Despre influencerii de (pe) Facebook

În ton cu acest articol (sau nu), dar strict din perspectiva importanței pe care cu toții ar trebui să o acordăm Facebook-ului, astăzi scriu despre o categorie aparte: influencerii de facebook, acei oameni care nu au blog, nu sunt „publisheri”, nu sunt scriitori deveniți faimoși peste noapte. Ei doar scriu pe Facebook.

Influencerii de Facebook sunt oameni absolut normali care reușeșc să facă o postare virală în secunde. Oameni cu followers și peste 5000 de contacte în lista de prieteni oferită de Facebook.  Oameni cu relații virtuale, nu doar reale, dezvoltate sau nu în timp, oameni aparent comuni, dar nu banali, oameni necunoscuți (nevăzuți la televizor), oameni genuine, care dau peste cap algoritmul lui Mark și reușesc să crească organic. Oameni care recomandă și povestesc experiențe, in real time, experiențe cât se poate de reale, pe care alți oameni chiar îi urmează. Dacă i-ai vedea pe stradă nu i-ai recunoaște după un port sau chip anume, ai putea bănui pentru o clipă, poate, că nici nu au cont de Facebook. Este acel consumator de rând spre care brandurile deștepte ar trebui să-și îndrepte atenția. Nu mă consider unul dintre acești oameni nici pe departe, deși am avut reacții surprinzătoare (pentru mine) în urma unor postări pe Facebook, dar ȘTIU mulți astfel de oameni. Poate trebuie să fii un bun social media something ca să-i vezi. Trebuie să ai relații virtuale și mi-e teamă că brandurile nu știu să facă asta, nu toate, cel puțin, și desigur că mă refer la cele de pe plaiuri mioritice. Ceva ce ar trebui să aibă legătură cu reputația din online, dar mi-e teamă să văd acest cuvânt scris, dar’mite să-l rostesc cu voce tare.

Către ei cred eu, desigur IMHO, că ar trebui să-și îndrepte brand-urile atenția mai nou. Dar, hei, trăim în țara (lumea?) în care reputația nu se compară nicidecum cu ritmul de creștere al vânzărilor și, puțini, extrem de puțini, văd legătura dintre cele două. Nu mai bine facem o reclamă proastă și scumpă la TV?

PS: sunt companii (oameni?) pentru care încă Facebook nu are nici cea mai mică importanță. România, 2017.

Sursa foto.

Profiling pe Facebook 

Iată un articol pe care voiam să-l scriu de ceva vreme. I-am înțeles utilitatea cu adevărat abia după ce am postat pe Facebook despre asta relativ recent. Întrucât acest post (public) a stârnit controverse și numeroase comentarii, deduc că există un oarecare interes, de aici rândurile de mai jos.

M-am găsit postând în urma unei întâmplări cât se poate de concretă pornind de la o tânără care s-a făcut oleacă de râs pe internet facebook, cel mai probabil intenționat, și apoi a perseverat în prostie la fel de intenționat, în ciuda multor oameni de bine care au încercat să-i deschidă ochii. Instant m-am gândit cum ar fi dacă aș fi eu în locul ei și cum ar reacționa cei care mă cunosc și care nu-s tocmai puțini. Cum ar reacționa prietenii? Dar colegii? Colaboratorii? Șefii? Ar conta? Știam deja că da, mai ales în cazul angajării. Mi-am amintit de câte ori mi s-a spus la interviuri că au văzut pe Facebook despre faptul că am blog sau că obișnuiesc să merg la nu știu ce evenimente. Cineva m-a felicitat pentru relație, proaspăt pusă pe facebook :). O prietenă, pe care nu o mai văzusem de ceva vreme, mi-a spus la un moment dat că-i place cum e viața mea acum, cică mondenă, mi-a spus că sigur nu mă plictisesc, că a văzut ea pe Facebook pe unde merg și cam ce fac. Mai mult, sunt oameni, mulți, care mă recunosc pe stradă… de pe Facebook. Altădată, cineva mi-a cerut refeințe despre niște cursuri, văzuse pe LinkedIn că i-am recomandat. Iar prin intermediul blogului am avut parte de diverse, de la colaborări, la bani, la evenimente, până la prietenii noi, devenite vechi și durabile. Nota bene: 90% din postările mele sunt publice.

Și-am postat acest mesaj…

Dacă am mers la interviuri? Am bifat pe puțin câteva zeci, încă bifez, iată un (old, but nice) hobby.

Dacă am angajat oameni? Câțiva, cel puțin în ultimii 7 ani, și-o voi mai face cu siguranță.

Dacă am ținut cont de conduita lor pe Facebook sau în alte rețele de socializare? Da, într-un 50% covârșitor, uriaș dacă ne gândim la Facebook vs. un CV riguros umplut de experiență.

Last, but not least, bad publicity is still bad, folks. Lumea nu uită, rareori iartă și e atââât de mică.

#mytwocents

…and then hell broke loose. Dar nu despre polemici vreau să discut acum, ci, pentru că mi s-a cerut explicit („Ce sfaturi ai avea pentru cei care folosesc aceasta rețea de socializare?”), o să vă zic cum cred că e bine, fără să am pretenția că pot da sfaturi. Pot spune doar ce aș face eu, ce fac eu, cum înțeleg eu lucrurile și pot vorbi atât din prisma angajatului (venit din zone ca PR, Social Media și Marketing, if that matters), dar și din prisma angajatorului:

  • Intru rar în polemici și, ca în viața reală, apăs pe taste doar dacă știu sigur că 1) stăpânesc ceea ce urmează să zic și ceea ce zic e corect și 2) comentariul meu aduce un plus de valoare discuției. Nu-mi place să comentez doar pentru că pot și-n general certurile din online mă obosesc, oamenii nu mai au răbdare nici măcar să se certe cum trebuie.
  • Postez ce vreau, cum vreau, când vreau, dar în limita bunului simț și în limita decenței. Nu mi-am pus copiii pe Facebook încercând olița, am evitat lamentări deșarte, inclusiv sau mai ales virtuale. Din când în când mi-a mai scăpat câte un citat lacrimogen. Nu des, nu vreau să plictisesc audiența.
  • Postările mele nu sunt exclusv formale, nu sunt legate strict de industria în care lucrez, dar când sunt în această sferă, sunt documentate sau cer o părere. Oferă sau cer informații. Postez când știu că sunt persoane care ar aprecia asta. Postez lucruri funny și for fun, dar niciodată care să zgârie retina.
  • Nu jignesc. Punct. Nu jignesc industria din care fac parte și nicio altă industrie, de altfel, nu jignesc oameni, colegi, șefi, iubiți, foști sau actuali. Pot să nu fiu de acord, am spus-o în nenumărate rânduri, pot sancționa greșeli, ignoranță și prostie, dar cu argumente. Ferme și niciodată impuse.
  • Greșesc. Nu bag neapărat capul în pământ, dar știu să recunosc când am greșit și pot să-i ascult pe alții când au ceva de zis.
  • Spun des „Mulțumesc” și „Te rog”.
  • Postez rar lucruri foarte personale pentru că ce pui pe internet, acolo rămâne. Se fură, se interpretează, se judecă, se pune la zid, se uită greu, se iartă deloc și se luptă inutil. Toate astea cu lucruri și oameni dragi mie, ție, tuturor.
  • Nu postez niciodată după un pahar cu vin :), poate doar după două :).
  • Am mult bun simț.

Alte rețele de socializare

Contează activitatea și altundeva decât pe Facebook? DA. Contează prezența pe cât mai multe rețele sociale? DA. Pentru brandul ăla personal despre care spuneam, care se construiește și în online, greu, deși e atât de la îndemână, și care se distruge extrem de ușor. Iată și câteva exemple: CV updatat, la îndemâna angajatorilor, pentru rețelele de nișă, capacitatea de a demonstra că știi să folosești și altceva decât Facebook, mai ales dacă vizezi un post pe zona de Social Media, faptul că ești informat într-un domeniu sau altul iarăși spune ceva despre tine.

Câteva reacții

Le las copy/paste + o mică interpretare, sunt comentarii la mesajul postat pe facebook, doar ca să vedeți că unde dai nu e același lucru cu unde crapă.

  • „Nu mi se pare okay sa-ti cenzurezi personalitatea in Social Media”. Dacă cenzură e să nu înjuri pe Facebook, atunci „Sus cenzura!”
  • „Jobul meu este (si) sa angajez oameni. Si sa-i dau afara. Dar nu le verific profilul de FB pt ca o consider violare a vietii private si nu-i ok. Nici mie nu mi-ar placea ca 300 de insi sa-mi perie contul de FB.” Public, vorbim de ceea ce oamenii postează public, asumat sau inconștient. Informația aia e acolo, aproape că mă trage de mânecă, prost să fii să nu vrei să arunci un ochi. Nu de scormonit e vorba.
  • „nu ai vrea sa stii daca omul pe care il angajezi este sau nu un misogin sau un extremist, sau are limbaj de mahala si este agresiv? Facebook nu mai e de mult spatiu privat, si nici nu cred ca a fost vreodata.” Vreau, iată parte din esența mesajului meu inițial.
  • „sunt curioasa cum procedam cu cei care nu au o „viata” pe facebook. Acest criteriu poate fi in favoarea sau defavoarea viitorului angajat/coleg?” Dacă ai sau nu cont de Facebook sau o activitate în zona de Social Media poate conta doar dacă îți cauți un job în domeniu. E greu să convingi un angajator că te pricepi la asta sau că îți place foarte mult și ai vrea să înveți asta, dacă nu ai folosit astfel de instrumente niciodată, nici măcar în plan personal. Altfel, poate conta dacă îți cauti job în orice domeniu, căci o rețea socială, oricare ar fi ea, îți poate oferi ocazia de a arăta cum gândești, cum scrii, dacă ai păreri și le poți exprima coerent and so on. E parte din brand-ul personal, repet, anul 2016 ne oferă o mulțime de canale/opțiuni prin care să-l construim, să-l punem în valoare și să-l menținem așa. Sau să-l ucidem.
  • „deci faci profiling pe facebook? si daca ar face un angajator profiling cu tine si ar vedea ca scrii pe facebook ca iti doresti un copil si nu te-ar mai angaja, de frica sa nu ramai insarcinata dupa angajare?” Da, da, de trei ori da, fac profiling pe facebook, din motive pe care cred că deja le-am menționat mai sus. Și alții fac asta cu mine, cu toate că nu ăsta e motivul pentru care eu merg în această direcție.
  • „mie personal mi se pare o intruziune inadmisibila in viata omului sa-i scormonesti printre pozele cu prietenii si printre postarile personale, but maybe it’s just me si femeile sunt mai curioase din fire…” Again, nu scormoninm, nu judecăm, ne informăm, poate facem o selecție, profilul de Facebook al unui om spune extrem de multe despre acel om.
  • „In SUA se practica si la admiterea in facultate. E un fel de politie a constiintei. Daca ne place de tine/esti politic corect… te admitem.” Asta poate fi o extremă, depinde, dar în SUA oricum situația e cu totul alta, pe toate planurile.
  • „Cred ca angajatorii nu trebuie sa aiba acces la viata personala a angajatilor. Eu nu iti vand timpul meu liber, acela imi apartine. Daca vreau sa fiu unicorn sau drag queen, ma priveste, atata timp cat la job prestez ceea ce am contractat.” De acord, dar pe lângă subiect. Vorbim de cât de mult e luată în calcul conduita în Social Media înainte de angajare sau cu ocazia angajării, nu după, când eventual ai dovedit că știi ce susții că știi.
  • „Pai imi asum ca voi fi vazuta, de exemplu in discutia asta, de alte persoane, dar nu imi asum ca ele vor judeca (,) competentele mele profesionale in functie de ceea ce afirm. In privinta punctului 2 nu stiu ce sa zic…eu cred ca totusi fostii puscariasi sunt mai utili pentru societate reabilitati decat marginalizati :))” Nimic mai greșit, nu despre a-i judeca pe alții este vorba, ci strict despre informare, despre cât sau cum mă poate ajuta omul cu pricina pentru poziția pe care o am deschisă, merită sau nu să-mi pierd 15 minute la un interviu etc.

Așa, vă mai las cu un articol despre cât de public e ce pui pe Facebook, aici, chestie valabilă în România.

Și câteva articole, chestii întâmplate acolo unde lucrurile au luat-o deja razna de mult, moment de care nu suntem chiar departe:

How Social Media Can Affect Your Career

7 Social Media Mistakes that Could Damage Your Career

How What You Like on Facebook Could Affect Your Job Search

„So what we use is all the social media information that is out there to give us a more holistic perspective of the individual.”

How Your Actions in Social Media Can Affect Your Job

Last, but not least, există o carte despre problematica Facebook-ului, bine scrisă, actuală și pe care v-o recomand: Facebook, Fabrica de narcisim, de Teodor Baconschi.  O găsiți aici.

Sursa foto.

erecruiting-hiring-on-facebook