abia aștept, abia aștept!

Dar despre ce este vorba?

Despre lansarea spectacolului Harry Potter și piatra filozofală™ – în Concert pe 1 iunie, ora 19:00, ca parte a seriei de concerte dedicate filmelor Harry Potter. La concert va participa Orchestra Simfonică București (yay!), care va interpreta fiecare notă din coloana sonoră originală compusă de John Williams, sincronizându-se cu proiecția peliculei în HD, pe un ecran de 20 metri!

La începutul acestui an, CineConcerts și Warner Bros. Consumer Products au lansat în turneu mondial seria de concerte dedicate filmelor Harry Potter. Concertul cu muzica de film Harry Potter, care a avut premiera în iunie 2016, reprezintă o experiență magică din universul vrăjitorilor creat de J.K. Rowling. Turneul este programat să includă sute de reprezentații în peste 35 de țări, până în 2018.

„Seria de filme Harry Potter reprezintă unul dintre acele fenomene culturale unice din viață care continuă să încânte milioane de fani din întreaga lume. Ne face mare plăcere să vă anunțăm că oferim în premieră oportunitatea de a urmări partituri muzicale de excepție, interpretate de o orchestră simfonică, simultan cu proiectarea pe un ecran uriaș a filmului îndrăgit. Va fi un eveniment de neuitat.” (Justin Freer, președintele CineConcerts și producătorul/dirijorul seriei de concerte dedicate filmelor Harry Potter)

CineConcerts este unul dintre principalii producători de experiențe muzicale live interpretate alături de conținut vizual. Fondată de producătorul/dirijorul Justin Freer și producătorul/scriitorul Brady Beaubien, CineConcerts a implicat milioane de oameni din întreaga lume în concerte care redefinesc evoluția experienței live. Printre experiențele recente și actuale de acest fel se numără Gladiatorul, Nașul, O viață minunată, DreamWorks Animation in Concert, Star Trek: Turneul de concerte The Ultimate Voyage pentru cea de-a 50-a aniversare și Mic dejun la Tiffany. Justin Freer a devenit rapid unul dintre cei mai aplaudați dirijori ai muzicii de film, cu o listă lungă de reprezentații simfonice acompaniate de proiecție. A apărut alături de câteva dintre principalele orchestre din lume, precum Orchestra Simfonică din Chicago, Orchestra Filarmonică din Londra, Filarmonica din New York, Orchestra Filarmonică din Philadelphia, Orchestra Simfonică din San Francisco și Orchestra Simfonică din Sydney. De la proiecții de filme complete cu acompaniament orchestral live, până la evenimente sportive cu muzică interactivă sau programe de vacanță 3D, CineConcerts se află în prima linie a divertismentului live.

Despre Orchestra Simfonică București

Fondată în 2007, din inițiativa a trei tineri ambițioși, Orchestra Simfonică București reunește peste 100 dintre cei mai valoroși instrumentiști din România. Printre nume celebre alături de care a concertat Orchestra Simfonică București se află: Angela Gheorghiu, Sarah Brightman, Tarja Turunen, Jose Luis Gomez, Jin Wang, Tiberiu Soare, Alexandre Bloch, Sarah Chang, Daishin Kashimoto, Erik Schumann și mulți alții.

Și mai multe puteți afla din link-ul evenimentului de pe Facebook.

 

 V-am spus că abia aștept, abia aștept, abia aștept?