25 de ani de FITS

Puține vești mai frumoase ca aceasta, că se întâmplă iar FITS, și că se întâmplă de 25 de ani. Pe plaiurile noastre da, un festival de o asemenea amploare. Sunt mândră că o să pot bifa și această ediție, cu atât mai mult cu cât este una aniversară. Așadar, între 8 și 17 iunie, la Sibiu, cea de a XV-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru.

Am spicuit pentru voi următoarele:

– concertele din Piața Mare, ultimul weekend (15-17 iunie): senzațiile muzicale ale internetului ajung la FITS; Youngr, SUPERORGANISM și KillASon au milioane de vizualizări pe Youtube, iar prezența lor la Sibiu înseamnă o nouă direcție artistică pentru concertele în aer liber din festival.

– MICRO-FOLIE – o călătorie digitală printre 500 de opere de artă aflate în 12 muzee ale lumii; colțul de realitate virtuală se va afla timp de 8 ore pe zi la Casa Artelor din Sibiu, în fiecare dintre cele 10 zile ale festivalului. Detalii aici.

– un nou spațiu de joc pentru spectacolele de stradă: Piața Habermann (lângă parcarea de la teatru); spectacolele de aici sunt înscrise în programul european care se numește Poetic Invasions of the Cities

– Cristian Mungiu în dialog cu Isabelle Huppert (17 iunie, ora 12:00, Sala Thalia) – probabil una dintre cele mai așteptate întâlniri. Detalii aici.

Altfel, se pare că voi vedea Metamorfozele din nou și mă voi delecta la un moment dat cu Ravel – Bolero: Cântecul Dansului. Nu voi rata spectacolele de stradă, anul trecut am fost plăcut impresionată, și… en fin, vedeți voi pe parcurs ce va mai fi să fie, o să revin cu vești. Programul integral este pe site.

Prinți, prințese și magie, la o nouă ediție a Balului Britanic!

Pe 8 iunie 2018 va avea loc cea de a șaptea ediție a Balului Britanic. Gradina Hotel Caro din București va fi încă o data gazda unui eveniment de poveste, în care copiii se vor bucura de rezultatele obținute pe parcursul anului și școlar și vor închiea anul cu multe surprize. Balul Britanic sărbătorește încă o dată educația și viitorul copiilor din România, fiind considerat deja un eveniment cu tradiție în acest domeniu. Balul Britanic este organizat de International House Bucharest și English Kids Academy.

Cu o tradiție deja renumită printre evenimentele cu miză profundă pentru educația și viitorul copiilor din România, Balul Britanic beneficiază de spriijinul  Ambasadei Marii Britanii la București și de atenția Casei Regale a Marii Britanii. Regina Marii Britanii Elisabeta a II-a trimite an de an un mesaj pentru copiii și părinții prezenți la eveniment. Dl. Paul Brumell, ambasadorul Marii Britanii la bucurești va fi prezent la eveniment. Balul se afirmă așadar ca un eveniment educațional și cultural de elită, în cadrul căruia copiii cu rezultate excepționale la limba engleză sunt premiați și au parte de o experiență de neuitat cu o mulțime de surprize.

„Suntem mândri și bucuroși în același timp că le putem oferi copiilor această surpriză și în 2018. Ediția a șaptea a Balului Britanic este o recunoaștere a meritelor lor, este o recunoaștere a meritelor noastre, dar și o cărămidă din drumul educației din România. Ne bucurăm că suntem parte din tot acest proces și că putem ajuta la formarea unor copii care cu siguranță nu vor dezamăgi.”, a declarat Mihai Laurentiu Gânj, Președinte English Kids Academy.

Balul Britanic este un eveniment de înaltă ținută pentru Bucuresti. Aflat deja la a șaptea ediție, evenimentul este orientat spre mai multe direcții:

  • susține și promovează învățământul de calitate;
  • promovează valorile în societatea românească;
  • premiază elevii cu cele mai bune rezultate la engleză pe parcursul unui an academic, susținând motivația acestora de a continua studiul limbii engleze;
  • donează fonduri pentru importante cauze caritabile;
  • găzduiește un program cultural complex, incluzând reprezentațiile artistice ale copiilor prezenți la eveniment, dar și pe cele ale unor artiști cunoscuți.

Evenimentul adună an de an aproximativ 600 de invitați: copii ai unor prestigioase școli din București, cursanți ai English Kids Academy, părinți, profesori, directori ai instituțiilor de învățământ premiate, înalți demnitari și reprezentanți marcanți din domeniul educației.

În cadrul evenimentului vor fi premiați elevii English Kids Academy din clasele II – XII şi elevii câștigători ai concursului de engleză Fonix. Cu toții se vor bucura împreună, la sfârșit de an școlar, în cadrul Balului Britanic, sub umbrela unui eveniment de poveste cu prinți, prințese, magie și multă bună dispoziție.

Mai multe despre eveniment aici.

Mulțumiri tuturor partenerilor implicați pentru sprijinul acordat: Game Developers Academy, Olympus, Humanitas, Happy Cinema, Cartemma, Orășelul Cunoașterii, Maresi, Fidgetz, LEGO® Romania, Vertical Spirit, Aqua Carpatica, Betty Ice, Carturesti, Editura ALL, Editura Niculescu, Elite Art Gallery, ETi Foods, Floraria Magnolia, Fundatia Sensiblu, Fundatia Vodafone, Ideal Board Games, Metropolitan Life, Rin Grand Hotel, Vavian Pharma.

***

Despre International House Bucharest

International House Bucharest este liderul cursurilor de limba engleza din România (poziție certificată de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, timp de 5 ani la rând) și este membru al International House World Organization, organizație care numără peste 150 de centre de limbi străne în peste 50 tari. International House, cu o existență de peste 60 de ani pe piața produselor culturale și având sediul în Londra a pus bazele standardelor predării limbii engleze în lume – primul curs de pregătire a profesorilor de engleză din lume a avut loc în International House în Londra, acum mai bine de 50 de ani.

International House este prezentă pe piața din România de 15 ani.

Obiectivele International House Bucharest sunt de a crește motivatia copiilor de a studia limba engleza, întrucat cunoașterea limbii engleze reprezintă o conditie pentru a putea accesa studii în străinătate sau locuri de muncă de succes. International House Bucharest facilitează studiul limbii engleze de către copii, acordând acces la educatia britanică prin oferirea de premii sau burse în Marea Britanie.

Despre English Kids Academy

English Kids Academy este divizia International House specializata în predarea limbii engleze pentru copii. English Kids Academy, prin International House Bucharest, este singurul centru acreditat de pregătire a profesorilor în predarea limbii engleze pentru copii și adolescenți, curs de calificare a profesorilor moderat de Universitatea din Cambridge.

Cafeaua dimineților mele

Să tot fie mai bine de un an de zile de când am început, pentru prima oară în cele 18 primăveri ale mele, să beau cafeaua fără niciun strop de zahăr. Cam atunci am început să descopăr și gustul ei, al cafelei, și să pricep că nu este deloc un suc, cum mi se părea înainte. Am început să tratez cafeaua ca pe un partener de nădejde, cu gusturi, feluri și chipuri diferite. Azi are miros și gust de vanilie, mâine poate fi o aromă de caramel. Poimâine, va fi un energizant puternic, iar poate spre sfârșit de săptămână, va avea un iz special, irlandez. Alteori e pur și simplu așa cum mi-o amintesc dintr-o altă viață.

Tot de mai bine de un an, am constatat că nu beau cafea ca să mă trezesc, cam cum fac 78% din băutorii de cafea. Nu e un moft, dar poate fi o nevoie împlinită. E cafeaua băută cu un necunoscut sau cu prietenii. E cafeaua băută cu mine sau cafeaua în doi. E cafeaua caldă într-o zi friguroasă și ploioasă. E cafeaua cu secrete și zâmbete pline de înțeles de dimineață.

Acuma, nu întâmplător mai sus sunt niște link-uri. Fără să fie un advertorial, fac trimitere explicită către un anumit tip și provider de cafea, care mi-a fost alături în ultimul an și jumătate. Pentru că mă știți, așa sunt eu mai norocoasă, tot așa bine s-a nimerit să mi se pună în brațe și în viață, cafeaua de la Klient. Preferatele mele sunt cele de mai sus, cu arome diverse (vanilie, caramel, irish, dar și ediția limitată Costa Rica sau cea clasică). Mai trebuie să știți că veți avea nevoie și de un espresor, eu îl am pe acesta. Nu în ultimul rând, nu ignorați ceaiurile, vi-l recomand pe cel de mentă. Ah, și biscuții, biscuții, biscuiții… En fin, nu mai lungesc, aveți aici toate sortimentele.

Estimp, da, ați ghicit, scriu acest articol în timp ce beau o cafea, iar săptămâna asta ca să fiu trendy, e rândul celei irish. 🙂