Influența tehnologiilor moderne asupra copiilor

Nu sunt categoric omul care să elimine complet tehnologia nici din viața lui de adult, și cu siguranță nici din viața copiilor săi. Am mai spus-o și-o s-o repet de câte ori trebuie: eliminarea completă a tehnologiei sau a tot ce înseamnă digital/online din viețile noastre, egalează cu a da foc la bibliotecă. Totuși, dacă arunc ochii pe cifrele de mai jos ( US edition, Deloitte Global Mobile Consumer Survey, July 2017 – a study of 2,000 US-based consumers, ages 18 to 75) recunosc că mă îngrijorez puțin…

Mai mult decât atât, conform aceluiași studu, adulții își verifică telefoanele mobile în medie de 47 de ori pe zi, iar tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani, de 86 (!!!!) de ori pe zi.

Poate dacă aș fi văzut cifrele de mai sus așa, de sine stătătoare, nu m-aș fi îngrijorat atât de tare. Dar m-am uitat în același timp în curtea mea de adult și-am văzut că nu pot trăi o zi fără internet. Că nu pot sta mai mult de câteva ore fără să verific notificările diverselor aplicații mobile. Că primul lucru pe care-l fac dimineața e să verific facebook-ul. La fel și ultimul înainte de culcare…

Ce putem face?

Păi, children see, children do. Așadar poate schimbarea începe cu noi. Vrem să citească mai mult și să stea departe de ecrane? Poate ar fi bine să ne vadă pe noi că citim. Vrem să practice un sport? Păi să-i expunem la cel puțin unul. Vrem să nu se plictisească? Să le dăm ceva de făcut, până o să fie capabili să găsească singuri ce și asta să nu însemne tableta. Și nu în uultimul rând, să stăm noi mai puțin pe internet. Eu am început timid prim a-mi dezactiva sunetul notificărilor, pentru a nu mai fi tentată să verific mereu ce e acolo. N-a murit nimeni. Mai mult, aveam o perioadă în care în weekend nu intrma deloc pe internet, adică de vineri seara când se termina programul de lucru, până luni la prma oră. La fel, n-a murit nimeni, în schimb aveam realmente timp de citit, timp pe care acum mă plâng mereu că nu-l găsesc…

Ajută foarte mult o relație de încredere cu copilul tău. Astfel încât să-ți spună el singur pe ce pereți de internet umblă. Ajută, de asemenea, o implcare activă a ta, ca părinte, în viața lui de digital nomad. Să fii la curent cu noutățile, chiar dacă nu-ți plac foarte mult. Să aveți subiecte comune de conversație. Să vadă că-l înțelegi și că vorbești pe limba lui. Ajută să-i oferi ceva în schimb. Ai mei preferă oricând să facă ceva cu mine, în locul tabletei. Prefră oricând să joace împreună un board game, decât să vaă un desen animat la televizor. Nu în ultimul rând, atunci când e mai mititel, ajută să-l ferești și să-l înveți cum s-o facă și singur, de pericolele internetului. Pentru asta există programe de control parental, astfel încât părintele să știe tot timpul ce face cel mic pe internet sau mai mult, să survoleze internetul doar cu acordul părintelui.

Vineri, 23 februarie, va avea loc o nouă conferință EKA pe tema Impactului tehnologiilor moderne asupra copiilor. Evenimentul se află deja la a doua ediție din acest an, datorită numeroaselor cereri din partea părinților.

Ce veți afla dacă veți veni la eveniment?

  • La ce vârstă poate începe bebeluşul meu să se uite la televizor?
  • Este în regulă pentru un copil de 1-3 ani să se joace pe un ipad sau tabletă?
  • Este o legătură între jocurile online şi ADHD la copiii mici?
  • Ar trebui să permit copiilor mei adolescenţi să petreacă ore în şir în baie cu telefoanele lor inteligente?
  • Tehnologia contribuie la izolarea socială?
  • Relaţii reale pot fi formate în spaţiul virtual al internetului?
  • De ce petrec oamenii mult timp online şi ce efect are acest lucru asupra lor?
  • Sunt motive să-mi fie frică pentru copilul meu de Deep web – „Reţeaua din adâncuri”?

Conferinţa este susţinută de prof. Mihai Laurenţiu Gânj şi are la bază observaţiile şi recomandările făcute de către Dr. Mary Aiken din Irlanda, unul dintre cei mai reputaţi ciberpsihologi din lume. Detalii despre eveniment aici.

Nu în ultimul rând, vă sfătuiesc să aruncați un ochi pe Blogul EKA, unde veți găsi o serie de articole și resurse interesante despre educație, psihologie infanilă, învățarea limbii engleze.

O nouă „Șansă la Viitor”

 

  • În România, 40% din copiii nou-născuți cu probleme grave nu au un loc unde să se trateze;
  • Spitalele pentru adulți nu sunt dotate corespunzător pentru a oferi tratamentul necesar;

“Capacitatea de îngrijire a nou-născuților cu probleme critice din România este de 60%. Trebuie să avem cu 40% mai multe locuri de îngrijire. Vedem în fiecare zi, în practică. Nu se pot trata eficient. Mulți suferă și ajung tardiv în locuri care le pot asigura un tratament eficient”, dr. Cătălin Cîrstoveanu, şeful Secţiei de Terapie Intensivă nou-născuţi din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie”.

Acum aproximativ o săptămână, pe o vreme în care nu-ți venea să dai câinele afară din casă, vorba poetului, am mers la un eveniment cu o puternică miză caritabilă. Că mă implic în astfel de proiecte este deja un lucru cunoscut, cu atât mai mult cu cât ele au legătură cu copiii. Ceea ce este însă diferit în cele ce urmează este conceptul pe care eu nu l-am mai întâlnit până acum în proiecte similare. Poate și pentru că nu au mai fost proiecte similare.

Pe 9 noiembrie s-a lansat Fundația „Șansă la Viitor”, care gestionează proiecte dedicate celor mici și născuți înainte de termen, precum și celor mici care întâmpină probleme speciale încă de la naștere. Până acum, nimic nou sub soare, ceea ce este însă foarte fain este, să-i spunem, unul din proiectele Fundației, care îmbracă forma Clinicii Medicale Iuvomed. Clinica donează întregul profit către fundație, ceea ce cred că se poate numi o premieră pentru România. Clinica pune la dispoziție peste 23 de specialități, spațiu dedicat pentru fizioterapie infantilă, recoltare analize medicale și imagistică. Reprezentanții clinicii identifică acele cazuri care au nevoie de sprijin financiar, oferă toate consultațiile și tratamentele în clinică, iar resursele financiare sunt apoi folosite pentru a găsi soluții de tratament în spitale private din România și din străinătate.

Fundația „Șansă la Viitor” este prima organizație non-profit din România și din Europa de Est în care tratamentele pentru îmbunătățirea stării de sănătate a copiilor sunt efectuate 100% în clinică proprie. Clinica Medicală Iuvomed va fi deschisă și publicului larg, iar întreg profitul va fi donat Fundației pentru copii “Șansă la Viitor”.

La lansare m-am bucurat și de o expoziție a unor artiști români care și-au pus la dispoziția celor interesați o parte din lucrări. Aceste lucrări pot fi cumpărate pentru uz personal sau pot fi donate clinicii. Banii strânși vor merge către Fundația pentru copii “Șansă la Viitor”. Artiștii prezenți au fost: Irlo, Andreea Săsăran, Ocu, Adama, Kero, Gaciu și Dalx – reuniți sub numele de Noua Ordine Murală și funcționează ca un colectiv care dorește să readucă în atenția publică muralismul și arta monumentală.

Hunii mei au fost născut prematur, cei care mă cunosc știu povestea. Una cât se poate de fericită, spre deosebire de a altora. Dar tocmai pentru că nu mulți au norocul pe care l-am avut noi, vă recomand să vă opriți o secundă din iureșul în care sunteți prinși și să reflectați. Apoi să donați. O puteți face pe Sansalaviitor.com, via Facebook pe https://www.facebook.com/sansalaviitor/ sau, de ce nu, mergând la clinică. Cu un control medical suntem cu toții datori.

Future of media 2017

Se întâmplă din nou, pe 23 noiembrie, Future of media, unul dintre cele mai importante evenimente de promovare online din România. Anul acesta evenimentul include 4 sesiuni dedicate media și publicității, 15 vorbitori din media, online și advertising și anunță peste 200 de participanți de la companii, branduri și agenții din marketingul digital.

Predicții

Specialiști din domeniu vor dezbate teme actuale, provocările și oportunitatile industriei și efectele pe care noile tehnologii le au asupra domeniului publicității mobile, dar și a altor platfome media. Unul dintre principalele obiective ale evenimentului va fi acela de a forma o imagine de ansamblu a viitorului și a schimbarilor pe care noile media le au asupra jurnalismului, publicității și mediului mobil. Cei prezenți la eveniment vor afla:

  • Cum pot oferi audienței experiențe inedite;
  • Care sunt noile platforme media;
  • Cele mai inovatoare și creative campanii;
  • Ultimele tendinșe din industrie;
  • Noi oportunități în diferite sectoare de activitate;
  • Cum se creează campanii de impact;
  • Cum influențează media domeniul comunicării.

Detalii despre program aici sau pe pagina de facebook a evenimentului. Bloggerii se pot înregistra și participa gratuit, în limita a 100 de locuri.