Studio fără frontiere la Paris

Finalul lunii septembrie și prima jumătate din octombrie mi s-au părut întotdeauna cele mai potrivite momente din an pentru a vizita Parisul. Nu-mi place vara, când e extrem de cald și de aglomerat. Nu-mi place nici primăvara, când încă mi se pare frig. De iarnă nu mai zic. Toamna însă, toamna aia cu frunza ruginită când încă poți moțăi la soare în grădinile Parisului până spre asfințit, mi se pare vremea perfectă acestui oraș. Parisul se potrivește cel mai bine cu toamna, în mintea mea. Și poate nu întâmplător, cele mai frumoase amintiri din Paris le am toamna.

Nu pot fi acolo zilele astea, dar m-am bucurat să aud de lucruri frumoase ale noastre, ale românilor, la Paris, fix în această perioadă. Studio fără frontiere, prima expoziție personală a Zoiței (Delia Călinescu) în Franța (curator Antigona Silvia Rogozea) va avea loc între 17 și 27 octombrie 2017 într-un spațiu alternativ situat în inima cartierului de artă contemporană din Paris, cartierul Marais.

Astfel, la Paris, la doi pași de Muzeul Picasso, la numărul 13 din Rue Sainte-Anastase, vizitatorii pot participa, prin intermediul unei serii de instalații, jucării și tehnici mixte, culori acrilice și pentru sticlă, cutii albe și negre, la istorii mari și mici dintr-o perspectivă estetică inteligentă și surprinzătoare. Sunt aduse în centrul atenției artefacte de plastic, așa cum este cazul soldățeilor, animalelor, insectelor, al mașinuțelor sau al eroilor consacrați, personaje care descriu lumea actuală sub forma unui cumul de adevăruri individuale.

“Noi, artiștii, suntem universali și totodată particulari cu fiecare lucrare pe care o afișăm publicului larg. Așa s-a născut Studio fără frontiere, dintr-o nevoie de a prezenta actualitatea în formă artistică și universală în același timp”, explică artista Delia Călinescu.

Despre Zoița am aflat absolut întâmplător, acum mai bine de 2 ani, cred, într-o tentativă reușită de regăsire și refacere, când băteam străzile Bucureștilor pentru te miri ce și te miri cine. Câteva seri bune m-au bântuit într-un mod plăcut imagini din galeria micuță, unde am ajuns fără să-mi dau seama, dar ce bine că am ajuns. Apoi, cel mai probabil, m-am refăcut atât de bine că am uitat :(. Am pus amintirile urâte cu cele frumoase în aceeași cutie bine ferecată. Le-am scos pe unele zilele astea și promit că le pun în altă cutie, pe care n-o s-o mai încui. Și vă las și vouă parte din Zoița, în speranța că veți avea mai multă înțelepciune decât am avut eu acum ceva vreme. Și, de ce nu?, dacă sunteți la Paris zilele astea, încercați.

Cine este Zoița Delia Călinescu

Zoița (Delia Călinescu), n. 1978, a avut expoziții în centre și galerii de artă importante, atât în România precum și în străinătate, cum ar fi în Marea Britanie, Argentina, Statele Unite ale Americii și Grecia. Proiectele ei sunt întotdeauna rezultatul unei bune documentări, reprezentând proiecte pe termen lung ce tratează concepte și realități postmoderne. În ultima perioadă, s-a concentrat pe medii și materiale organice și prietenoase cu mediul înconjurător, experimentând cu performance, action painting și instalații video. Mai multe detalii pe www.zoita.ro.

3 momente, #FITS2017

Am să vă las cu 3 momente (care însumează de fapt mult mai multe) de la #FITS2017. Rămân cu regretul că am stat mult prea puțin pentru a le prezenta pe toate cele care contează, de parcă ar putea cuprinde cineva vreodată totul despre FITS.

Spectacolele de stradă (1), despre care, recunosc, aș fi spus într-o primă fază că nu sunt așa de impresionante. Știți voi vorba românului, ce e gratis sau ieftin sigur nu e bun. Iar spectacolele de stradă de la FITS sunt gratuite, dar cu siguranță nu neînsemnate. Nu regret decât că nu le-am văzut pe toate. Iar cele mai faine (să fi fost ploaia, să fi fost noaptea, să fi fost prosecco) mi s-au părut două: Acei oameni minunaţi şi maşinăriile lor visătoare, (Deambuloscopy), Compagnie P.I.P.O.T.O.T.A.L și Fantastica lume a insectelor-gigant, (Microcosmos), Planète Vapeur. Mai vreau să zic despre ele că le-am văzut sâmbătă, în intervalul orar 21.30 – 23.00,  pe o ploaie torențială. În fața a zeci de oameni care-i admirau, artiștii au făcut ce știu ei mai bine: au performat. Și despre asta e FITS, despre performanță, indiferent de piedici.

Credit foto: Paul Băilă.

 

Credit foto: Dragoș Dumitru.

Metamorfoze (2), despre care îmi vine greu să-mi găsesc cuvintele să vă spun cum a fost. Nu e doar un spectacol, e show. E durere. E emoție. E ceva ce numai Silviu Purcărete poate face și cu siguranță ceva ce nu pricepe toată lumea. E acel ceva care nu e pentru toată lumea. Mă bucur că am ajuns să văd acest spectacol, înțeleg că se va mai juca de două ori la Constanța și atât, pe plaiurile mioritice. Acest proiect este o colaborare între instituții din România, Luxemburg și Franța. Spectacolul a fost prima dată montat în curtea interioară a Centre Culturel de Rencontre Abbaye de Neumünster, iar de anul ăsta se întoarce la Luxemburg.

 

Pasiunea (3). Nu, nu este un titlu de spectacol, e un sentiment pe care l-am regăsit la aceată ediție la tot pasul. În spectacole. În concerte. Pe stradă. În ochii turiștilor. În brațele voluntarilor. În inimile organizatorilor. Mărturisesc că e ceva ce nu am mai văzut de mult și poate nicicând până acum la o așa intensitate. Numiți-mă naivă și lăsați-mă să cred asta în continuare. Acum înțeleg. Și deși nu-s prima oară la FITS, abia acum înțeleg munca, ardoarea, perseverența, toate la unison a tuturor celor implicați. FITS nu e un festival. FITS e un fenomen. FITS e unul din puținele lucruri de care sunt mândră, cu adevărat mândră, când vine vorba de România.

Ar mai fi câte ceva de menționat despre Omul-circ și nu numai, despre care puteți citi aici.

Cuvintele sunt de prisos. Îmi dau seama că oricum aș încerca să le aranjez, tot nu reflectă așa cum trebuie această experiență. Trebuie să fii acolo ca să înțelegi. Iar eu, dincolo de toată emoția și de toată frumusețea, am mai învățat o lecție. Și știu sigur anul viitor când voi avea concediu și unde mi-l voi petrece. 🙂

„V-am oferit și vă oferim în continuare visurile noastre și mulțumesc din inimă celor care au făcut ca acest festival să se întâmple. Mulțumesc minunatei noastre echipe și acestui oraș care este atât de mândru de festival. Mulțumesc și voluntarilor și părinților lor care au înțeles că e nevoie de implicare pentru a crește frumos pe mai departe.”, președintele festivalului, Constantin Chiriac.

 

Credit foto: Cristian Cojocariu

Casa Eliad

Pentru că am avut privilegiul să vizitez Casa Eliad acum o săptămână, m-am gândit că n-ar fi rău să las aici câteva cuvinte despre acest loc absolut spectaculos, cu o istorie de seamă în spate. Pozele vă vor încânta, cu siguranță. Iar pe marginiea întâlnirii din 8 martie, când am fost la Casa Eliad, promit să revin cu și mai multe detalii curând.

Casa Eliad este un monument istoric ridicat inițial la sfârșitul secolului al XVIII-lea, de către căminarul Ștefan Ogradeanu. Conform istoricilor, la 1847 casa intră în proprietatea boierului Atanase Eliad, care era celebru prin casele și terenurile pe care le deținea în oraș. Clădirea a găzduit, de-a lungul timpului, Facultatea de Medicină a Comunității Evreiești, Teatrul Evreiesc de Stat, Casa Națională de Cultură, iar din 1975 a devenit Casa de Cultură a Sectorului 3. Imobilul deține calitățile urbanistice specifice celei de a doua jumătăți din secolul XIX – începutul secolului XX și reprezintă repere arhitecturale și stilistice semnificative pentru București.

O clădire de patrimoniu restaurată și amenajată la cele mai înalte standarde, Casa Eliad găzduiește azi două instituții importante ale Sectorului 3: Centrul Cultural Casa Artelor și Casa de Căsătorii.

Câteva imagini mai jos, din Bd. Mircea Vodă nr. 5.

CASA_ELIAD_EXTERIORCASA_ELIAD_INTERIOR_1CASA_ELIAD_INTERIOR_2CASA_ELIAD_INTERIOR_5CASA_ELIAD_INTERIOR_6CASA_ELIAD_INTERIOR_9