Cam așa au fost cele 3 zile petrecute în Ținutul Covasnei săptămâna trecută. Să zic că mai fusesem pe acolo e mult spus, căci am trecut, dar mai mult în fugă și fără să descopăr cu adevărat frumusețile zonei. Și poate nici acum nu le-am descoperit pe toate, găsesc că 3 zile nu sunt suficiente. Însă modul în care a fost organizat acest Info Trip (mulțumiri aici Asociației Travel Focus, Asociației pentru Dezvoltarea Turismului din Județul Covasna și Fundației Kàlnoky) a făcut posibil să descopăr multe locuri faine ale zonei.
Am început turul Covasnei în Sfântu Gheorghe, cu un prânz la restaurantul Pivnița Sfântu Gheorghe, loc de mers și revăzut cândva. A urmat apoi vizitarea Expoziției cinegetice a Ținutului Secuiesc, vizitarea Centrului Ecvestru din Vâlcele (unde mi-a rămas parte din inimă, acolo, la căluți, unde se organizează și tabere, poate îi conving pe huni să meargă într-o vară). Mai apoi am mers la Belin, pentru vizitarea centrului de Băi, zona fiind cunoscută pentru izvoarele cu apă termală.
Surpriza noastră, a tuturor, dar mai ales a mea și veți vedea cât de curând de ce spun asta, a fost la cazare. În satul Micloșoara mai exact, unde am fost cazați în casele de oaspeți ale Contelui Kàlnoky. Inutil să vă spun că nu ne mai opream din făcut poze cu toții, o dată ajunși acolo, aproape că am uitat de primirea călduroasă a gazdelor (când personal am luat contact pentru prima oară cu o băutură minunată pe nume chimion și cu o prăjitură cu vișine cum numai bunica mai știe a face). Revenind însă la surpriza mea, cumva norocul mi-a surâs și de această dată și am fost cazată în camera în care se cazează Prințul Charles când vine în zonă. Remarcabil loc, am avut 2 paturi la dispoziție numai pentru mine, fiecare pentru câte o noapte (iar noroc, persoana cu care trebuia să stau în cameră nu a mai putut ajunge, vai, și cât de rău mi-a părut!). Mai mult decât atât, o poveste pe care aveam să o aflu ulterior, la cină, am făcut baie în cada care i-a aparținut lui George Enescu. Da, m-am simțit specială, poate chiar sunt. 🙂
Revenind la cina de mai sus, ea a fost următorul punct pe listă. Dar, adevărat vă zic, nu a fost orice cină, ci una în stil renascentist, iar gazdă ne-a fost chiar Contele Kàlnoky. Ehe, dragii mei, la acest capitol aș avea foarte multe de spus, aproape că nu știu cu ce să încep mai repede. De la cum arată castelul Kàlnoky, continuând cu surpriza făcută de Conte (copiii pe care îi vedeți mai jos au cântat și au dansat foarte frumos și ne-au impresionat pe toți), până la țuica din rezerva Contelui (aproape că am prins aripi după un ștampăl) și mergând mai departe cu cina cu adevărat specială pe care ne-a pregătit-o în fosta pivniță a castelului. Cred că pozele vorbesc de la sine, însă cel mai mult mi-a plăcut atitudinea contelui, atenția acordată nouă și bunul simț, al său și al soției, pe care eu una le credeam demult uitate. Cred că până la urmă asta înseamnă să fi nobil, această atitudine pe care nu o regăsești foarte des în zilele noastre.
Să vă mai spun de Castelul Kàlnoky din Micloșoara. El a fost inaugurat în aprilie 2017 ca muzeu (da, poate fi vizitat) și este gestionat de Fundația Kàlnoky (care l-a luat în concesiune de la orașul Baraolt). Reabilitarea și amenajarea lui ca muzeu au fost posibile datorită eforturilor Contelui Tibor Kàlnoky de a obtine granturi SEE (fonduri norvegiene) în valoare de aproximativ 1 milion de euro. Locul poate găzdui evenimente culturale în partea de muzeu (sus) sau alt tip de evenimente în fosta pivniță (unde am luat noi cina) și în parc. Mai multe informații găsiți pe website sau pe pagina de Facebook.
Ziua 2 a început în forță cu vizitarea Casei de Oaspeți a Prințului de Wales din Valea Zălanului. Alte poze, alte minunății și desigur, din nou, chimion. 🙂 Au urmat câteva activități tradiționale din zonă (am făcut Kurtos Kalacs, adevăratul Kurtos Kalacs, nu mizeriile pe care le găsești prin București) iar prânzul l-am servit în aer liber, sus, pe munte. Cu, ați ghicit, chimion. 🙂
Casele de oaspeti ale Printului de Wales sunt rezultatul colaborarii dintre Printul de Wales și prietenul sau, Contele Kàlnoky, care le administrează. Sunt, de asemenea, un business social. Info pe website și pe Facebook.
Am încheiat ziua cu vizitarea Muzeului Satului din Valea Zălanului, iar aici vreau să fac o mică precizare. Muzeul este o casă. Muzeul are 2 camere. Muzeul pare, și sunt convinsă că așa este, să vrea să existe cu insistență. Cu insistența localnicilor, în primul rând. Și cu mândria lor de a avea așa ceva în zonă. Această determinare m-a impresionat, aș vrea s-o regăsesc mai des în jurul nostru. La finalul zilei am luat cina în aer liber, sub boltă de viță de vie. Ca-n copilăria mea din Ardeal. 🙂 Noaptea ne-a prins în curte, reîntorși la casele de oaspeți ale Contelui Kàlnoky, cu vin, cu povești, cu oameni faini și cer cu multe stele.
Se cuvin câteva cuvinte și despre casele de oaspeti ale Contelui Kàlnoky, unde vă spuneam că am fost cazați. Ele există în Micloșoara din 2006, aparțin contelui și sunt un business social, în care profitul este reinvestit în actiunile Fundației Kàlnoky. Se pot vizita, vă puteți caza acolo și chiar vă recomand, iar informații complete găsiți pe website sau pe Facebook.
Ziua 3 și ultima a călătoriei în Ținutul Conacelor ne-a purtat pașii spre Bățanii Mici, unde am vizitat Moara de apă de 200 de ani, câteva izvoare minerale, precum și furnalul din Bodvaj (monument istoric unde au fost turnate primele tunuri de luptă, renumit și datorită mineritului de limonit din zonă). Ne-am reîntors în Sfântu Gheorghe la restaurantul Castel unde am mâncat cea mai bună supă gulaș întâlnită vreodată.
Inutil să spun că voi reveni. Inutil să spun cât de sufocanți mi s-au părut Bucureștii la întoarcere, în condițiile în care eu iubesc tare mult acest oraș. Vă las cu un album de poze aici și vă invit călduros să vizitați zona.
