22.11.63, o dată la care s-a scris istorie

Ce ai face dacă ai avea ocazia de a călători în timp? Știu că ai mai auzit întrebarea asta, călătoria în timp, înainte sau înapoi, reprezintă o temă des întâlnită atât în literatura SF/F, cât și în cinematografie. Și totuși, nu ți-ar surâde ideea? Mie da și cu siguranță aș călători în viitor. Doar așa, ca să văd cum va fi. În trecut, nu știu dacă aș vrea și nu-mi dau seama dacă chiar aș vrea să schimb ceva. La o primă vedere sigur că ar fi multe de schimbat, dar orice schimbare (cred) aduce după sine o alta și practic trecutul nu ar mai fi la fel, idee întâlnită la fel de des în ceea ce privește călătoriile în timp și întâlnită, de altfel, și în 22.11.63.

În 22.11.63 Stephen King își duce personajul principal în timp pentru a preveni asasinarea lui J.F.K. Spoiler alert, acest lucru chiar se întâmplă, J.F.K nu mai moare în 1963, dar, ați ghicit, altceva se schimbă în Univers și tot nu-i bine. Vă las pe voi să descoperiți ce și cum, cu mențiunea că serialul merită văzut, indiferent dacă ați citit sau veți citi cartea (sau nu). Mi-a plăcut cum a jucat James Franco și serialul în ansamblu e unul care prinde. Are și un pic de acțiune (suficientă cât să te țină în alertă și fără să pară cusut cu ață albă, desigur, presupunând că a călători în timp este ceva chiar posibil), are și un pic de romantism, pentru cine preferă genul. Despre carte nu mă pot pronunța 100%, pentru că încă nu am terminat-o. Are mult mai multe detalii și povești construite în jurul fiecărui personaj decât în serial, în stilul caracteristic al lui Stephen King, care le alocă de data asta puțin peste 700 de pagini. E unul dintre lucrurile care-mi plac cel mai mult la Stephen King, practic scrie o carte în care se regăsesc alte 10-15 cărți/povești, fiecare personaj având propria poveste în viața romanului.

Găsiți serialul pe Amazon Prime (aici un trailer) și cartea pe Nemira, colecția Armada.

Coming up next: Extrem de tare și incredibil de aproape, Jonathan Safran Foer.