Webstockro la a zecea ediție

Pe scurt: se întâmplă din nou Webstock, ediția 2017, cea de a zecea, pe 29 septembrie. Am multe amintiri legate de acest eveniment și multe lecții învățate. Mă bucur că e în continuare nu doar pe agenda evenimentelor de profil, ci aș spune chiar în top, mă bucur să văd an de an noutăți în programul evenimentului și, mai ales, să revăd oameni faini, e unul din puținele evenimente care reușește să adune în același loc foarte mulți specialiști din zona de online.

Webstockro adună comunitatea pasionaților de online și aduce în prim-plan cele mai noi tendințe din social media. Ai ocazia să cunoști oameni noi sau să-i revezi pe cei vechi (am mai spus-o de câteva ori, partea de networking este extrem de importantă), dar mai mult decât atât, ai ocazia să-ți spui părerea cu privire la ce e cu adevărat important în zona de social media. Ai ocazia să te arăți lumii sau să-i arăți ei pe cei care merită, prin intermediul Webstock Awards.

Structura evenimentului

  1. Conferințe și micro-conferințe – specialiști din mediul online, studii de caz, subiecte de actualitate, trenduri, prezentări, discuții aplicate, de la unii dintre cei mai tari lideri de opinie din industrie, clienți, agenții, bloggeri deopotrivă.
  2. Premiile Webstock – ocazia de a oferi recunoaștere unora dintre cele mai inedite și creative proiecte din mediul online, lansate în ultimul an în România. Știu foarte mulți oameni care au devenit cunoscuți în urma unui premiu în cadrul acestei competiții. Apropos de care, se pot înscrie proiecte până pe 8 septembrie, urmând ca pe 12 septembrie să aflăm deja nominalizările. Propunerile de proiecte sunt gratuite și pot fi anunțate de orice persoană (autor sau utilizator), prin completarea online a formularului disponibil. Mai apoi, nominalizarea este făcută de organizator pe baza propunerilor primite, numai dacă acestea se încadrează în categorie și respectă cerințele. Un proiect poate fi propus la o singură categorie din concurs. Mai multe detalii aici.

 

Adevărat vă spun, sala mare de la Marriott va fi plină ochi și nu sunt multe evenimentele care pot să o umple. Așadar, rezervă-ți un loc din timp și nu uita să dai o șansă industriei de online din România și să înscrii sau să nominalizezi un proiect!

Fenomenul BizSMSCamp

A trecut și ediția de vară 2017 a #BizSMSCamp, cea cu numărul 13 și cu numărul 6 pentru mine. Același sentiment de „Când naiba au trecut cele 4 zile?”, aceeași bucurie că imediat ne vom revedea la ediția de iarnă, aceeași stare energică cu care mă întorc, în ciuda nopților nedormite, conform tradiției.

M-am bucurat și de această dată de oameni noi. E o încântare să privești fenomenul cumva detașat, ca un om care a mai trecut pe acolo și știe ce urmează, să-i vezi pe cei noi relativ emoționați și curioși la început, să le observi parcursul și transformarea de-a lungul celor 4 zile, ca la final să-i regăsești cu o stare de spirit cu totul și cu totul nouă: spiritul Biz. La final, când se întorc la tine și-ți spun: „Băi, da, o să mai vin, hehe, câtă dreptate ai avut!”, înțelegi că tabăra s-a mai îmbogățit cu ceva și că gașca va fi și mai mare data viitoare.

Dacă ar fi să aleg un lucru care mi-a plăcut cel mai tare la această ediție, aș alege două: prezentarea echipei de la EFdeN (aici nu e o surpriză, ceea ce fac oamenii ăștia e minunat, am mai spus-o în câteva rânduri, vă rog să intrați și să-i vizitați și vă veți convinge) și Dan Byron. E o tradiție deja ca la fiecare camp să avem parte și de o prezentare mai altfel, dincolo de cifre, social media, how to, o prezentare la fel de bine ancorată în realitate ca restul, dar despre… viață. De data asta a fost rândul lui Dan să-și povestească parcursul. Că-mi place și-i ascult muzica, am mai spus și asta în câteva rânduri bune, dar acum am descoperit omul din spatele muzicii și mi-a plăcut tare mult ce am aflat.

Altfel, aș mai menționa despre Robert Cadar, a cărui poveste, dacă nu o știți, trebuie s-o aflați (și o să mai revin pe tema asta), pe care-l știam de mult din online, dar abia acum ne-am cunoscut personal și mă bucur tare că s-a întâmplat asta. Nu cred că am mai văzut până acum atâta putere și optimism într-un singur om. Vă rog, intrați pe blogul lui, citiți și luați aminte.

Din seria regretelor pe care le mai puteți avea că nu ați venit, mai sunt și Kebun-ul de la Calif prezent și el în tabără, și berea, și Cristi Gog, care a făcut ce știe mai bine și pe care-l iert că nu s-a jucat cu mintea mea mai mult decât a făcut-o. 🙂 Sunt foarte multe de spus, foarte mulți oameni care m-au impresionat sau de a căror prezență m-am bucurat foarte mult, dar e posibil să nu-i pot menționa pe toți și nu ar fi corect să vorbesc doar despre unii dintre ei.

Au mai scris pe temă Andrei (o listă faină de lucruri și oameni ai taberei), Groparu (altă surpriză faină pentru mine), Subiectiv (care pune ca de obicei punctul pe i) și Gaben, cu o întâmplare foarte funny, în stilul lui și mai funny și Claudiu. Promit să updatez, deocamdată sunt doar primele articole.

Taberele organizate de Biz sunt deja o tradiție pentru mine și un fenomen, per ansamblu. Mi se pare că nimeni până la Biz nu a mai reușit să creeze, să crească și să mențină așa o comunitate. Mai sunt oameni care fac tabere, care fac evenimente, care te învață lucruri, dar nicăieri nu e acasă, ca aici. Intru de fiecare dată să regăsesc oameni cu care împărtășesc aceleași pasiuni sau cunoștințe, și totuși, la finalul fiecărei ediții plec cu ceva nou. E o comunitate frumoasă, care crește an de an, un fenomen pe care nu-l poți înțelege cu adevărat până nu ajungi aici, unde, inevitabil, vei reveni. Abia aștept ediția din iarnă!

Biz SMS Camp, la a 13 ediție

Întotdeauna am zis că ce-i în mână, nu-i minciună, și că cel mai bine înveți de unul singur. Să explic: te învață școala și părinții și cărțile și sfaturile altora, dar vine o vreme când toți acești actori tac. Cade cortina, ei și-au făcut numărul, datoria, nu te mai trage nimeni de mânecă. Și ca să continui evoluția, cum e firesc în cazul oamenilor inteligenți (hăhă), trebuie să te tragi singur de mânecă, să-ți dai singur un imbold (ca să nu zic un șut în fund și două palme) și să faci ceva pentru tine. Chiar dacă profesional ai ajuns undeva, poate nu cineva, dar într-un punct care-ți convine, nu e de ajuns. Niciodată nu e de ajuns.

Vara asta se întâmplă a 13-a (iată, număr cu noroc!) ediție de Biz SMS Camp, din care eu cred că am participat la vreo 6. Cu regret că nu-s mai multe, cu bucurie că sunt și atâtea, sper să mai țină, să mai facem, să mai fim, că nu e rău. Pot să vă spun că am învățat multe din toate edițiile la care am participat, așa cum învăț la toate evenimentele Biz și nu numai, la care particip. Dar vă mai spun, poate nu pentru prima oară, ce simt că-mi priește cel mai mult: zona de networking. Oamenii. Bine, poate și berea :). Dar. Dar. Cel mai mult am apreciat tot ce ține de oameni la evenimentele de profil. Dincolo de prezentări, care tot cu oameni sunt și ele, dincolo de programul evenimentelor, ce se întâmplă între prezentări sau după este, după mine, cel mai important. Și dacă și ce știi să faci cu asta.

Altfel, am învățat și învăț continuu, am cunoscut oameni faini, am amintiri memorabile din taberele Biz, abia aștept și această ediție, sunt ca un Sponge Bob extaziat de fiecare întâlnire, fie vară, fie iarnă.  Toți cei din clubul vesel, toți cei care au venit mai mult decât o dată, știu despre ce vorbesc. Mai mult, numărul mare de participanți, parcă mai mare cu fiecare ediție, dovedește nu doar marketing bun, ci și un interes crescut față de astfel de evenimente.

Vă las cu mai multe detalii despre eveniment aici, și programul, cu tot cu speakeri, aici, din care menționez, pentru că nici nu știți ce pierdeți: Radu Atanasiu – Adjunct Lecturer, Maastricht School of Management Romania (GG, Radu, un veteran al taberelor Biz), Nae Șovăială, Trainer de Debate, Biritish Council (așa om, mai rar, o reală plăcere să-l asculți), Dan Byron, care nu mai are nevoie de nicio prezentare, Victor Kapra, pe care abia aștept să-l revăd, și mulți, mulți alții.

Ne vedem la răcoare!