Cărți citite în pandemie

Așa cum v-am promis, iată și articolul despre cărțile citite în pandemie, cu un mic disclaimer, pe care știu că l-am făcut și în articolul despre filme, dar asta-i viața: sunt multe cărți polițiste pe lista de mai jos, din categoria cărților cu autori nordici, care abordează un stil anume. Nu știu dacă e trendy, că nu e chiar nou, dar pe mine acum m-a prins, așadar lista care urmează reflectă puțin această aplecare a mea către nordic noir din ultimele luni. Dar nu vă speriați, nu e chiar toată lista așa 😊. Urmează recomandări tot în ordine cronologică, asta firește, ca să nu se supere nimeni.

  1. Războiul sfârșitului lumii, Mario Vargas Llosa. O carte frumoasă și deosebit de bine scrisă, nu că m-aș fi așteptat la altceva din partea celebrului autor. Mai mult decât atât, o carte foarte bine documentată, istorie, realitate, dar și ficțiune, îmbinate foarte frumos și din care nu lipsește acțiunea. Cartea are la bază un eveniment real din istoria Braziliei: sângeroasa revoltă a unei secte conduse de Antonio Sfătuitorul de la sfârşitul secolului al XIX-lea în orașul Canudos – conflict în care au murit aproape 20.000 de oameni. Aș spune că este una dintre cele mai bune cărți citite în ultimii 5 ani.
  2. Sticletele, Donna Tartt. Mi-a plăcut foarte mult, e antrenantă și tristă în același timp. E despre iubire și artă, despre supraviețuire, despre curaj. Am o problemă cu ultimele capitole, care ne introduc într-o cu totul și cu totul altă lume decât aproximativ primele 3 sferturi din carte (și vorbim de peste 1.000 de pagini, în total). Se schimbă întreg registrul, și nu neapărat că nu e pe gustul meu, dar pur și simplu îmi scapă motivul din spate. Cartea fusese și până la acel moment bună și antrenantă, dar mi-a părut că autorea a vrut un final și mai și. Nu știu dacă a reușit. M-am simțit ca și când a plecat într-o vacanță fără să apuce să termine cartea și a făcut-o altcineva în locul ei. Oricum, o carte care merită citită. Și găsiți și filmul pe HBO GO, foarte bun și el.
  3. Străinul, Stephen King. Îndrăznesc să spun că dacă ai spus Stephen King, ai spus tot. Dark în stilul deja consacrat, bună, antrenantă, polițistă și nu prea. V-o recomand cu drag și poate vedeți și serialul, un sezon pe HBO GO (The Outsider), dar vă avertizez că e mult, mult mai bună cartea.
  4. Fata din gheață, Robert Bryndza. Povestea detectivei Erika Foster în drumul spre rezolvarea unui caz de crimă. Not great, not terrible, mi-aș fi dorit mai mult suspans, mai multă istețime în construirea personajelor și a întâmplărilor (la jumătatea cărții știam deja cine este criminalul), dar poate fi o carte de umplut weekend-ul.
  5. Vânător de noapte, Robert Bryndza, volumul al doilea din seria Erika Foster, fără legătură cu primul volum din serie (în afara personajului principal), pot fi citite separat și/sau doar una dintre ele. Același stil, același scris, nu mi s-a părut o reală evoluție de la un volum la altul.
  6. Al nouălea mormânt, Stephan Ahnhem. Pre-sequel din seria Fabian Risk, o serie de cărți polițiste pe care le-am citit dintr-o suflare, vedeți mai jos și restul titlurilor, nu o să le descriu pe fiecare în parte. Personajul nostru principal, Fabian Risk, este un detectiv suedez care are parte de tot soiul de peripeții, în Suedia și în Danemarca. Ce mi-a plăcut mult este că cele 5 volume (până acum) au legătură unul cu altul, că sunt scrise într-un mod antrenant și coerent, și că sunt foarte similare cu un scenariu de film – de altfel, suedezul Stefan Ahnhem a și scris câteva scenarii -, că sunt dark, really dark, îți trebuie o doză de nebunie să-ți poți imagina așa ceva, că există răsturnări de situație la care nu te aștepți, că e cu sânge pe pereți și nu numai (pe care chiar mi l-am putut imagina, lol 😊). Mai mult decât atât, de la un volum la altul, poți vedea evoluția, poți înțelege că a ținut cont de feedback-ul primit între timp, ceea ce apreciez mult la un scriitor. Mi s-a părut una dintre cele mai bune serii de acest gen pe care le-am citit în ultimii ani, chiar dacă, recunosc, sunt și mici scăpări pe alocuri.
  7. Victimă fără chip, Stefan Ahnhem. Al doilea volum din seria Fabian Risk.
  8. Minus optsprezece grade, Stephan Anthem. Al treilea volum din seria Fabian Risk.
  9. Motivul X, Stefan Ahnhem. Al patrulea volum din seria Fabian Risk.
  10. Armada, Ernest Cline. Am ales-o fiindcă s-a promis a fi un soi de continuare a lui Ready player one citită acum niște ani și care mi-a plăcut foarte mult. Din păcate, Armada nu m-a prins chiar atât de tare, de altfel îmi amintesc că și anul trecut am început s-o citesc și am abandonat-o. Am dus supliciul până la capat de data asta. Mi s-a părut mai degrabă o carte pentru adolescenți, nu pentru oameni mari. Poate fi pentru copilul din tine, dacă vrei, și dacă ești fan SF.
  11. Singurătatea numerelor prime, Paolo Giordano. Recitită anul acesta, fiindcă mi-a plăcut și-am vrut să-mi reamintesc unele pasaje. E o poveste tristă, vă avertizez, dar frumoasă.
  12. Tăcerea femeilor, Pat Barker. Cartea asta a fost o mare surpriză pentru mine. Am cumpărat-o în urma unei recomandări, a stat mult pe noptieră până să mă apuc s-o citesc, dar în primăvară mi-a prins foarte bine. Povestea Troiei și a lui Ahile, văzută prin ochii lui Briseis (pe care Ahile o luase ca sclavă în una din luptele lui). E povestea ei și a câtorva alte femei, e istorie și suferință. E cel mai probabil ficțiune. Și e foarte bine scrisă, repet, o surpriză plăcută.  
  13. Acolo unde cântă racii, Delia Owens. Altă supriză plăcută, altă carte care a zăbovit ceva pe noptieră până să mă apuc de ea. După ce am luat-o, am hotărât că e prea siropoasă pentru gusturile mele, dar mi-am schimbat părerea. Mă rog, e siropoasă și nu prea, e ușor tristă, e bine scrisă, o lectură ușoară și plăcută, cu o idee faină în spate: despre cum să supraviețuiești singur pe o insulă aproape pustie, mai bine de două decenii sau despre cum să trăiești printre oameni, dar fără ei.
  14. La început a fost sfârșitul, Adriana Georgescu. O carte grea, am știut de când am cumpărat-o, motiv pentru care am citit-o cam după un an. Despre comunismul anilor 1945 din România, povestea reală a deținutei Adriana Georgescu, la 3 ani după ce a reușit să evadeze și mai apoi să fugă din țară (cartea asta a fost scrisă la Paris). De citit, musai de citit.
  15. Omul care vedea dincolo de chipuri, Éric-Emmanuel Schmitt. Un pic overrrated, cu un stil ușor arogant, așa cum îi stă bine unui scriitor franțuz celebru și talentat. O poveste frumoasă, totuși, căreia îi puteți acorda o șansă, povestea lui Augustin, un tânăr jurnalist stagiar care trăiește la limita subzistenței și care supraviețuiește unui atentat terorist din Charleroi, tânărul care… vedea dincolo de chipuri, vă las pe voi să descoperiți mai multe, nu e chiar ceea ce pare la o primă vedere.
  16. Copiii de pe Volga, Guzel Yakhina. Am citit anul trecut Zuleiha deschide ochii, scrisă de aceeași autoare, și mi-a plăcut foarte, foarte mult, așadar nu am ezitat în acest caz. Și bine am făcut, femeia asta e un munte de talent, abia la începutul carieri sale (sau ce puțin așa sper), nu întâmplător are studii de PR, publicitate, marketing și scenaristică. Copiii de pe Volga este foarte frumoasă, ușor tristă și pleacă de povestea reală a lui Jakob Ivanovici Bach, membru al coloniilor germane de pe Volga din 1920 – 1930. Mă rog, ceea ce știm e că Bach a existat în realitate (la fel și fiica sa) și că a fost arestat în 1938 de către sovietici și condamnat la 15 ani de muncă silnică „pentru reeducare” în lagăr. Cartea ne spune ce s-a întâmplat înainte de 1938 și asta e, de fapt, pură ficțiune. Dar ce ficțiune frumoasă! Vă rog din suflet să-i dați o șansă.
  17. Omul de creta, C. J. Tudor. Văd pe copertă un citat al lui Stephen King: „Dacă vă plac cărțile mele, o să vă placă și asta.” Vă rog să mă credeți că nu e chiar așa. Cartea nu e rea, dar nu se apropie, nici măcar cu mașina n-a trecut, pe lângă vreo carte scrisă de Stephen King. E un thriller bunicel și bine scris, dar mai e mult până departe. Mie mi-a plăcut.
  18. Toată lumina pe care nu o putem vedea, Anthony Doerr. Iată o carte pe care o pot pune în top 3 cele mai bune cărți citite de mine anul acesta. E frumoasă cum puține cuvinte pot explica și da, e tristă. (nu sunt cărțile triste și cele mai frumoase, parcă?). Titlul este foarte bine ales (personajul principal este o fată care nu vede), stilul este foarte bun, o narațiune care nu plictisește, nu te încarcă inutil cu detalii, e puternică și impresionantă. Acțiunea se petrece în timpul celui de-al doilea Război Mondial, de fapt atunci începe povestea care ne poartă până în 2014. De citit la gura sobei cu un ceai în mână, ca să zic așa.
  19. O viață măruntă, Hanya Yanagihara. Categoric cea mai bună carte citită anul ăsta și cel mai probabil în ultimii 5 ani. Nu e tristă, e foarte tristă, apăsător de tristă, am avut de multe ori senzația că mă sufoc de atâta durere citită printre rânduri. Dar este, în același timp, fermecătoare. Despre suferință, despre curaj, despre prietenie, despre suferință, despre frumusețea și mizeria umană, despre suferință (nu, nu întâmplător repet asta). Mai mult decât atât, este atât de bine scrisă și cu atât de multe detalii, încât am fost convinsă la un moment dat că autoarea a trecut prin acele suferințe sau cel puțin prin ceva similar. Nu ai cum să pui așa ceva în cuvinte atât de exact, fără să fi trecut prin asta. Nu am găsit însă nimic relevant în acest sens în căutările mele despre ea. En fin, sper să se facă și film și sper din tot sufletul să fie unul bun, așa cum merită această carte. Dacă vă știți sensibili, mai bine nu, dar eu aș zice să încercați această lectură, este fabuloasă.
  20. Sashenka (Moscow trilogy #1), Simon Sebag Montefiore. A fost prima carte pe care am citit-o de Simon Sebag Montefiore și pentru mine a fost o surpriză plăcută. Cartea e un roman bunicel, o poveste frumoasă cu sovietici și bolșevici din Rusia în prag de revoluție în 1916. Cartea nu-i deloc rea, e scrisă bine și ușor de citit, o dramă cu iz romantic, ca să știți la ce vă înhămați, dacă e. Interesant e ce am descoperit după: Montefiore este un istoric cu adevărat pasionat de Stalin, fiind și autorul celebrei cărți Stalin – Curtea țarului roșu (care, de altfel, își așteaptă rândul la citit). În căutările lui prin arhive pentru a scrie această carte despre Stalin, Montefiore a găsit niște documente de la care a plecat practic povestea Sashenkăi. A găsit-o pe Sashenka și pe soțul ei, le-a schimbat numele și i-a pus într-un roman. Ficțiune, dar ar putea la fel de bine să nu fie. Frumos, iar stilul lui Montefiore o să vă prindă cu siguranță.
  21. Rugăciune pentru Cernobîl, Svetlana Aleksievici. Văzusem serialul înainte cu câteva luni (foarte bun, pe HBO GO) și abia așteptam să citesc cartea. Dar nu m-a prins, poate fiindcă m-a găsit într-un moment anume, poate fiindcă aveam eu alte așteptări, nu știu, sau poate o simplă colecție de povești (tulburătoare, fără doar și poate) puse simplu unele lângă altele, fără nicio concluzie din partea celui care le-a cules, nu provoacă suficientă emoție. Am avut senzația că se aștepta, cumva, ca succesul acestei cărți să vină doar din puterea poveștilor spuse, ceea ce mi se pare greșit. Also, mult, mult prea mult marketing în jurul ei. Svetlana Aleksievici este un jurnalist bun, însă poate nu un scriitor atât de bun. Nu încă.
  22. X feluri de a muri, Stefan Ahnhem. Volumul cu nr. 5 din seria Fabian Risk…. în care ni se explică multe dintre misterele primelor 4 volume, ceea ce am apreciat foarte mult. Dar e și foarte puțin credibil, pe alocuri, și e trist să vedem asta, după ce în primele 4 volume totul a mers șnur. Oricum, nu e rea deloc, mi-a plăcut, sunt curioasă de continuare, dacă va fi să fie. Deși pentru asta va trebui să mai așteptăm ceva, volumul 5 a fost scris la începutul lui 2020 și nu cred să apară continuarea prea curând.
  23. Cu sânge rece, Truman Capote. Am descoperit-o absolut întâmplător, pe când citeam un review al unei alte cărți, al cărui autor a fost comparat cu Capote. Foarte bună, povestea reală a unei crime din Kansas, anul 1959, pentru care Truman Capote s-a documentat timp de 6 ani, ajutat și de scriitoarea Harper Lee. Și se vede toată această muncă de documentare, cartea este foarte bine scrisă, un thriller polițist de excepție, bazat pe fapte reale. 
  24. 3096 de zile, Natascha Kampusch. Cartea se încadrează la categoria memorii/jurnale, fiind povestea reală a unei fete răpită și ținută captivă timp de 8 ani, adică 3096 de zile, care este și titlul cărții. Ce să zic, m-a lăsat fără cuvinte, încă îmi vine greu să cred că așa ceva a putut fi posibil, în Austria anului 1998. Viața bate filmul și cartea asta bate multe cărți polițiste citite de-a lungul anilor. Mindblowing.
  25. Eseu despre orbire, Jose Saramago. Iată una dintre cele mai bune cărți citite în viața asta, clar în top 5 pentru mine. Cartea reprezintă modul autorului de a-și rosti neîncrederea în societatea contemporană, și ce mod mai frumos de a da o palmă decât acesta! Poate una dintre cele mai teribile cărți din anul ăsta teribil și el, extrem de bine scrisă și diferit, unde nu există linii de dialog, deși există atât de multe dialoguri, unde personajele nu au nume, deși sunt atât de clar definite. La un momendat în timp, fără o cauză aparentă, toți oamenii cu excepția unuia, care îi și ajută, își pierd vederea. Apoi… nu mai e altceva decât haos, mizerie și moarte. Vă las câteva rânduri, cu mențiunea că are totuși un final liniștitor. „Se ridică greu. Avea sânge pe mîini și pe haine, și deodată trupul extenuat o anunță că era bătrînă. Bătrînă și asasină, gîndi, dar știa că, dacă ar fi necesar, ar ucide din nou. Dar cînd e necesar să ucizi, se întrebă mergînd spre hol, și își răspunse tot ea, Cînd e deja mort ceea ce e încă viu.” Sau:  „Nu știu cum pot mînca oamenii așa ceva, chiar cînd năpasta a dat peste toată lumea, sînt întotdeauna cîțiva care o duc mai rău decît alții.” Cartea a fost ecranizată în 2008, eu am văzut imediat și filmul, Blindness, foarte bun și el, cu Julianne Moore și Mark Ruffalo.
  26. Cerul roșu al amiezii (Moscow trilogy #2), Simon Sebag Montefiore. Scriam mai sus despre primul volum din trilogie, Sashenka, care mi-a plăcut foarte mult. Ei bine, acest al doilea volum nu m-a dat pe spate, trebuie să recunosc. Cele 2 pot fi citite și separat, și în ce ordine vreți voi, deși în acest al doilea volum se fac referiri la primul și sunt personaje care apar în ambele, dar prea puțin ca să conteze. Nu știu exact de ce nu m-a prins, poate prea mult război citit anul ăsta și poate prea mult Stalin.

Cumva, mi se părea că am citit mai mult anul ăsta decât în 2019, dar lista asta spune că nu e chiar așa, sunt doar vreo 4 cărți în plus. E drept însă că numărul de pagini e consistent pe fiecare carte și la fel de drept e că m-am și uitat la filme anul ăsta, mult mai mult decât în alți ani și cu siguranță mai mult decât în 2019. Sper să vă fie de folos!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *