Filme văzute în pandemie (II)

Continuăm seria de recomandări (vedeți voi care sunt și care nu), cu partea a doua a filmelor văzute în pandemie. Ordinea e cronologică.

  1. 13 Commandments, 1 sezon, pe Netlfix, olandez. Mi-a plăcut destul de mult, mai ales că începe într-un fel și se termină cu totul altfel decât ai crede. Oricum, cu crime și răzbunări și da, pe gustul meu.
  2. Sense 8. Din nou, un serial mai vechi și o surpriză plăcută pentru mine, deși e destul de controversat ca idee și neiubitorii de LGBT sau prea-pudicii, nu vor putea să vadă nici măcar un episod. Cam multe scene de sex explicit și sex în grup, dar ideea din spate e foarte mișto, muzica mișto, o combinație fină de acțiune și romance și fiction și da, mi-a plăcut. 2 sezoane, pe Netflix. Also, o bună lecție despre ce înseamnă LGBT pentru copii.
  3. The Loudest Voice in the Room. Al doilea cel mai bun serial văzut anul ăsta (despre primul, mai jos), atât de mult mi-a plăcut că am cumpărat și cartea. Povestea reală a fondatorului Fox News TV station back in the days, personaj jucat de Russell Crowe, dar care nu mai e, cel puțin în acest film, nimic din Russell Crowe pe care-l știam cu toții. Povestea e super interesantă, omul a fost o canalie, dar foarte deștept, iar Russell e foarte, foarte bun. Vi-l recomand cu drag, 1 sezon, 7 episoade, pe HBO GO.
  4. Mergând mai departe ajungem la luna septembrie și după deja multe seriale, chiar că am rămas fără opțiuni cât de cât cunoscute. Așadar urmează câteva filme, unele mai vechi, cum ar fi Zodiac, pe care l-am revăzut cred că a 4-a oară. Mi se pare la fel de bun. Tot pe Netflix.
  5. Newsroom. Cred că e cel mai bun serial văzut anul ăsta (foarte bun, dar nu cel mai frumos, vedeți voi mai jos de ce). Mi-a plăcut teribil, nu seamănă cu nimic din alegerile și preferințele mele mai mult sau mai puțin macabre de până acum, este despre jurnalism old school într-o redacție de televiziune. 3 sezoane, HBO GO.
  6. Slumdog Millionaire. Nici de ăsta nu știu cum să explic că mi-a scăpat până anul ăsta. Mi-a plăcut teribil și fiindcă puștiul a jucat și-n Newsroom (vezi mai sus), am zis să nu-l mai amân și foarte bine am făcut. Îl găsiți pe Netflix.
  7. Deepwater Horizon. Fiindcă, așa cum am mai spus, îmi plac filmele inspirate din realitate, iar ăsta e despre accidentul din 2010 petrecut pe platforma petrolieră Deepwater Horizon, situată în Golful Mexic. Bun, îl găsiți pe Netflix.
  8. Mystic River. O mică porcărioară semi-polițistă cu final de rahat, pe care am dat click din greșeală, într-un promo pe Netflix. V-am spus, doar, că am rămas fără opțiuni la un moment dat…
  9. Crescut de lupi. Iată un alt exemplu de serial care a început foarte bine, o super idee în spate și până la final de sezon au reușit să-l strice de tot. Din păcate, la cum se termină, se pregătește sezonul 2, deși eu chiar sper că cifrele nu vor arăta prea bine pentru încă un sezon. E cu omenirea pe cale de dispariție, cu planete noi, cu androizi. Și cu Ragnar, pour les connaisseurs. 1 sezon, HBO GO.
  10. To the Lake. Nici nu mai știu cum am făcut alegerea asta, dar țin minte că la momentul respectiv era no 2 în trending în Romania, pe Netflix. Am mai citit apoi câteva păreri și toate erau în favoarea lui. Nu e extraordinar, dar nici rău nu e, cu multe întorsături de situație și cateva puncte culminante pe episod, așadar nu te plictisești. Și mă rog, e cu un virus, pleacă lumea din calea lui, crime, sânge, cum ziceam, bunicel. Also, e rusesc. Un singur sezon, pe Netflix, dar la cum se termină, se pregătește sezonul 2.
  11. Young Wallander – un serial polțist british, nu m-a dat pe spate, dar a mers în lipsă de altceva. 1 sezon, pe Netflix.
  12. Unbelievable. Limited series pe Netflix, 8 episoade, serialul relatează povestea reală a unei adolescente violate pe când avea 16 ani și pe care nu o crede nimeni că i s-a întâmplat asta, suspectul fiind totuși, violator în serie în mai multe state din US. E teribil că asta chiar s-a întâmplat, serialul e foarte bun și chiar merită un loc pe listă.
  13. The Frozen Dead. Iată și primul serial franțuzesc din lista mea și probabil cea mai proastă alegere. Și o să vi-l povestesc cu detalii și cu spoilere ca să fim cu toții siguri că nu greșim atunci când alegem. Boooon, se face că în primul episod este ucis un cal. Mă rog, nu oricum, e decapitat și corpul e răstignit prin munți. E iarnă grea și zăpada albă contrastează frumos cu sângele calului, probabil că așa a gândit și regizorul. Se găsește un detectiv faimos să investigheze acest caz teribil, care detectiv găsește păr de om în zona incriminată și, ce să vezi, aparținea unui criminal în serie, actualmente închis într-un centru de psihiatrie cu regim de închisoare. Mai mult decât atât (!), criminalul acesta fusese cândva polițist, în urma cu 20 de ani. Mai mult decât atât (!!), fusese bun prieten cu detectivul nostru celebru, angajat în prinderea ucigașului de cal. Mai mult decât atât (!!!), criminalul era nașul de botez al fetei detectivului celebru. Booon, dar de ce era criminalul la închisoare? Pentru că omorâse vreo 4 fete (sau să fi fost 6?) și încă nu le găsiseră cadavrele (lucru important în dinamica filmului) și, ce să vezi, cel care-l bagase la zdup era chiar detectivul nostru celebru. Ce legătură are cu calul, veți întreba, poate, pe bună dreptate, că și eu m-am întrebat asta toate cele 6 episoade lungi. Niciuna, decât că așa a aranjat domnul criminal în serie aducerea detectivului celebru în oraș, lângă el. Fiindcă nah, aveau afaceri neterminate. Bine, noi aflăm asta pe la episodul 4, până atunci nu se leagă nimic, dar nu contează, că în episodul 2 moare și un om, castrat, în padure, spânzurat cu picioarele în sus într-un pom. Mergând mai departe mai mor niște oameni care se pare că violaseră în trecut 4 fete și un băiat. 3 din fete se sinuciseseră din cauza traumei (sau au fost ucise, nu ni se spune exact), băiatul și fata rămași în viață se apucă de răzbunare când cresc mari. Băiatul, ajuns mare și devenit bogat, era, culmea!, chiar proprietarul calului ucis în primul episod (lol, iată legătura). Fata, ajunsă mare și nu foarte bogată, era, culmea!, chiar directoarea centrului unde se afla închis criminalul nostru în serie. Și cei doi formau un cuplu. Nu că-i frumos???? În paralel cu toate, la centrul ăsta lucra o fată, dr. psihiatru în devenire. Care ținea morțiș să vorbească cu criminalul nostru în serie. Și care fată era, culmea!, sora uneia dintre fetele ucise în urmă cu 20 de ani de criminalul nostru în serie, băi, băiatule, ce palpitant!!! Și de ce o mânca pe ea undeva și venise aici, la el? Poi ca s-o găsească pe soră-sa moartă, că v-am zis că e important faptul că nu se găsiseră cadavrele fetelor ucise de criminal…. en fin, ca s-o scurtez, criminalul o răpește pe fată (cu ajutorul oamenilor din afară, că el era închis, mai precis cu ajutorul directoarei căreia îi spunea, pe rând, contra unor servicii, cine erau cei care o violaseră în copilărie, pentru ca ea să poată liniștită să-i ucidă, cu ajutorul proprietarului de cal, desigur). În schimbul fetei, criminalul îi cere detectivului nostru eliberarea. Lucru care se și întâmplă și nici că-l mai prinde cineva, dar hei, până la urmă a salvat fata…. Nu că-i frumos?????? 6 episoade lungi, cum spuneam, pe Netflix, în caz că…
  14. Undercover, sezonul 1, pe Netflix, înfățișează povestea reală a unui traficant de droguri din Belgia (da, da, e belgian, belgian-olandez, de fapt). Not great, not terrible, se vorbește la un moment dat ca o comparație de Pablo Escobar, dar, vă rog să mă credeți, nu se compară. Aștept cu interes sezonul 2, care e deja live pe Netflix.
  15. The Crime, polonez. Un clasic cu crime, limited series, 3 episoade pe sezon, 2 sezoane. Bunicel.
  16. The Break. Frantuzesc, mi-a stat inima când am dat play, având în vedere experiența recentă cu serialele franțuzești, dar ăsta nu e rău. 2 sezoane, pe Netflix, am văzut primul sezon și o bună parte din sezonul 2 și mi-a plăcut. E interesant că-n fiecare episod apare câte un potețial criminal pentru aceeași crimă, ca la final să descoperim că nu era niciunul din cei presupuși. Miștocuț, mai bun primul sezon, însă.
  17. The trial of the Chicago 7. Bazat pe povestea reală a protestelor din Chicago (proteste anti razboiul din Vietnam), anii 1968. Foarte bun (film, nu serial), îl găsiți pe Netflix. M-am bucurat să-l revăd pe Eddie Redmayne și tot filmul m-am întrebat cât din realitate au păstrat referitor la judecător și la cum a judecat tot procesul. Mi s-a părut pur și simplu ireal, chiar și pentru anii ‘68.
  18. The Queen’s Gambit. Cel mai frumos serial al anului, asta e clar. Poveste frumoasă, bine jucat, regie bună, muzică bună, nu știu ce ai vrea mai mult de la un serial. Adică, cum să zic, nici n-am văzut vreun strop de sânge și nici n-am simțit nevoia, ceea ce nu e puțin lucru 😊. 1 sezon, 7 episoade, pe Netflix. Absolut minunat.

Filme văzute în pandemie (I)

Iată că a venit din nou timpul să scriu pe blog, constat o consecvență precisă de 1-2 articole pe an 😊, nu mă dezic, articole dedicate exclusiv filmelor sau cărților. Și pentru că suntem în semi-carantină, vine vremea rece și vacanța de iarnă cât de curând, mă gândesc că vom/veți sta mai mult pe acasă așa că e bine venită o nouă listă de filme. Nu vă faceți griji, pregătesc și lista de cărți, să fie pe toate gusturile.

Așadar filme, mai mult seriale, văzute din februarie-martie și până acum, cu bune și rele, într-o ordine pur întâmplătoare, dar mai degrabă cronologică, iar dacă citiți descrierea acolo unde este, vă prindeți voi dacă merită sau nu. Ah, și o notă înainte de a începe: m-a prins curentul ăsta nordic noir sau cum i-o zice, atât la filme, cât și la cărți, iar asta se traduce printr-o listă de filme cu crime, dark, cu psihopați și situații din cele mai ciudate și, uneori, scârboase, majoritatea non-english movies, foarte multe nordice. Să nu ziceți că nu v-am prevenit. 😊

  1. Our Planet, da, acel documentar celebru și deosebit de frumos, cu care am decis să-mi încep starea de urgență în martie. Fiindcă e celebru, sigur îl știți, nu vă dau mai multe detalii. Iar dacă nu-l știți, ar fi cazul să schimbați asta.
  2. The Valhalla Murders, serial, primul din seria celor în altă limbă decât engleză, e islandez.. Polițist, nu foarte dark, ușor de digerat dacă nu vă deranjează limba, not great, not terrible, dar am văzut cu siguranță mult mai proaste. Un singur sezon, 8 episoade, pe Neflix.
  3. Trapped. Similar cu the Valhalla Murders, doar că mult, mult mai bun, tot islandez, tot pe Netflix, recent a apărut și sezonul 2. Un serial polițist foarte bun, mie mi-a plăcut mult.
  4. Money Heist, sezonul 4, am mai scris despre el și despre cât de mult mi-a plăcut această serie, aștept cu maximum interes sezonul 5. Desigur, pe Netflix.
  5. Fauda, sezonul 3. Și despre el am mai scris, primele 2 sezoane le-am văzut anul trecut, iar acest sezon e aproape la fel de bun ca primele 2. Dacă vă place cu împușcături, e pe Netflix.
  6. Troy: Fall of a City, serial, 1 sezon, pe Netflix. Cea mai slabă ecranizare a poveștii din Troia, zero acțiune și zero poveste, mai bine vă uitați în gol, decât să vedeți asta.
  7. Troia, filmul acela vechi și celebru și la fel de bun, l-am revăzut ca să-mi spăl greșeala de a vedea serialul de mai sus.
  8. The Hunger Games, toate 3 părțile, revăzute a doua oară. Aș spune că nu mi-au mai plăcut la fel de mult ca la început.
  9. Bordertown. Similar cu the Valhalla Murders și cu Trapped, doar că muuuult, muuuuult mai bun, haha. Serios acum, cred că a fost cel mai bun serial polițist al anului. Finlandez, 3 sezoane, face deosebit de mult bine pe timp de iarnă. 😊 Îl găsiți pe Netflix.
  10. Deadwind, 2 sezoane, not great, not terrible, polițist din aceeași serie cu Trapped și Bordertown, doar că mai slab o idee, finlandez. Pe Netflix.
  11. Hinterland, well, în sfârșit un serial polițist pure british. Sigur, nu se compară cu Line of Duty văzut anul trecut, dar e cu crime și e fain. 3 sezoane relativ scurte, cu episoade relativ lungi, cam de 1.5h fiecare, tot pe Netflix, tot polițist, după cum am mai spus.
  12. King Kong. Din seria „Dacă doriți să revedeți…” S-a dorit. 
  13. Broadchurch, alt british polițist bun. Cumințel, dar bun, merită. 3 sezoane, pe Netlifx.
  14. The Revenant. Aici se cere o paranteză sau două: de anul ăsta mă uit la filme împreună cu copiii pre-adolescenți, motiv pentru care am ales filme aparte pentru ei, cum ar fi the Revenant, lol (mi se părea mie la acel moment că la 12 ani nu trebuie să lipsească din repertoriu :D). A doua paranteză aici e că eu mai văzusem filmul de 2 ori înainte și mi s-a părut bun de fiecare dată. La a treia vedere, mi s-a părut execrabil, foarte slab și prost jucat, sorry Leo. Cum se schimbă, dom’le, oamenii și cum li se cizelează simțul artistic în timp, ceva de nedescris…
  15. The Sinner, sezonul 3. Am văzut primele 2 sezoane anul trecut și abia îl așteptam și pe acesta. Polițist, un caz pe sezon, bun, deși sezonul 3 mi s-a părut mai slab decât primele. Pe Netflix. 
  16. Contagion – pentru că ce alt fim să alegi în pandemie decât unul despre virus??! E mai vechi, din 2014 dacă nu mă înșel, dar foarte bun și chiar cred că merită văzut în pandemie, poate se clarifică naibii treaba cu masca, cu dezinfectatul, cu distanțarea socială etc. Foarte bun, tot pe Netflix.
  17. Marcella – iată un serial polițist bun, care a început foarte bine și s-a stricat foarte rău pe parcurs, mai ales în ultimul sezon. Nu știu cum se face și cine le strică pe parcurs, că nu e prima oară când văd asta la un serial, probabil e o cursă neînduplecată după „mai mult”, dacă te-am șocat în primul sezon, o să te extra-șochez în 2 și-n al 3-lea nu mai pricepi nimic. En fin, am văzut mai rău.
  18. Fantastisc Beast and Where to Find them & Fantastics Beasts: The Crimes of Grindelwald. Le-aș revedea oricând, nu cred că mai e nevoie de nicio descriere, sunt și pentru mici, și pentru mari.
  19. Charlie și fabrica de ciocolată. Pentru că copii și Johnny Depp, care face un rol bunicel aici.
  20. The Rain, 3 sezoane. Iată un alt exemplu de serial foarte bun în primele 2 sezoane și mai puțin bun în al 3-lea. E cu viruși, dacă vă știți sensibili, skip. E și un pic SF, sau mai mult F, un pic diferit față de ce am văzut până acum, e și cu sânge, dar fără crime de psihopați, overall mi-a plăcut foarte mult. Pe Netflix.
  21. Jurrasic World: Fallen Kingdom. Pentru că copii. Nu mi-a plăcut în mod deosebit, o puzderie de bani aruncați pe efecte speciale nerealiste și cam atât.
  22. Paranoid, serial, 1 sezon, pe Netflix, din care țin minte doar că e polițist și british, atât de tare m-a prins.
  23. Snow White and the Huntsman. Pentru că Thor și copii. E un film de văzut și revăzut la toate vârstele, când n-ai chef de psihopați criminali în serie și de traficanți.
  24. In the heart of the sea. Pentru că Thor și balene. L-am văzut de 2 ori anul ăsta, e o poveste foarte frumoasă, nu fără peripeții. Există și o carte, de altfel, cu același nume, despre povestea reală a scufundării vasului Essex în 1820, vas cu vânători de balene, eveniment care l-a inspirat pe Herman Melville să scrie apoi Moby-Dick.
  25. Cursed, 1 sezon. Se făcea că eram prin iulie și rămăsesem fără o listă bună de recomandări de filme, așa că am luat pur și simplu Netflixul la răsfoit și ce mi s-a părut mai interesant într-o primă fază, s-a văzut. Nu toate au fost alegeri bune, ăsta, de exemplu, părea așea, ceva cu aer medieval și cu bătăi, și un pic fantasy și nu prea a fost pe placul meu. Prea ușurel și cusut cu ață albă pentru gustul meu.     
  26. Criminal UK, 1 sezon, 3 episoade, scurt, dar nici n-aveau cum să-l facă altfel, toată acțiunea se petrece într-o cameră de interogatoriu și actori avem cam 4, cel mult. E interesant ca experiment, înțeleg că există și Criminal France and Germany în același stil, dar eu m-am oprit la doar unul din serie, ca să nu ajung să mă plictisesc și să le urăsc. 😊
  27. Manhunt: Unabomber – ceva mai vechi, nu-mi dau seama cum mi-a scăpat până acum, mi-a plăcut foarte mult, cu atât mai mult cu cât prezintă povestea reală a lui Unabomber și da, recunosc, am o înclinație pentru filmele inspirate din fapte reale. E pe lista celor bune, 1 sezon, pe Netlfix.
  28. Dark. Oh boy. Am sentimente așa de amestecate despre acest serial, încât mi-e teamă că mai mult o să confuzez audiența, decât s-o lămuresc…. 3 sezoane, toate, dar mai ales primele 2, de văzut cu pix și carnețel. Asta ca să nu uitați cine e cine și în ce timp se petrece acțiunea, nu vă zic mai multe, pare foarte complicat la prima vedere, pare așea, pentru oameni foarte deștepți, ideea e foarte interesantă (bine, vă zic, e cu apocalipsă și călătorii în timp), primele două sezoane au fost digerabile chiar și în condiții vitrege de scenariu, dar al treilea mi-a scos peri albi. Am rămas fără muniție și răbdare și bine că ne-au explicat totul, dar absolut totul, în ultimele 2 episoade, altfel era clar un serial pus pe lista de nerecomandate. E pe Netflix, dacă aveți suficientă răbdare, îi puteți da o șansă. Nemțesc.

Va urma

Cele 21 de carți ale lui 2019

Când am terminat anul 2018 am făcut, ceea ce fac mulți oameni mai mult sau mai puțin asumat, o listă cu lucruri pe care aș vrea să le fac în anul ce vine. Acele rezoluții pe care cei mai mulți dintre noi ni le setăm și nu mereu le și împlinim. Anul ăsta mi-a ieșit, m-am limitat la o listă mică, asumată și responsabilă, și nu pot decât să-mi doresc să repet experiența și-n anul ce urmează. Una dintre rezoluții a fost să citesc mai mult. N-am setat un număr anume de cărți, nici vreo categorie, dar am spus sus și tare, ca o promisiune către alți oameni, că trebuie să citesc mai mult. Nici măcar acum nu-mi vine să cred că mi-a ieșit, când mă uit la lista de mai jos mă trec fiori de bucurie și mirare, căci printre toate cărțile de mai jos, a fost un an plin și din alte puncte de vedere. Până și la seriale m-am uitat mai mult decât în alți ani 😊, asta nefiind neapărat o rezoluție. Dar categoric, 2019 e anul în care am citit foarte mult.

Revenind la listă, constat că este fix cum a fost anul ăsta pentru mine: aglomerat, înghesuit, pe alocuri indecis, absolut imprevizibil, cu gusturi diverse și variate, cu multe povești, dar și cu… tehnicalități și analiză. Cu multă introspecție, uneori prea multă. N-a avut nici anul și n-are nici lista vreun soi de organizare (absolut uimitor pentru mine), le-am luat pe toate așa cum au venit, fără să mă mai opun foarte mult. Iar în materie de citit, am citit mult și cu poftă, aproape tot ce mi-a căzut în mână. Am ales pe recomandări și nu numai, am fost ca un burete, am cheltuit obsesiv și destul de mult pe cărți, le-am făcut loc în casă și-n inimă, pe unele le-am recuperat chiar și ne-am împăcat așa, ca după o despărțire de aproape 4 ani. N-o mai lungesc, redau lista într-o ordine absolut aleatoare, cu mențiunea că n-o să fac câte un review lung la fiecare în parte, le găsiți pe Goodreads dacă e, dar o să menționez suficient la fiecare, astfel încât să vă faceți o idee și să alegeți cât de cât în cunoștință de cauză.

  1. Cele mai frumoase reportaje – Viorel Ilișoi. O colecție de reportaje, așa cum îi spune și numele, minunat scrise și alese. N-ai cum să nu iubești stilul lui Ilișoi și cartea asta n-are cum să nu placă.    
  2. The Cyber Effect – Dr. Mary Aiken.  Carte de citit cu creionul în mână și de făcut fișe ca-n gimnaziu. Despre psihologia comportamentului uman în mediul online, cu focus pe copii și adolescenți, dar aplicabilă și la adulți.
  3. Onoare – Elif Shafak. Mi-a recomandat-o o prietenă și e una din cărțile pe care le-am cumpărat anul trecut și… cumva doar anul ăsta i-am dat crezare. În acest caz specific mă bucur tare mult că am făcut-o, am descoperit un autor complex, talentat, cu multe povești gata să fie scoase din tolbă. În această carte găsim o realitate lumii musulmane, față de care cei mai mulți dintre noi rămânem fără putere de înțelegere. Și fără glas.
  4. Cele 40 de legi ale iubirii – Elif Shafak. Recunosc că am citit-o convinsă mai degrabă de autor, vedeți mai sus, decât de review. E absolut minunată, una dintre cele mai bune cărți citite în ultima vreme. Am citit povești din secolul 13 și-am avut senzația că citesc 1001 de nopți, fără să fie vorba de niciun basm la mijloc. Am citit despre credință și spiritualitate și iubire, în sensul acela pe care cei mai mulți dintre noi l-am uitat, dacă l-am știut vreodată: iubirea de oameni, iubirea de Dumnezeu și iubirea de sine. Și mi-a plăcut foarte mult. E mare lucru, pentru un om care nu crede.
  5. Înțelepciunea psihopaților – Kevin Dutton. Pentru că psihopații m-au fascinat dintotdeauna, de la distanță sau nu. O carte tehnică cu multe referințe și teorii, relativ greu de digerat, dacă nu îți place domeniul. Kevin Dutton a făcut o treabă bună și pentru lunile ce urmează, vor mai fi cărți ale sale pe noptiera mea.
  6. Flori pentru Algernon – Daniel Keyes. Sigur ați văzut măcar filmul (iar dacă nu, vă rog să reparați această mare greșeală). O carte pe cât de tristă, pe atât de frumoasă despre care nu cred că mai e nevoie de nicio prezentare. Cum ar fi să…?
  7. Inimi Cicatrizate – Max Blecher. O carte care te sfâșie, frumoasă prin toate lucrurile pe care te face să le conștientizezi, o carte care te pune pe gânduri față de clipa de mâine care s-ar putea să nu mai vină și față de cât de efemer este totul. Max Blecher este, după părererea mea, un autor căruia nu i s-a făcut cinste pe cât ar fi trebuit, cu o scriitură foarte bună și, din păcate pentru lumea asta, plecat din ea înainte de a pune în pagini tot ce avea de spus.
  8. Măștile fricii – Camelia Cavadia. O autoare care promite, o carte bine scrisă, o carte curajoasă, dar asupra căreia eu am niște rezerve. Probabil că trebuie să mai citesc ceva de același autor ca să mă conving. Una peste alta, merită banii.
  9. Femei care iubesc prea mult – Robin Norwood. Nu vă spun prea multe despre ea, întrucât lucrez încă la o părere 😊. Face parte dintr-un proiect al meu, asupra căruia o să mă pronunț la momentul potrivit.
  10. Pe tărâmul fantomelor flămânde – Gabor Mate. Deformare profesională 😊, o carte despre dependențe și despre cum putem (sau nu) să ne luptăm cu ele.
  11. Splendida cetate a celor 1000 de sori – Khaled Hosseini. Sunt 4 ani de când am cumpărat-o, am citit foarte multe recomandări în jurul ei, nu știu de ce am amânat-o până anul ăsta. Mi-a plăcut teribil, la fel de mult cum îmi place Khaled Hosseini, are un stil aparte care te poartă în alte lumi și-n care te face să te pierzi cu totul. Preferata mea este însă cea de mai jos.
  12. Vânătorii de zmeie – Khaled Hosseini. Cred că e cartea care mi-a plăcut cel mai mult din ce am citit anul ăsta. Grea și duioasă în același timp, îți pune în față niște adevăruri pe care prea puțini dintre noi avem curajul să le recunoaștem. Dacă vreți să înțelegeți ce înseamnă adevărata prietenie, aceasta e cartea.
  13. Și munții au ecou – Khaled Hosseini. Mi-a plăcut cel mai puțin din cele 3 citite de același autor, asta însemnând totuși că mi-a plăcut mult. E Khaled Hosseini până la urmă, cu a lui lume uimitoare în care ne dă și nouă voie să intrăm. Același stil extrem de… citibil.
  14. Marele Gatsby – F. Scott Fitzgerald. Știu că mulți dintre voi ați citit-o încă pe când erați copii, mie mi-a scăpat. Până anul ăsta. Cred că mi-a plăcut un pic mai mult filmul. 😊
  15. Iubindu-l pe Pablo, urându-l pe Escobar – Viginia Vallejo. Pentru că am fost (și sunt) un mare fan al serialului despre Pablo Escobar. Cartea nu a fost însă pe măsura lui. Sigur, nici măcar nu este o carte care să țină aproape de serial, sunt ușor diferite, mai exact vorbim despre viața cu Pablo Escobar așa cum a văzut-o și înțeles-o amanta lui oficială, Viginia Vallejo. Vedeți voi ce și cum, dacă e.  
  16. Sorgul roșu – Mo Yan. Cea mai controversată carte de anul ăsta, nu mi-a plăcut, deși nu sunt chiar o pretențiosă și nici autorul nu e rău deloc. Așa-mi trebuie însă dacă mă iau după alții 😊. Prea macabră chiar și pentru mine, mi s-a părut că tot ce vrea autorul cu această operă e să iasă în evidență și n-a făcut-o, din punctul meu de vedere, în cel mai bun mod cu putință. Restul e can-can și e pe Goodreads.
  17. Frământările unui pisoi salvat – Maria Mazilu. Am zis, de nenumărate ori, că o să dau mai mult decât o șansă autorilor români contemporani cu noi. Maria e foarte contemporană cu mine 😊 și foarte talentată și doar nu credeați că din lista asta va lipsi o carte cu și despre pisici, nu-i așa? 😊 Cartea însă e mai mult decât atât și vă sfătuiesc să faceți ca mine și să îi dați o șansă.
  18. Dragă inimă – Vasi Rădulescu. Ce să zic, zic cum am zis mai sus, citesc și oameni de pe lângă mine. Nu e rea deloc, dar recunosc că aveam așteptări mai mari.
  19. Povestea mea – Michelle Obama. Pentru că mi-a plăcut întotdeauna să citesc (și) oameni care sunt încă în viață și pentru că eram precisă încă dinainte să citesc cartea că Michelle e Michelle pentru cine e ea, și nu datorită soțului ei. Această carte dovedește asta, chiar dacă e plină, plină de Barack Obama 😊, și nu cred sincer că avea cum să fie altfel, când trăiești cu un om ca el.
  20. Fata cu fragi – Lisa Stromme. Nu știm cât e ficțiune și cât nu, povestea pleacă însă de la pictorul norvegian Edvard Munch și tabloul său celebru „Strigătul”. Despre ei știm că au existat în realitate și putem spera că și povestea de dragoste prezentată în carte este pe cât de frumoasă, pe atât de reală. Numai bună pentru o zi de plajă.
  21. Cartea secretă a Fridei Kahlo – F. G. Haghenbeck. Neștiind sigur dacă așa au stat lucrurile sau nu, deși sunt multe similarități cu tot ce ne-a rămas de la Frida (și vă recomand și filmul pe aceeași temă) cartea pornește de la un caiețel cu rețete de gătit despre care se presupune că ar fi fost al Fridei. Dacă nu așa au stat lucrurile contează mai puțin, ceea ce a reușit să facă însă autorul a fost să mă facă să cred că așa au stat. O carte cu pasiune și durere și cu frumusețe în toate formele ei. Și cu rețete mexicane pe care mă gândesc deja cum să le adaptez ca să nu mai fie picante 😊. O carte la care o să mă mai întorc de câteva ori în viața asta.

Și dacă tot mai aveți nevoie de inspirație, mai este aici o listă de cărți, și din respect pentru cei care au comentat, mi-am propus să le cumpăr pe toate. Altfel, o să completez lista de mai sus spre finalul anului, am noptiera plină de cărți neatinse și cam două săptămâni de vacanță de iarnă pe care plănuiesc să le (pe)trec cu folos. 😊