De ce nu am mai scris pe blog

„Cărțile te fac neprost.” (Sector 7)

Cred că un titlu mai potrivit ar fi de fapt „De ce nu prea mai scriu pe blog”, fiidncă nu e ca și când nu am mai scris chiar deloc iar faptul că scriu chiar acum, la mjilocul anului, mă face să fiu optimistă și să cred că voi ajunge chiar la trei articole în acest an 😊. Sau poate un alt motiv e că scriu și pe alte platforme, pe alte canale de comunicare mai mult sau mai puțin publice, având și alte proiecte de suflet. Sau poate că și blogul ăsta are nevoie de o mică transformare – de multe ori m-am gândit să-l fac cinefil sau cititor de cărți. Pentru că de citit citesc, mai vizionez câte ceva, dar chiar și așa nu am pretenția că pot fi un specialist în aceste domenii. Sau poate, o dată cu pandemia și pauza prelungită de facebook, am descoperit că timpul poate fi folosit și pentru alte lucruri.

Voi continua însă seria de recomandări din domeniul cărților și vă arăt azi cea mai recentă achiziție/cadou. Nu e chiar o recomandare, căci nu le-am citit încă, dar poate vă sunt de ajutor.  

  1. Institutul, Stephen King. Fiindcă puține sunt comenzile de cărți din care să lipsească una de Stephen King, cel puțin în ultima vreme. Pentru că e regele. Pentru că scrie atât de bine. Iar această alegere, well, fiindcă e una din cărțile lui cât de cât normale (cred). 😊
  2. Scandalul, Frederik Backman. Am primit o recomandare și nu poate fi rea, sunt sigură, este cel care a scris „Un bărbat pe nume Ove” care mi-a plăcut foarte mult și pe care, de asemenea, o recomand mereu în discuțiile mele despre cărți.Sau dacă doriți serial, găsiți o variantă pe HBO GO.
  3. Solenoid, Mircea Cărtărescu. Recunosc că nu am citit-o până acum și pot doar să mă bucur că nu e timpul pierdut. Și încă o speranță: hunii au avut de analizat la limba română un fragment din Solenoid și m-au întrebat ceva anume și, uite așa, deja știu cât e de frumoasă. Ce bine e să ai și copii!
  4. Scara lui Iakov, Ludmila Ulițkaia. Din nou, am primit o recomandare și cred că vă fi una dintre acele cărți de căpătâi, care va lăsa cu siguranță urme. Abia aștept să o încep.
  5. Am uitat să fim fericiți, Nouă străini și Micile minciuni nevinovate, Liane Moriarty. Pentru că vine el și concediul ăla cândva, cu citit pe plajă și tot. Și poate văd și serialul celebru pe HBO GO, dacă e.
  6. Dragostea durează trei ani, Frederic Beigbeder. Pentru că așa e, uneori dragostea chiar durează trei ani.
  7. Femei care aleargă cu lupii, Dr. Clarissa Pinkola Estes. Pentru că am uneori gânduri din astea ciudate, de a înțelege lucruri serioase și de a mă înțelege sau repara pe alocuri. 😊
  8. O chestiune de viață și de moarte, Irvin D. Yalom, Marylin Yalom. Tot din seria vindecării ce va să vie.
  9. Despre somn, Mathew Walker. Fiindcă foarte multă lume o laudă și fiindcă am nevoie disperată de somn și nu-l găsesc pe toate drumurile.

Sport la citit, pentru updates mai frecvente există întotdeauna un cont de Goodreads la îndemână.

Povești despre speranță și nu numai

„Te poți aștepta în mod rezonabil ca un om să se deschidă, să devină vulnerabil în fața ta, dacă tu nu faci la fel?”

O întâmplare fericită a făcut să particip acum câteva săptămâni la o lansare de carte online. Heather Morris și-a lansat oficial cel de-al treilea roman tradus și la noi și apărut la Humanitas Fiction, în colecția Raftul Denisei (cărora le mulțumesc tare mult pentru această frumoasă oportunitate).

Cred că a fost prima lansare de carte la care am participat fără să fi citit cartea în cauză. N-a fost suficient timp (niciodată nu e). Citisem despre ea, știam despre autoare și mai ales despre primul ei roman apărut în 2018, „Tatuatorul de la Auschwitz”, dar pe care, de asemenea, nu îl citisem. Mi-a plăcut tot ce-am auzit acolo, mi-am luat chiar și notițe, iar invitații au fost de excepție. Puteți vedea/revedea aici înregistrarea. Și fiindcă tot urma o perioadă de concediu și fiindcă eram teribil de nehotarâtă pe ce cărți să pun mâna în această perioadă din foarte multele opțiuni pe care le am (da, eu cumpăr compulsiv cărți), am ales „Povești despre speranță – Cum găsim inspirație în viața de zi cu zi”. Nu știu dacă am găsit inspirația pentru fiecare zi, dar cu siguranță am rezonat cu multe, foarte multe lucruri pe care le-am citit. Mai mult decât atât, această carte m-a facut să pun mâna rapid pe „Tatuatorul de la Auschwitz”, pe care am citit-o în doar 5 ore, și apoi pe „Călătoria Cilkăi” (continuarea poveștii și a poveștilor de la Auschwitz).

Revenind un pic la „Povești despre speranță”, vă spun că nu e o carte de dezvoltare personală (spun asta pentru că titlul mi se pare puțin neinspirat și banal și te poate duce cu gândul în direcția asta). E o carte despre ascultare. Am rezonat cu asta tare mult, fiindcă mereu m-am considerat mai degrabă o persoană care ascultă, în loc să povestească. Nu am văzut asta ca fiind o calitate prea mare până acum, era ceva obișnuit, fiindcă am fost învățată toată viața că e mai bine „să-ți ții gura”. Să zicem că perspectiva ascultării, cu tot ce înseamnă ea, s-a schimbat substanțial după această lectură. (Și dacă vreți să citiți un interviu fain cu Heather Morris, chiar despre ascultare, îl găsiți pe blog la Cristina Stănciulescu).

Vă las cu câteva citate, că doar v-am zis că mi-am luat notițe, în speranța că v-am convins să faceți o nouă achiziție.

„Cea mai mare problemă de comunicare este că nu ascultăm pentru a înțelege; ascultăm pentru a răspunde.”

„Când ascultăm activ, scopul nu e să judecăm, să ne formăm o părere despre ceea ce ni se spune.”

„Te poți aștepta în mod rezonabil ca un om să se deschidă, să devină vulnerabil în fața ta, dacă tu nu faci la fel?”

„Să-l ascult pe Lale nu însemna întotdeauna să aud cuvintele pe care le rostea. Deseori, important era ceea ce nu spunea, tăcerea dintre cuvinte.”

„Ascultați cu adevărat orice vor să vă spună copiii, indiferent ce. Dacă nu ascultați cu atenție lucrurile mărunte când sunt mici, n-o să vă spună lucrurile importante când cresc. Fiindcă pentru ei totul a fost mereu important.

„Să mori durează numai câteva secunde, în restul timpului suntem în viață.”

„Pe cât de important e să intervii în viața cuiva la nevoie, pe atât de important e să știi când să n-o faci sau să te retragi.”

3 2 4 0 7

Despre primul roman al lui Heather Morris nu știu dacă mai sunt multe de spus. Se pare că eu am amânat prea mult să-l citesc, dar e bine că totuși am făcut-o. Apărut și la noi în 2018, romanul este un adevărat succes internațional, fiind publicat în peste 50 de țări și vândut în aproape 6 000 000 de exemplare în întreaga lume. I s-au acordat numeroase premii, și înțeleg și că drepturile de ecranizare au fost cumpărate, fiind în pregătire un serial TV.

„Dacă te trezești dimineața, e o zi bună.”

Dar dacă nu ați citit încă „Tatuatorul de la Auschwitz” vă recomand călduros să începeți mai întâi cu „Povești despre speranță”. Fiindcă aceasta din urmă spune exact povestea primului roman al lui Heather Morris. E un making off, dacă vreți, la doi ani după apariția primului ei roman. E o poveste reală, actuală, despre cum a luat nașterea unei povești (în foarte mare parte reală și ea) și care cu siguranță vă va trezi curiozitatea. Veți vedea cu alți ochi povestea în sine. Desigur, apoi veți dori să citiți „Călătoria Cilkăi” fiindcă exact asta face autorea, te face să vrei mai mult și mai mult. Știe cum să stârnească curiozitatea. Știe cum să se oprească și să-și culeagă poveștile. Știe cum să asculte. De altfel, de la alegerea ei de a asculta o poveste au apărut până acum trei romane de succes și va apărea, sper, cât de curând, și al patrulea. O singură decizie, un moment potrivit, un om la locul potrivit.

Spor la citit!

Filme văzute în pandemie (II)

Continuăm seria de recomandări (vedeți voi care sunt și care nu), cu partea a doua a filmelor văzute în pandemie. Ordinea e cronologică.

  1. 13 Commandments, 1 sezon, pe Netlfix, olandez. Mi-a plăcut destul de mult, mai ales că începe într-un fel și se termină cu totul altfel decât ai crede. Oricum, cu crime și răzbunări și da, pe gustul meu.
  2. Sense 8. Din nou, un serial mai vechi și o surpriză plăcută pentru mine, deși e destul de controversat ca idee și neiubitorii de LGBT sau prea-pudicii, nu vor putea să vadă nici măcar un episod. Cam multe scene de sex explicit și sex în grup, dar ideea din spate e foarte mișto, muzica mișto, o combinație fină de acțiune și romance și fiction și da, mi-a plăcut. 2 sezoane, pe Netflix. Also, o bună lecție despre ce înseamnă LGBT pentru copii.
  3. The Loudest Voice in the Room. Al doilea cel mai bun serial văzut anul ăsta (despre primul, mai jos), atât de mult mi-a plăcut că am cumpărat și cartea. Povestea reală a fondatorului Fox News TV station back in the days, personaj jucat de Russell Crowe, dar care nu mai e, cel puțin în acest film, nimic din Russell Crowe pe care-l știam cu toții. Povestea e super interesantă, omul a fost o canalie, dar foarte deștept, iar Russell e foarte, foarte bun. Vi-l recomand cu drag, 1 sezon, 7 episoade, pe HBO GO.
  4. Mergând mai departe ajungem la luna septembrie și după deja multe seriale, chiar că am rămas fără opțiuni cât de cât cunoscute. Așadar urmează câteva filme, unele mai vechi, cum ar fi Zodiac, pe care l-am revăzut cred că a 4-a oară. Mi se pare la fel de bun. Tot pe Netflix.
  5. Newsroom. Cred că e cel mai bun serial văzut anul ăsta (foarte bun, dar nu cel mai frumos, vedeți voi mai jos de ce). Mi-a plăcut teribil, nu seamănă cu nimic din alegerile și preferințele mele mai mult sau mai puțin macabre de până acum, este despre jurnalism old school într-o redacție de televiziune. 3 sezoane, HBO GO.
  6. Slumdog Millionaire. Nici de ăsta nu știu cum să explic că mi-a scăpat până anul ăsta. Mi-a plăcut teribil și fiindcă puștiul a jucat și-n Newsroom (vezi mai sus), am zis să nu-l mai amân și foarte bine am făcut. Îl găsiți pe Netflix.
  7. Deepwater Horizon. Fiindcă, așa cum am mai spus, îmi plac filmele inspirate din realitate, iar ăsta e despre accidentul din 2010 petrecut pe platforma petrolieră Deepwater Horizon, situată în Golful Mexic. Bun, îl găsiți pe Netflix.
  8. Mystic River. O mică porcărioară semi-polițistă cu final de rahat, pe care am dat click din greșeală, într-un promo pe Netflix. V-am spus, doar, că am rămas fără opțiuni la un moment dat…
  9. Crescut de lupi. Iată un alt exemplu de serial care a început foarte bine, o super idee în spate și până la final de sezon au reușit să-l strice de tot. Din păcate, la cum se termină, se pregătește sezonul 2, deși eu chiar sper că cifrele nu vor arăta prea bine pentru încă un sezon. E cu omenirea pe cale de dispariție, cu planete noi, cu androizi. Și cu Ragnar, pour les connaisseurs. 1 sezon, HBO GO.
  10. To the Lake. Nici nu mai știu cum am făcut alegerea asta, dar țin minte că la momentul respectiv era no 2 în trending în Romania, pe Netflix. Am mai citit apoi câteva păreri și toate erau în favoarea lui. Nu e extraordinar, dar nici rău nu e, cu multe întorsături de situație și cateva puncte culminante pe episod, așadar nu te plictisești. Și mă rog, e cu un virus, pleacă lumea din calea lui, crime, sânge, cum ziceam, bunicel. Also, e rusesc. Un singur sezon, pe Netflix, dar la cum se termină, se pregătește sezonul 2.
  11. Young Wallander – un serial polțist british, nu m-a dat pe spate, dar a mers în lipsă de altceva. 1 sezon, pe Netflix.
  12. Unbelievable. Limited series pe Netflix, 8 episoade, serialul relatează povestea reală a unei adolescente violate pe când avea 16 ani și pe care nu o crede nimeni că i s-a întâmplat asta, suspectul fiind totuși, violator în serie în mai multe state din US. E teribil că asta chiar s-a întâmplat, serialul e foarte bun și chiar merită un loc pe listă.
  13. The Frozen Dead. Iată și primul serial franțuzesc din lista mea și probabil cea mai proastă alegere. Și o să vi-l povestesc cu detalii și cu spoilere ca să fim cu toții siguri că nu greșim atunci când alegem. Boooon, se face că în primul episod este ucis un cal. Mă rog, nu oricum, e decapitat și corpul e răstignit prin munți. E iarnă grea și zăpada albă contrastează frumos cu sângele calului, probabil că așa a gândit și regizorul. Se găsește un detectiv faimos să investigheze acest caz teribil, care detectiv găsește păr de om în zona incriminată și, ce să vezi, aparținea unui criminal în serie, actualmente închis într-un centru de psihiatrie cu regim de închisoare. Mai mult decât atât (!), criminalul acesta fusese cândva polițist, în urma cu 20 de ani. Mai mult decât atât (!!), fusese bun prieten cu detectivul nostru celebru, angajat în prinderea ucigașului de cal. Mai mult decât atât (!!!), criminalul era nașul de botez al fetei detectivului celebru. Booon, dar de ce era criminalul la închisoare? Pentru că omorâse vreo 4 fete (sau să fi fost 6?) și încă nu le găsiseră cadavrele (lucru important în dinamica filmului) și, ce să vezi, cel care-l bagase la zdup era chiar detectivul nostru celebru. Ce legătură are cu calul, veți întreba, poate, pe bună dreptate, că și eu m-am întrebat asta toate cele 6 episoade lungi. Niciuna, decât că așa a aranjat domnul criminal în serie aducerea detectivului celebru în oraș, lângă el. Fiindcă nah, aveau afaceri neterminate. Bine, noi aflăm asta pe la episodul 4, până atunci nu se leagă nimic, dar nu contează, că în episodul 2 moare și un om, castrat, în padure, spânzurat cu picioarele în sus într-un pom. Mergând mai departe mai mor niște oameni care se pare că violaseră în trecut 4 fete și un băiat. 3 din fete se sinuciseseră din cauza traumei (sau au fost ucise, nu ni se spune exact), băiatul și fata rămași în viață se apucă de răzbunare când cresc mari. Băiatul, ajuns mare și devenit bogat, era, culmea!, chiar proprietarul calului ucis în primul episod (lol, iată legătura). Fata, ajunsă mare și nu foarte bogată, era, culmea!, chiar directoarea centrului unde se afla închis criminalul nostru în serie. Și cei doi formau un cuplu. Nu că-i frumos???? În paralel cu toate, la centrul ăsta lucra o fată, dr. psihiatru în devenire. Care ținea morțiș să vorbească cu criminalul nostru în serie. Și care fată era, culmea!, sora uneia dintre fetele ucise în urmă cu 20 de ani de criminalul nostru în serie, băi, băiatule, ce palpitant!!! Și de ce o mânca pe ea undeva și venise aici, la el? Poi ca s-o găsească pe soră-sa moartă, că v-am zis că e important faptul că nu se găsiseră cadavrele fetelor ucise de criminal…. en fin, ca s-o scurtez, criminalul o răpește pe fată (cu ajutorul oamenilor din afară, că el era închis, mai precis cu ajutorul directoarei căreia îi spunea, pe rând, contra unor servicii, cine erau cei care o violaseră în copilărie, pentru ca ea să poată liniștită să-i ucidă, cu ajutorul proprietarului de cal, desigur). În schimbul fetei, criminalul îi cere detectivului nostru eliberarea. Lucru care se și întâmplă și nici că-l mai prinde cineva, dar hei, până la urmă a salvat fata…. Nu că-i frumos?????? 6 episoade lungi, cum spuneam, pe Netflix, în caz că…
  14. Undercover, sezonul 1, pe Netflix, înfățișează povestea reală a unui traficant de droguri din Belgia (da, da, e belgian, belgian-olandez, de fapt). Not great, not terrible, se vorbește la un moment dat ca o comparație de Pablo Escobar, dar, vă rog să mă credeți, nu se compară. Aștept cu interes sezonul 2, care e deja live pe Netflix.
  15. The Crime, polonez. Un clasic cu crime, limited series, 3 episoade pe sezon, 2 sezoane. Bunicel.
  16. The Break. Frantuzesc, mi-a stat inima când am dat play, având în vedere experiența recentă cu serialele franțuzești, dar ăsta nu e rău. 2 sezoane, pe Netflix, am văzut primul sezon și o bună parte din sezonul 2 și mi-a plăcut. E interesant că-n fiecare episod apare câte un potețial criminal pentru aceeași crimă, ca la final să descoperim că nu era niciunul din cei presupuși. Miștocuț, mai bun primul sezon, însă.
  17. The trial of the Chicago 7. Bazat pe povestea reală a protestelor din Chicago (proteste anti razboiul din Vietnam), anii 1968. Foarte bun (film, nu serial), îl găsiți pe Netflix. M-am bucurat să-l revăd pe Eddie Redmayne și tot filmul m-am întrebat cât din realitate au păstrat referitor la judecător și la cum a judecat tot procesul. Mi s-a părut pur și simplu ireal, chiar și pentru anii ‘68.
  18. The Queen’s Gambit. Cel mai frumos serial al anului, asta e clar. Poveste frumoasă, bine jucat, regie bună, muzică bună, nu știu ce ai vrea mai mult de la un serial. Adică, cum să zic, nici n-am văzut vreun strop de sânge și nici n-am simțit nevoia, ceea ce nu e puțin lucru 😊. 1 sezon, 7 episoade, pe Netflix. Absolut minunat.