De ce nu am mai scris pe blog

„Cărțile te fac neprost.” (Sector 7)

Cred că un titlu mai potrivit ar fi de fapt „De ce nu prea mai scriu pe blog”, fiidncă nu e ca și când nu am mai scris chiar deloc iar faptul că scriu chiar acum, la mjilocul anului, mă face să fiu optimistă și să cred că voi ajunge chiar la trei articole în acest an 😊. Sau poate un alt motiv e că scriu și pe alte platforme, pe alte canale de comunicare mai mult sau mai puțin publice, având și alte proiecte de suflet. Sau poate că și blogul ăsta are nevoie de o mică transformare – de multe ori m-am gândit să-l fac cinefil sau cititor de cărți. Pentru că de citit citesc, mai vizionez câte ceva, dar chiar și așa nu am pretenția că pot fi un specialist în aceste domenii. Sau poate, o dată cu pandemia și pauza prelungită de facebook, am descoperit că timpul poate fi folosit și pentru alte lucruri.

Voi continua însă seria de recomandări din domeniul cărților și vă arăt azi cea mai recentă achiziție/cadou. Nu e chiar o recomandare, căci nu le-am citit încă, dar poate vă sunt de ajutor.  

  1. Institutul, Stephen King. Fiindcă puține sunt comenzile de cărți din care să lipsească una de Stephen King, cel puțin în ultima vreme. Pentru că e regele. Pentru că scrie atât de bine. Iar această alegere, well, fiindcă e una din cărțile lui cât de cât normale (cred). 😊
  2. Scandalul, Frederik Backman. Am primit o recomandare și nu poate fi rea, sunt sigură, este cel care a scris „Un bărbat pe nume Ove” care mi-a plăcut foarte mult și pe care, de asemenea, o recomand mereu în discuțiile mele despre cărți.Sau dacă doriți serial, găsiți o variantă pe HBO GO.
  3. Solenoid, Mircea Cărtărescu. Recunosc că nu am citit-o până acum și pot doar să mă bucur că nu e timpul pierdut. Și încă o speranță: hunii au avut de analizat la limba română un fragment din Solenoid și m-au întrebat ceva anume și, uite așa, deja știu cât e de frumoasă. Ce bine e să ai și copii!
  4. Scara lui Iakov, Ludmila Ulițkaia. Din nou, am primit o recomandare și cred că vă fi una dintre acele cărți de căpătâi, care va lăsa cu siguranță urme. Abia aștept să o încep.
  5. Am uitat să fim fericiți, Nouă străini și Micile minciuni nevinovate, Liane Moriarty. Pentru că vine el și concediul ăla cândva, cu citit pe plajă și tot. Și poate văd și serialul celebru pe HBO GO, dacă e.
  6. Dragostea durează trei ani, Frederic Beigbeder. Pentru că așa e, uneori dragostea chiar durează trei ani.
  7. Femei care aleargă cu lupii, Dr. Clarissa Pinkola Estes. Pentru că am uneori gânduri din astea ciudate, de a înțelege lucruri serioase și de a mă înțelege sau repara pe alocuri. 😊
  8. O chestiune de viață și de moarte, Irvin D. Yalom, Marylin Yalom. Tot din seria vindecării ce va să vie.
  9. Despre somn, Mathew Walker. Fiindcă foarte multă lume o laudă și fiindcă am nevoie disperată de somn și nu-l găsesc pe toate drumurile.

Sport la citit, pentru updates mai frecvente există întotdeauna un cont de Goodreads la îndemână.

Povești despre speranță și nu numai

„Te poți aștepta în mod rezonabil ca un om să se deschidă, să devină vulnerabil în fața ta, dacă tu nu faci la fel?”

O întâmplare fericită a făcut să particip acum câteva săptămâni la o lansare de carte online. Heather Morris și-a lansat oficial cel de-al treilea roman tradus și la noi și apărut la Humanitas Fiction, în colecția Raftul Denisei (cărora le mulțumesc tare mult pentru această frumoasă oportunitate).

Cred că a fost prima lansare de carte la care am participat fără să fi citit cartea în cauză. N-a fost suficient timp (niciodată nu e). Citisem despre ea, știam despre autoare și mai ales despre primul ei roman apărut în 2018, „Tatuatorul de la Auschwitz”, dar pe care, de asemenea, nu îl citisem. Mi-a plăcut tot ce-am auzit acolo, mi-am luat chiar și notițe, iar invitații au fost de excepție. Puteți vedea/revedea aici înregistrarea. Și fiindcă tot urma o perioadă de concediu și fiindcă eram teribil de nehotarâtă pe ce cărți să pun mâna în această perioadă din foarte multele opțiuni pe care le am (da, eu cumpăr compulsiv cărți), am ales „Povești despre speranță – Cum găsim inspirație în viața de zi cu zi”. Nu știu dacă am găsit inspirația pentru fiecare zi, dar cu siguranță am rezonat cu multe, foarte multe lucruri pe care le-am citit. Mai mult decât atât, această carte m-a facut să pun mâna rapid pe „Tatuatorul de la Auschwitz”, pe care am citit-o în doar 5 ore, și apoi pe „Călătoria Cilkăi” (continuarea poveștii și a poveștilor de la Auschwitz).

Revenind un pic la „Povești despre speranță”, vă spun că nu e o carte de dezvoltare personală (spun asta pentru că titlul mi se pare puțin neinspirat și banal și te poate duce cu gândul în direcția asta). E o carte despre ascultare. Am rezonat cu asta tare mult, fiindcă mereu m-am considerat mai degrabă o persoană care ascultă, în loc să povestească. Nu am văzut asta ca fiind o calitate prea mare până acum, era ceva obișnuit, fiindcă am fost învățată toată viața că e mai bine „să-ți ții gura”. Să zicem că perspectiva ascultării, cu tot ce înseamnă ea, s-a schimbat substanțial după această lectură. (Și dacă vreți să citiți un interviu fain cu Heather Morris, chiar despre ascultare, îl găsiți pe blog la Cristina Stănciulescu).

Vă las cu câteva citate, că doar v-am zis că mi-am luat notițe, în speranța că v-am convins să faceți o nouă achiziție.

„Cea mai mare problemă de comunicare este că nu ascultăm pentru a înțelege; ascultăm pentru a răspunde.”

„Când ascultăm activ, scopul nu e să judecăm, să ne formăm o părere despre ceea ce ni se spune.”

„Te poți aștepta în mod rezonabil ca un om să se deschidă, să devină vulnerabil în fața ta, dacă tu nu faci la fel?”

„Să-l ascult pe Lale nu însemna întotdeauna să aud cuvintele pe care le rostea. Deseori, important era ceea ce nu spunea, tăcerea dintre cuvinte.”

„Ascultați cu adevărat orice vor să vă spună copiii, indiferent ce. Dacă nu ascultați cu atenție lucrurile mărunte când sunt mici, n-o să vă spună lucrurile importante când cresc. Fiindcă pentru ei totul a fost mereu important.

„Să mori durează numai câteva secunde, în restul timpului suntem în viață.”

„Pe cât de important e să intervii în viața cuiva la nevoie, pe atât de important e să știi când să n-o faci sau să te retragi.”

3 2 4 0 7

Despre primul roman al lui Heather Morris nu știu dacă mai sunt multe de spus. Se pare că eu am amânat prea mult să-l citesc, dar e bine că totuși am făcut-o. Apărut și la noi în 2018, romanul este un adevărat succes internațional, fiind publicat în peste 50 de țări și vândut în aproape 6 000 000 de exemplare în întreaga lume. I s-au acordat numeroase premii, și înțeleg și că drepturile de ecranizare au fost cumpărate, fiind în pregătire un serial TV.

„Dacă te trezești dimineața, e o zi bună.”

Dar dacă nu ați citit încă „Tatuatorul de la Auschwitz” vă recomand călduros să începeți mai întâi cu „Povești despre speranță”. Fiindcă aceasta din urmă spune exact povestea primului roman al lui Heather Morris. E un making off, dacă vreți, la doi ani după apariția primului ei roman. E o poveste reală, actuală, despre cum a luat nașterea unei povești (în foarte mare parte reală și ea) și care cu siguranță vă va trezi curiozitatea. Veți vedea cu alți ochi povestea în sine. Desigur, apoi veți dori să citiți „Călătoria Cilkăi” fiindcă exact asta face autorea, te face să vrei mai mult și mai mult. Știe cum să stârnească curiozitatea. Știe cum să se oprească și să-și culeagă poveștile. Știe cum să asculte. De altfel, de la alegerea ei de a asculta o poveste au apărut până acum trei romane de succes și va apărea, sper, cât de curând, și al patrulea. O singură decizie, un moment potrivit, un om la locul potrivit.

Spor la citit!