Etichetă: fits2018

A fost FITS2018, s-a încheiat acum fix o săptămână. Așa de multe s-au întâmplat însă între timp, încât am senzația că a trecut un an și mai bine. Am început practic acest articol la Sibiu, l-am rescris la Paris, și ajung să-l termin, iată, la București. Poate nu-i rău, dar mi-a luat ceva să respir asupra lui.

Am încheiat și această ediție a FITS înainte de terminarea propriu-zisă a festivalului, nu știu cum se face, dar nu reușeșc nicicum să stau până la final. Poate la anul. Dar uitându-mă în urmă, atât la această ediție, cât și la toți anii în care am mers, mă bucur să văd evoluție, atât în ceea ce privește festivalul în sine, cât și în ceea ce privește întreaga experiență. Atât timp cât nu vor pierde asta, nu mă vor pierde nici pe mine, unul din cei 70.000, iar senzația de mers înainte, către noi descoperiri, mi-a făcut întotdeauna bine. Iată deci, centralizat și cuminte, motivele pentru care merg de fiecare dată când pot la FITS.

1. Arta. N-a fost spectacol anul ăsta din cele alese cu care să fi dat greș, desi e drept că șederea mea n-a fost pe întreaga durată a festivalului. Mă transform o dată cu spectacolele văzute, mă îmbogățesc într-un fel, plec mereu cu ceva nou și asta nu poate fi decât foarte bine.
2. Strada. Am mai spus-o și anul trecut, spectacolele de stradă mi-au plăcut foarte mult. Și anul ăsta la fel, au fost ca cireașa de pe tor la finalul fiecărei zile. Acolo e viață, acolo e muzică, dans și culoare. Și acolo.
3. Atmosfera. În linie cu ce am scris mai sus, Sibiul se transformă vara. Se datorează cu siguranță perioadei de vacanță, dar când lumea vine în vacanță la Sibiu ca să meargă la FITS sau la TIFF, e mare lucru pentru orașul ăsta micuț. Acel vibe pe care-l oferă străzile Sibiului vara, de dimineața până seara, acea atmosferă plină de viață și de frumos, e una pe care n-o găsești chiar în fiecare oraș din România.
4. Noutatea. Faptul că am descoperit de fiecare data la FITS ceva nou, mă face să vreau să merg iară și iară și să aștept cu nerăbdare vara viitoare.
5. Oamenii. Ăia din bula mea, ăia cu care mă întâlnesc ocazional la proteste, cu care mă intersectez pe Facebook și care inevitabil vin și la FITS. Oamenii mei, unii de pe alte meleaguri și din alte orașe, și cu care apuc să mă văd doar la FITS. Iar sentimentul ăsta că-s mai mulți ca tine, desi toți părem că mergem împotriva curentului, ei bine, sentimentul ăsta îl caut și e minunat când îl găsesc.

Credit foto: sibfest.ro

A 25-a ediție

Peste 70.00 de spectatori pe zi și mai multă culoare ca niciodată, dacă mă întrebați pe mine. O evoluție faină, constantă, necesară. Interes crescut pentru artă. Ecouri internaționale. Cum să ratezi așa ceva? Mai puteți citi câteva idei interesante în jurul festivalului la Andrei, Hoinaru și Ruxa, ca să vedeți că nu sunt singura impresionată. Eu mai spun doar că nici de data asta n-am dat greș cu spectacolele alese, că m-a impresionat strada foarte mult și că am plecat acasă cu același sentiment că n-am văzut destul. Poate anul viitor. 😊

„Sub semnul pasiunii, 25 de ani am încercat să creștem un festival care era insignifiant și să îl transformăm într-unul dintre cele mai importante din lume. Ați văzut câte trupe și personalități au ajuns și în acest an la Sibiu. Așa cum am promis, nu numai că toate au încântat publicul, dar așteptările au fost depășite. E important acum să ne concentrăm pe evaluarea acestui festival, ca Summit-ul care va veni să însemne o mândrie nu numai pentru Sibiu, dar și pentru România, să punem într-adevăr România acolo unde este locul ei, în zona marelui dialog intercultural”, a declarat Constantin Chiriac la finalul ediției.

N-am crezut să-mi placă vreodată atât de mult niște britanici (pun intended) și cum acest spectacol venea după Kibbutz, recunosc că așteptările mele au fost modeste. Dar am plecat după mai bine de o oră de spectacol extrem de mulțumită și oarecum pe gânduri. „Border Tailes – Povești care ne despart” este o poveste cât de poate de actuală și de autentică, pusă în scenă într-un stil unic, îmbinând armonios dansul cu muzica și cu povestea. Dar ce poveste! Un semnal de alarmă, dacă mai era nevoie, și eu zic că mai este nevoie, asupra evenimentelor post-Brexit, asupra refugiaților din Mare Britanie și în general asupra multiculturalismului de acolo (și nu numai, aș adăuga eu).

Protagoniștii noștri fac parte din trupa „Protein”, ale cărei baze au fost puse de Luca Silvestrini, una dintre cele mai deosebite voci ale teatrului de dans britanic. Țin musai să menționez numele fiecărui membru în parte – Temitope Ajose-Cutting, Eryck Brahmania, Andy Gardiner, Stephen Moynihan, Yuyu Rau, Kenny Wing Tao Ho și Anthar Kharana (muzică) – și să le mulțumesc pentru spectacolul oferit: o coregrafie originală, o îmbinație aparte de text, muzică, dans și umor. Trupa prestează spectacole încă din 1997, iar în 2017, în cadrul Edinburgh Fringe Festival, acest spectacol anume a fost sold-out și extrem de bine primit de către public.

„Amuzant, provocator și distractiv în mod consecvent, „Border Tales” sărbătorește diferențele noastre, recunoaște asemănarea dintre noi și face mai multe pentru repararea rupturilor decât a putut să facă vreodată politica.” (The Scotsman)

Foto: Sebastian Marcovici.

Nu trăiesc în Marea Britanie și aș minți dacă aș spune că am simțit pe pielea mea experiența Brexit. Pot doar să am o opinie din afară despre asta, precum la fel de bine pot identifica stereotipurile pe care cu toții le avem față de alte nații, căci prin natura joburilor avute nu sunt chiar străină de ceea ce înseamnă multiculturalism. De asta spun încă o dată, a fost un spectacol cât de poate de autentic, chiar și dacă faci abstracție de tema Brexitului. Mai mult decât atât, foarte bine pus în scenă, foarte bine îmbinate cele 3 elemente: poveste, dans și muzică. Niciunul, de sine stătător, nu ar fi avut același efect și cred că nu-i ușor lucru de obținut.

De asta zic, ce se întâmplă la FITS nu găsești peste tot, cu atât mai mult cu cât poate nu ai mereu ocazia să vezi teatru (de) pe meleaguri străine. Mai mult decât atât, reiau ideea de a da șanse tuturor spectacolelor, chiar și celor mai puțin populare sau promovate. Surprize sunt la tot pasul, cum zicea și Andrei aici. FITS 2018 se termină astăzi, iar eu voi reveni curând cu impresii finale despre ce a însemnat pentru mine această ediție.