Biz Innovation Forum 2016

Tehnologia modelează lumea în care trăim și mediul de afaceri, dictând progresul la nivel global. În noul context, peste 84% din directori sunt de acord că inovația este importantă pentru creșterea companiei, dar numai 6% sunt multumiți cu performanța lor în inovare.

1

Se întâmplă pe 6 aprilie, la Hotel Intercontinental, încă un eveniment marca Biz. Evenimentul reunește profesioniști recunoscuți pentru spiritul inovator cu manageri care își doresc să aducă un plus companiei în care lucrează. Auditoriul este format din persoane cu poziții din top management care vor să afle cele mai noi practici de inovare, pe plan internațional.

Când toată lumea vorbește de innovație (regăsesc cuvântul ăsta și în fișa postului!), ei bine, cum aș putea să lipsesc de la un astfel de eveniment? Nu mai vorbesc de oportunitatea (uriașă!) de a cunoaște oameni noi și niște speakeri despre care până acum doar am citit și pe care i-am admirat și îi admir. Și tare, tare curioasă sunt ce ne va împărtăși, Robbie Khazzam CEE Regional Manager Uber, presimi o prezentare incendiară. 🙂

Mai multe despre speakeri aici și detalii despre program aici.

speakeri biz innovation forum

Din comunicatul de presă

BUN VENIT ÎN ERA SHARING ECONOMY!

Tehnologia modelează tot mai mult lumea reală şi aduce o avalanşă de provocări pentru companiile care vor să fie relevante şi în lumea de business de mâine.

Pe 6 aprilie va avea loc o ediţie dedicată inovaţiilor tehnologice şi conceptului de „sharing economy”, powered by Uber. Evenimentul va prezenta tendinţele de ultimă oră care duc la crearea unor modele inovatoare de business, cu impact puternic asupra companiilor, comunităţilor şi oamenilor.

Economia colaborativă, care presupune partajarea resurselor pentru folosirea lor mai eficientă, a existat dintotdeauna sub diverse forme, dar a căpătat acum o altă formă, bazată pe tehnologie şi pe conectivitate, care o face scalabila, transparentă şi cu un potenţial major de a aduce valoare adăugată tuturor, indiferent că vorbim de startup-uri, consumatori, oraşe sau economii locale.

Viitorul aparţine companiilor flexibile, capabile să se adapteze rapid la schimbări şi să găsească mereu mijloace noi de a veni în întâmpinarea nevoilor consumatorului.

Robbie Khazzam, CEE Regional Manager la Uber, vine la Biz Innovation Forum pentru a arăta cum economia colaborativă schimbă viaţa consumatorilor, strategiile companiilor şi evoluţia comunităţilor locale. Conceptul de sharing economy şi implicaţiile inovaţiilor pe care le aduce vor fi dezbătute de Robbie Khazzam alături de Thomas C. Knobel – Fondator WowApp şi Kalle Palling – Chairman, European Union Affairs Committee Estonia.

Despre aceste subiecte vor vorbi şi alţi invitaţi, nume puternice din domeniul de business, lideri de companii care implementează modele de inovaţie şi specialişti care dau tonul în industria digitală, precum: Nicolae Victor Zamfir, Director General, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”; Iulian Pădurariu, Cofondator şi CEO al Pony Car Sharing, un serviciu inovator de închiriere de maşini , Dragoş Sîrbu, CEO, Flanco; Alina Cazacu, Manager E-Activities Non Core Business România, Telekom sau Anca Harasim, Director Executiv, Camera de Comerţ Americană din România.

Ne vedem acolo?

Vizual BIF

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *