Suferințele și rănile psihice nu au vârstă

UPDATE: EVENIMENTUL DE LA GALAȚI A FOST AMÂNAT. ORGANIZATORII VOR REVENI CU AMÂNUNTE.

 

TRÁUMĂ, traume, s. f. 1. Traumatism (1). 2. Emoție violentă care modifică personalitatea unui individ, sensibilizându-l la alte emoții de același fel, astfel încât acesta nu mai reacționează normal. – Din fr. trauma, germ. Trauma

De câte ori ați luat în serios un copil sau comportamentul lui? De câte ori nu v-ați spus despre un copil că cel mai probabil nu înțelege ceea ce se întâmplă cu adevărat în jur și că nu poate fi tratat ca un adult? De câte ori nu vi s-a spus, copil fiind, că ceea ce încercați să spuneți sau să credeți nu e serios, doar pentru faptul că erați mici? De câte ori vi s-au închis în față uși, doar pentru că erați copii, nedemni de a fi luat în serios, nedemni de fapte mari sau de adevărate probleme?

Dacă definiția traumei de mai sus nu te pune pe gânduri, află că o traumă înseamnă același lucru și pentru un copil, și pentru un adult. Este vorba despre aceeași emoție violentă, la fel de importantă ca amploare și poate mai importantă ca și consecințe, din punct de vedere al unui copil față de adult. De ce? Pentru că un copil nu e capabil să recunoască trauma sau să o gestioneze. Consecințele sunt diferite și efectele sunt pe măsură. Copilul traumatizat și cu o problemă rămasă nerezolvată în copilărie, devine adultul cu probleme grave de mai târziu, cu șanse din ce în ce mai mici de rezolvare.

Cum diferă trauma la copil și la adult?

Conform Conf. Univ Dr. Diana Vasile, presedintele ISTT, „există doar câteva diferențe între traumele la copii și traumele la adulți. Dacă definim trauma ca experiență internă, ele nu diferă prea mult. Este vorba de aceeași copleșire internă, aceeași trăire de neputință, care înțepenește funcționarea noastră, frică intensă, de destrucție, și vulnerabilitatea fără protecție, expunerea în fața senzațiilor dureroase. Ceea ce diferă însă sunt cauzele și consecințele. De aceea și modul de intervenție este foarte diferit. Cauzele sunt diferite pentru că nu este necesar ca evenimentul traumatic să fie perceput întotdeauna la fel de către un adult, față de cum îl percepe un copil. Ceea ce este traumatic pentru un adult nu este obligatoriu traumatic pentru un copil, ca eveniment în sine. De asemenea, menanismele de autoreglare sunt diferite. Acestea abia se dezvoltă și se formează la copil, ceea ce înseamnă că, uneori, experiențele traumatice timpurii lasă urme foarte adânci în funcționarea noastră. S-au descoperit foarte multe legături între bolile autoimmune sau bolile cardiovasculare sau tulburările cerebrale și experiențele traumatice din copilăria mică.”

Mai multe puteți afla direct de la specialiști, Conf. Univ. Dr. Diana Vasile și Monica Lespezanu, consilier psihologic practicant autonom/psihoterapeut practicant sub supervizare, participând la unul dintre workshop-urile „Traumele psihice la copii” organizate de ISTT în următoarea perioadă. Astfel, primul workshop este destintat orașului Galați, pe 6-7 noiembrie, cel de-al doilea va avea loc la Timișoara, pe 10-11 noiembrie, iar cel de-al treilea va fi organizat la București, pe 7-8 decembrie.

Workshop-ul „Traumele psihice la copii” vizează problematica traumei psihice la copii și adolescenți, a modului în care aceasta apare, se trăiește, se prelucrează și se vindecă. Cursul își propune să dezvolte capacitatea de a recunoaște și de a înțelege trauma psihică la copii, spre deosebire de cea la adult, de a identifica factorii și situațiile traumatizante sau cu potențial traumatizant pentru copil și familie. Workshop-ul este un curs de formare continuă și se adresează specialiștilor sau persoanelor care lucrează cu adolescenți ori copii sau celor care au în grijă copii: psihologi, pedagogi, consilieri, profesori, medici, asistenți sociali, asistenți maternali, părinți.

Detalii și înscrieri aici.

Start înscrieri pentru Conferința Internațională de Psihotraumatologie!

Începând de astăzi vă puteți procura bilete pentru Conferința Internațională de Psihotraumatologie (CiNPT), ediția 2017! Cea de a patra ediția a CiNPT va avea loc pe 27, 28 și 29 octombrie. Biletele pot fi achiziționate pentru o zi sau pentru două sau respectiv trei zile la alegere.

CiNPT este cel mai mare eveniment dedicat traumei și tratării ei din România, organizat o dată la 2 ani. Ediția din acest an va include prelegeri susținute de 16 specialiști din străinătate, 20 de lectori de renume, iar organizatorii estimează peste 250 de participanți. Evenimentul este organizat de Institutul pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT) o dată la doi ani. Temele edițiilor precedente au fost:

2011 – “Dincolo de traumă: resurse și oportunități”

2013 – “Traumă și vindecare într-o comunitate aflată în schimbare”

2015 – “Trauma psihică, între cunoașterea științifică și arta abordării”

Edițiile trecute au avut o audiență de peste 1000 de participanți, au beneficiat de peste 200 de apariții în presă, implicând ajutorul a peste 100 de parteneri.

Cea de-a patra ediţie care va avea loc în octombrie 2017 cuprinde atât secţiuni dedicate specialiştilor în psihologie, psihiatrie, medicină, educație, asistență socială, sesiuni dedicate practicienilor, precum și sesiuni și workshop-uri dedicate publicului larg. Accesul acestora se poate face pe toată durata evenimentului.

Evenimentul este organizat de ISTT pe durata a 3 zile. Biletele pot fi procurate începând de astăzi și puteți opta pentru 1 zi, pentru 2 zile la alegere sau pentru întreg evenimentul. Prima zi va fi dedicată în exclusivitate temei rezilienței (o serie de prezentări marca Resilio) și va beneficia de prezența a 16 speakeri internaționali. De asemenea, evenimentul găzduiește și o serie de workshop-uri în ziua 3.

În primele două zile, conferințele vor avea loc la Hotel Intercontinental, sala Ronda, în timp ce atelierele din ultima zi vor fi susținute la Facultatea de Psihologie și Științele Educației. Mai multe detalii despre teme și vorbitori, precum și rezervări, pot fi obținute de aici.

Despre CiNPT

Conferinţa Internaţională de Psihotraumatologie, aflată la a patra sa ediţie, îşi propune să construiască punţi de legătură stabile, fluide şi stimulative între toate persoanele care îşi doresc să contribuie la însănătoşirea individuală şi socială. CiNPT are loc din doi în doi ani și beneficiază la fiecare ediție de specialişti de marcă din domeniu, din ţară şi din străinătate.

Despre ISTT

Institutul pentru Strudiul și Tratamentul Traumei (ISTT) este o asociație profesională non-profit care oferă ajutor psihologic prin aportul voluntar al specialiștilor săi, tuturor celor care au nevoie. ISTT oferă consiliere psihologică, evaluare, psihoterapie – individual, în cuplu, dar și pentru familie. Din 2010 până în prezent, peste 400 de persoane au primit gratuit suport psihologic din partea ISTT pentru ameliorarea efectelor negative ale experienţelor traumatizante trăite. ISTT promovează cunoștinţele despre traumele psihice și susține cursuri de formare continuă referitoare la psihotraumatologie pentru psihologi, medici, cadre didactice.

ISTT a luat ființă în 2010. Echipa, formată din specialiști psihoterapeuţi şi consilieri psihologici, colaborează în desfăşurarea proiectelor Institutului cu: asistenţi sociali, cadre didactice, personal medical. ISTT reprezintă o echipă de oameni care facilitează întâlniri profesionale între persoane oneste, deschise la explorarea interioară, ghidată uneori de simptomele fizice sau psihologice, inclusiv în zonele puţin conştientizate şi accesibile, așa cum sunt rănile psihice. Odată văzute şi acceptate, rănile se închid, eliberând mai multă energie şi claritate în viaţa noastră. Această interacțiune creează o bază solidă şi hrănitoare de colaborare şi evoluţie pe toate planurile şi între persoane diferite.

Psihotrauma.ro devine ISTT.ro

Institutul pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT) are de câteva zile casă nouă. Vechiul website a devenit www.istt.ro, un loc proaspăt vizual, dar și din punct de vedere conținut și organizare.

Pe noul website puteți găsi toate informațiile legate de ISTT: servicii dedicate publicului larg – categoria Pentru Tine – asistare psihologică pentru diverse categorii și psihoterapie de grup și respectiv, servicii dedicate specialiștilor – categoria Pentru Specialiști – unde sunt incluse formările, colaborările și programele de cercetare. Mai mult decât atât, ISTT pune la dispoziție pe site-ul său o serie de Resurse Educaționale – articole, broșuri, cărți, informații specializate pentru cei care au nevoie.

Una dintre cele mai căutate categorii este cu siguranță cea de Evenimente. Membrii ISTT organizează frecvent evenimente și prelegeri pe diferite teme, destinate și publicului larg și specialiștilor și pe toate le puteți găsi aici.

Testimoniale, poze, materiale video evenimente, informații de ultimă oră, toate organizate sub aceeași umbrelă, pe www.istt.ro. Iar dacă vreți să fiți la curent cu noutățile, nu strică o abonare la newsletter aici.

Tu știi ce este o traumă?

De la primele semne, pe care uneori nu știm să le recunoaștem și până la efecte serioase, poate fi doar un pas către traumă. Iată de ce este important să știm ce poate însemna o traumă, pentru a le putea gestiona sau recunoaște. O definiție a traumei, așa cum a fost ea oferită de Fisher şi Riedesser, 1998 este: „Răspunsul organismului la o situaţie critică de suprasarcină şi la evenimente critice.”

Trauma psihică reprezintă o „experienţă vitală de discrepanţă între factorii situaţionali ameninţători şi capacităţile individuale de stăpânire, care este însoţită de sentimente de neajutorare şi abandonare, o experiență lipsită de apărare şi care duce astfel la o zdruncinare de durată a înţelegerii de sine şi de lume, ne spun și G. Fischer, P. Riedesser, 1998. Specialiștii notează și diferența dintre stres și traumă: în stres cu cât faci mai multe, cu cât depui mai mult efort, cu atât lucrurile se îmbunătăţesc. În traumă cu cât faci mai multe, cu cât depui mai mult efort, cu atât lucrurile se înrăutăţesc. Mă rog, e mult de spus și nu trauma în sine face subiectul acestui articol, dar e bine de știut că pe site-ul nou al echipei de la ISTT puteți găsi tot soiul de informații despre traumă și mai mult decât atât, poți găsi ajutor. Un lucru de care cred că avem nevoie cu toții, fie că știm să-l cerem sau nu.

Despre ISTT

ISTT sunt cei care te pot ajuta să faci față celor de mai sus.

ISTT este o asociație profesională non-profit care oferă ajutor psihologic celor care au nevoie. Înființată în 2010, ISTT oferă pentru publicul larg : servicii de consiliere psihologică, evaluare, psihoterapie (individual, în cuplu sau pentru familie), organizând periodic workshop-uri și ateliere.

Din 2010 până în prezent, peste 400 de persoane au primit GRATUIT suport psihologic pentru ameliorarea efectelor negative ale experiențelor traumelor trăite.

Mai mult decât atât, ISTT promovează cunoștințele despre traumele psihice, oferind spcialiștilor sau celor interesați de domeniu cursuri de formare continuă referitoare la psihotraumatologie (pentru psihologi, medici, cadre didactice).

Până în prezent, peste 500 de persoane au participat la training-urile formative oferite prin intermediul ISTT.