Prinți, prințese și magie, la o nouă ediție a Balului Britanic!

Pe 8 iunie 2018 va avea loc cea de a șaptea ediție a Balului Britanic. Gradina Hotel Caro din București va fi încă o data gazda unui eveniment de poveste, în care copiii se vor bucura de rezultatele obținute pe parcursul anului și școlar și vor închiea anul cu multe surprize. Balul Britanic sărbătorește încă o dată educația și viitorul copiilor din România, fiind considerat deja un eveniment cu tradiție în acest domeniu. Balul Britanic este organizat de International House Bucharest și English Kids Academy.

Cu o tradiție deja renumită printre evenimentele cu miză profundă pentru educația și viitorul copiilor din România, Balul Britanic beneficiază de spriijinul  Ambasadei Marii Britanii la București și de atenția Casei Regale a Marii Britanii. Regina Marii Britanii Elisabeta a II-a trimite an de an un mesaj pentru copiii și părinții prezenți la eveniment. Dl. Paul Brumell, ambasadorul Marii Britanii la bucurești va fi prezent la eveniment. Balul se afirmă așadar ca un eveniment educațional și cultural de elită, în cadrul căruia copiii cu rezultate excepționale la limba engleză sunt premiați și au parte de o experiență de neuitat cu o mulțime de surprize.

„Suntem mândri și bucuroși în același timp că le putem oferi copiilor această surpriză și în 2018. Ediția a șaptea a Balului Britanic este o recunoaștere a meritelor lor, este o recunoaștere a meritelor noastre, dar și o cărămidă din drumul educației din România. Ne bucurăm că suntem parte din tot acest proces și că putem ajuta la formarea unor copii care cu siguranță nu vor dezamăgi.”, a declarat Mihai Laurentiu Gânj, Președinte English Kids Academy.

Balul Britanic este un eveniment de înaltă ținută pentru Bucuresti. Aflat deja la a șaptea ediție, evenimentul este orientat spre mai multe direcții:

  • susține și promovează învățământul de calitate;
  • promovează valorile în societatea românească;
  • premiază elevii cu cele mai bune rezultate la engleză pe parcursul unui an academic, susținând motivația acestora de a continua studiul limbii engleze;
  • donează fonduri pentru importante cauze caritabile;
  • găzduiește un program cultural complex, incluzând reprezentațiile artistice ale copiilor prezenți la eveniment, dar și pe cele ale unor artiști cunoscuți.

Evenimentul adună an de an aproximativ 600 de invitați: copii ai unor prestigioase școli din București, cursanți ai English Kids Academy, părinți, profesori, directori ai instituțiilor de învățământ premiate, înalți demnitari și reprezentanți marcanți din domeniul educației.

În cadrul evenimentului vor fi premiați elevii English Kids Academy din clasele II – XII şi elevii câștigători ai concursului de engleză Fonix. Cu toții se vor bucura împreună, la sfârșit de an școlar, în cadrul Balului Britanic, sub umbrela unui eveniment de poveste cu prinți, prințese, magie și multă bună dispoziție.

Mai multe despre eveniment aici.

Mulțumiri tuturor partenerilor implicați pentru sprijinul acordat: Game Developers Academy, Olympus, Humanitas, Happy Cinema, Cartemma, Orășelul Cunoașterii, Maresi, Fidgetz, LEGO® Romania, Vertical Spirit, Aqua Carpatica, Betty Ice, Carturesti, Editura ALL, Editura Niculescu, Elite Art Gallery, ETi Foods, Floraria Magnolia, Fundatia Sensiblu, Fundatia Vodafone, Ideal Board Games, Metropolitan Life, Rin Grand Hotel, Vavian Pharma.

***

Despre International House Bucharest

International House Bucharest este liderul cursurilor de limba engleza din România (poziție certificată de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, timp de 5 ani la rând) și este membru al International House World Organization, organizație care numără peste 150 de centre de limbi străne în peste 50 tari. International House, cu o existență de peste 60 de ani pe piața produselor culturale și având sediul în Londra a pus bazele standardelor predării limbii engleze în lume – primul curs de pregătire a profesorilor de engleză din lume a avut loc în International House în Londra, acum mai bine de 50 de ani.

International House este prezentă pe piața din România de 15 ani.

Obiectivele International House Bucharest sunt de a crește motivatia copiilor de a studia limba engleza, întrucat cunoașterea limbii engleze reprezintă o conditie pentru a putea accesa studii în străinătate sau locuri de muncă de succes. International House Bucharest facilitează studiul limbii engleze de către copii, acordând acces la educatia britanică prin oferirea de premii sau burse în Marea Britanie.

Despre English Kids Academy

English Kids Academy este divizia International House specializata în predarea limbii engleze pentru copii. English Kids Academy, prin International House Bucharest, este singurul centru acreditat de pregătire a profesorilor în predarea limbii engleze pentru copii și adolescenți, curs de calificare a profesorilor moderat de Universitatea din Cambridge.

PR Forum 2018, ediția a XII-a

Se întâmplă cea de a XII-a (wow!) ediție a PR Forum, pe 29 martie. M-am gândit că vreți să știți din timp de el, este unul dintre cele mai apreciate evenimente pe piața de profil din România ultimilor ani. Și pentru că locurile se dau de regulă ca pâinea caldă (hei, apropos de pâine, musai să revin să vă spun ceva!), vă las aici link-ul de înscrierie, iată LINK. 🙂

A dosprezecea editie PR Forum va avea loc pe 29– 30 martie 2018 la JW Marriott Bucharest Grand Hotel. Evenimentul se adresează practicienilor și specialiștilor în relații publice și comunicare care doresc să afle informații esențiale și să-și formeze o imagine clară asupra transformărilor prin care trece industria de comunicare. Ediția de anul acesta va dezbate tendințele, oportunitățile și provocările industriei de PR. PR Forum aduce la final de martie cele mai noi tendințe și perspective în comunicare în cea mai mare întâlnire a practicienilor din domeniu. Aveți aici detalii și despre structura evenimentului, dacă timpul vă permite însă v-aș recomanda să luați un bilet full day.


Despre PR Academy

Nu în ultimul rând, vă supun atenției proiectul PR Academy, care nu e nou, dar e mișto și se menține, bașca crește furmos de la an la an. Prima platforma de cursuri intensive adresata specialistilor in comunicare si PR din Romania. PR ACADEMY va avea loc pe 30 martie 2018, hotel JW Marriott Grand Hotel, Bucuresti. Cursurile sunt gandite in module de „jumatate de zi” si ofera un know-how unic si un maximum de interactivitate. Inscrie-te acum la workshop-urile PR Academy si afla cum sa ai succes in PR. Locuri limitate! Detalii aici. Also, YoungPR seminar, studenții, un ochi aici, vă rog.

Acestea fiind spuse, ne-om vedea pe acolo. 🙂

Mega Mall găzduiește „Portret de Femeie”, ediția 2018

Dacă nu știai ce să faci între 8 și 15 martie, iată o soluție: poți merge la Mega Mall la o nouă ediție a Portret de Femeie! Bine, poate n-ar strica să-ți rezervi loc pentru ediția din 2019 :), pentru că în 2018 nu cred să mai fie locuri disponibile, decât dacă nu cumva se va organiza o ediție specială, extra everything (aveți mai jos niște date de contact, poate-poate). Ca de obicei, ședințele foto din seria Portretelor (de Femeie, de Copil, de Familie, de Școlar etc) sunt extrem de căutate. Anul acesta, ediția Portret de Femeie va avea loc la Mega Mall. Am fost săptămâna trecută la un mic preview și tare fain a fost, abia aștept să văd rezultatele!

„Deschiderea proiectului va avea loc joi, pe 8 Martie, de Ziua Internațională a Femeii, începând cu ora 16:00, la Nivelul 2 al centrului comercial, în incinta Trickshot Mega Mall. Fotografiile vor fi realizate de Cristian Șuțu, co-fondator Foto Union și creatorul conceptului ”Portret de Femeie”. Cristian susține ideea că fotografiile fizice au capacitatea de a spune mai bine povești și le invită pe femei să participe la această ședință foto, garantându-le că se vor regăsi în fotografii atât acum, cât și peste 50 de ani.

Aflat la cea de-a opta ediție, „Portret de Femeie” este un eveniment de fotografie publică, menit să evidențieze latura feminină a fiecărei participante. Dovadă stau chiar fotografiile realizate în ediția precedentă a acestui eveniment.

În timpul acestui maraton de opt zile, fiecare femeie care se înscrie va primi cadou o ședință foto profesională și un portret original Foto Union. Fotografiile vor fi editate la cel mai înalt nivel de profesionalism. Ședințele foto individuale durează aproximativ 10 minute, iar fotografiile vor fi livrate în zilele următoare pe adresele de e-mail comunicate.

Înscrierile la acest eveniment se fac la numărul de telefon 0762.293.966 (Claudia Brașoveanu). Participantele sunt invitate să își aleagă un interval orar în perioada 8-15 martie 2018, între orele 16.00 și 21.00.”

Comunicat de presă