Etichetă: #prinTransilvania2017

De vizitat: Cabana Moților de la Mărișel

Unul dintre cele mai plăcute popasuri făcute în călătoria noastră #PrinTransilvania2017 a fost la Cabana Moților de la Mărișel. Un loc retras, ce pare uitat de lume, dar despre care am descoperit pe parcurs că nu e chiar așa. Un loc care pare chiar deasupra lumii, dar care este în realitate foarte aproape de Cluj, la numai o oră de mers cu mașina, la aproximativ 20 de kilometri de Lacul Tarnița.

Vedere din Cabana Moților, 1.250m

Proprietarii propriului job

Povestea cabanei Moților, pentru că, desigur, are și ea o poveste, este născută din pasiune și din iubire pentru țara asta a noastră. Cabana de la Mărișel este un business care aparține tinerilor Ela și Sebastian, tineri care au ales să nu se dea bătuți, convinși fiind că pot duce un trai decent și în România. Povestea lor a început undeva în 2005, după 4 ani de job-uri în multinaționale și după o încercare de altă viață în Canada, unde au stat aproape 1 an. Dorul de casă i-a adus însă înapoi și întâmplarea a făcut să descopere zona Mărișel printr-un prieten. Nu și-au propus să iasă așa, dar sunt bucuroși că au reușit. Construcția cabanei a fost posibilă prin accesarea unor fonduri europene. Ela și Sebastian aveau 30 și respectiv 27 de ani când au început această afacere. Nu le-a fost deloc ușor, dar cu multă muncă și perseverență au pus bazele unui business de succes și și-au croit un drum în România care le aduce satisfacții. L-am întrebat pe Sebastian dacă au avut noroc în drumul lor, dacă s-au legat toate lin, dacă s-au aflat pur și simplu la locul potrivit și în momentul potrivit. „Noroc? N-am avut prea mult, noroc e atunci când câștigi la loto, nu când muncești 14 ore pe zi, minimum, ca să iasă treaba bună. E vorba de pasiune și multă muncă. Așa am ajuns să fim proprietarii propriului job, prin muncă.”

Dincolo de zona incredibil de frumoasă, cabana se bucură de liniște, cu tot succesul acestui business. Cabana are 7 camere pentru oaspeți și restaurant (cu interior și terasă), deci nu are cum să fie foarte aglomerată. Turiști sunt mulți, majoritari români, dar și de pe întreg teritoriul UE, ba chiar și din Israel. E mult de muncă, dar afacerea merge. Iată încă un exemplu că se poate, iată alți oameni care nu se dau bătuți în ciuda tuturor provocărilor.

Mai trebuie să știți că în interiorul Cabanei Moților a crescut o cămară cu bunătăți, Cămara de la munte cum îi spune pe nume, destinată inițial clienților restaurantului și transformată apoi, la cererea acestora, într-un mic business undeva în 2012. Dulceață de casă, sirop de casă, ceai, legume pregătite în felurile feluri, murături, ulei presat la rece, toate din ingrediente locale, toate disponibile în Cămara de la munte. Pe încercate vă pot recomanda dulceața de casă și… merișorata, un soi de vișinată din merișoare. 🙂

Acest obiectiv face parte din proiectul PrinTransivlania2017, un proiect susținut de Suzuki, Garanti Bank și Rădăcini Auto Motor. Mai multe poze din cadrul proiectului sunt disponibile aici.

 

De vizitat: Cetatea Rupea

Un alt popas cu însemnătate și surpriză pentru mine din cadrul proiectului PrinTransilvania2017 a fost la Cetatea Rupea. Și asta pentru că ceea ce știam eu din cetate nu mai seamănă cu nimic din zilele noastre, în cel mai bun sens al cuvântului. Cetatea a fost renovată cândva în 2013, iar rezultatul este unul cu adevărat spectaculos. Am ajuns la Cetatea Rupea într-o vineri, în jurul orei 17.00 trecute fix și era aproape pustiu. Ne-au întâmpinat 11 hectare cu ziduri, turnuri şi curţi interioare, o curățenie desăvârșită și maximum 10 turiști. Am putut admira și fotografia în voie fiecare colțișor.

Cel mai puternic centru cultural săsesc

Detalii despre cetatea Rupea au apărut pentru prima oară în datele oficiale în 1324. Cetatea Rupea, situată pe Dealul Cohalmului, dominând de sus orașul Rupea, a fost construitǎ și extinsǎ apoi în secolele al XIV-lea și al XVII-lea, ca cetate și refugiu pentru satele din împrejurimi.

Turnul Slăninii

Cetatea Rupea este organizată în 4 mari părți, denumite incinte: „Cetatea de sus” (incinta I), „Cetatea de mijloc” (incintele II şi III) şi „Cetatea de jos” (incinta IV), fiecare din ele cu o arhitectură aparte, aparținând unor epoci diferite. Cetatea cuprinde 10 turnuri: Turnul Porții, cel central, Turnul Slujitorilor, Turnul Slăninii (!!!), Turnul Ungrei, Turnul Pentagonal, Turnul Diecilor, Turnul Cercetașilor, Turnul Capelei, Turnul Gros și Turnul Pulverăriei. Turnul Slăninii se numea înainte Turnul Nou, dar a fost folosit vreme îndelungată pentru conservarea cărnii și a slăninilor din satele din împrejurimi, prin urmare și-a schimbat denumirea. Îmi și imaginez cum stăteau refugiații în cetate, cum mai duceau o luptă cu inamicii și cum între două bătălii, mai luau o gură de slană ca să prindă puteri. Și cum dacă cineva i-ar fi lăsat acolo luni de zile, ei ar fi avut cum să supraviețuiască bine-mersi cu… slănină. Așa viață parcă mi-aș dori și eu. 🙂

Un alt detaliu interesant și poate mai puțin cunoscut este că în 1716 zidurile cetății au fost folosite drept refugiu supraviețuitorilor epidemiei de ciumă, izbucnită în localitatea de lângă cetate. Locul a fost apoi abandonat definitiv în anul 1790, în urma unei furtuni puternice care i-a distrus acoperișul.

Ceea ce mă bucură încă și mai tare este că, deși este una din cele mai mari cetăți (ca suprafață) pe care le găzduiește România, nu este extrem de aglomerată, și când spun asta nu mă refer neapărat la numărul de turiști (care variază în funcție de sezon), ci la numărul de magazine de suveniruri de lângă. Vreo 3, mai exact. Cine a fost la Cetatea Rășnov de exemplu, alta din preferatele mele, știe că înăuntru sunt peste 10 magazine și magazinașe de unde-ți poți lua diverse suveniruri, locul e mai mic și mereu plin de vizitatori, ceea ce-l face însă destul de aglomerat și gălăgios.

Așa cum spuneam ceva mai devreme, cea mai radicală schimbare a cetăţii s-a produs în urma programului de restaurare din anii 2010-2012, cu finalizare în 2013, când cetatea şi-a recuperat şi renovat mare parte din zestrea originală, aflată mult timp în uitare. Mai multe informații despre Cetatea Rupea găsiți pe Rupea Turistică. Nu v-aș sfătui să apelați la Wikipedia, pentru care cetatea este încă o ruină.

Programul de vizitare al Cetății Rupea

Cetatea poate fi vizitată cu program diferit în 3 mari perioade: 01 noiembrie – 31 martie de la 9:00 – 17:00, 01 aprilie – 31 august de la 9:00 – 20:00, 01 septembrie – 31 octombrie de la 9:00 – 17:00. Iar prețurile sunt aproape derizorii: 10 lei pentru adulți și 5 lei pentru copii. Cetatea Rupea este unul dintre cele mai vechi vestigii arheologice de pe teritoriul României, primele semne de așezări omenești datând din paleotic și neoliticul timpuriu (5.500-3.500 î.H.).

Acest obiectiv face parte din proiectul PrinTransivlania2017, un proiect susținut de Suzuki, Garanti Bank și Rădăcini Auto Motor. Mai multe poze din cadrul proiectului și inclusiv de la cetate sunt disponibile aici.

De vizitat: barajul de la Tarnița

Preambul: am decis acum ceva vreme să-mi fac concediile în locuri mai puțin cunoscute din România. Am o apăsare: prea puțin cunoscută și prea mult hulită este țara asta a noastră. Sigur că sunt foarte multe lucruri care nu merg, sigur că trebuie să vorbim despre ele tocmai în încercarea de a le schimba, însă cum alegem să schimbăm lucrurile ține numai și numai de noi. La polul opus, există atât de multe părți bune și frumoase ale României despre care mi se pare că alegem să nu vorbim. Cumva, alegem să vedem întotdeauna partea goală a paharului iar eu cred că trebuie să schimbăm asta. Și frumosul vinde și numai de noi ține direcția în care mergem. Așadar, am decis să scriu despre partea plină a paharului cu fiecare escapadă, cu fiecare proiect sau cu fiecare concediu care se ivește sau se planifică. Așa a luat naștere, de altfel, aventura de la Covasna și acum continuă cu aventura din Transilvania.

Proiectul #prinTransivlania2017 include 15 zile de descoperit locuri noi, 15 zile de povești, 15 zile departe de casă, 15 zile ferite de aglomerație și zgomot, 15 zile de povești pentru toți ochii și toate urechile celor ce vor să asculte. În următoarele două săptămâni veți găsi periodic informații pe larg despre locuri noi din Transilvania și aici pe blog, dar și pe blogul lui Andrei, iar dacă urmăriți hashtag-urile #prinTransilvania2017, #allgrip și #descoperaromania vă veți putea delecta zilnic cu o serie de poze faine, urmărind astfel, pas cu pas, locurile prin care vom merge. Proiectul PrinTransivlania2017 este susținut de Suzuki, Garanti Bank și Rădăcini Auto Motor.

Barajul de la Tarnița

Acestea fiind spuse, să începem cu primul obiectiv de pe lista mea. Cred că nu puteam începe altfel aventura decât în inima Transilvaniei, și anume în Cluj. Nu ne-am aventurat din prima în oraș, ci am zăbovit câteva zile în comuna Mărgău, din județ. Mi s-a părut că am ajuns în altă lume încă de cum am ajuns în județ, iar cele câteva zile petrecute la Mărgău mi-au confirmat toate așteptările și le-au ridicat la rang înalt pentru toate aventurile care urmează. Oameni relaxați și senini, oameni gospodari, oameni simpli la o primă vedere, dar pe cât de simpli, pe atât de generoși și pricepuți. Găsiți la Andrei o poveste frumoasă din zona locului. Ne-am încărcat bateriile și după două zile am plecat mai departe spre Mărișel. Am trecut, pe rând, pe la Barajul Beliș-Fântânele și pe la Barajul Tarnița. Impresionante zone, impresionante construcții, impresionantă forța naturii, constat pentru a nu știu câta oară.

Dacă pe la Fântânele, în stațiune, am mai fost de câteva ori înainte, despre Lacul și Barajul de la Tarnița eu una nu știam mare lucru. Lacul Tarnița este un lac de acumulare aflat între comunele Râșca, Mărișel și Gilău, la vest de Cluj-Napoca. Are o suprafață de aproximativ 220 de hectare și o lungime de peste 8 km. Adâncimea maximă este de peste 70 de metri, lacul Tarnița fiind una din cele mai apreciate zone turistice din județul Cluj. Este alimentat de apele Văii Someșul Cald (unul din afluenții Someșului Mic).

Povești cu monștri și lostrițe

Construit în anul 1974, barajului de la Tarnița este un baraj în arc, cu o înălțime de 97 metri, motiv pentru care i se mai spune și cel mai suplu baraj din România. Are o lungime a coronamentului de 237 metri, iar construcția permite un debit deversor de 850 mc/s, având ca principal scop producerea de energie electrică. Pe lacul Tarnița se pot desfășura și activități turistice, mai mult sau mai puțin organizate: pe lac este permis pescuitul, se poate face schi nautic, se fac plimbări cu barca sau jetski-ul și este de asemenea permis și înotul.  Peisajele sunt absolut impresionante, barajul de la Tarnița fiind construit pe o fundaţie de roci stâncoase la o altitudine de circa 500 de metri.

Dincolo de scopul lui hidroenergetic, apa din lacul Tarnița este folosită şi pentru alimentarea localităţilor Cluj-Napoca şi Gilău, iar barajul are un rol important şi în oprirea viiturilor. Se spune că este cel mai vizitat de pe întreg teritoriul județului Cluj, deși noi n-am văzut mulți turiști în zonă. Dar mai mult decât atât, există în jurul acestui obiectiv o serie de povești, aș spune că nici nu se putea altfel, văzând locul. Se vorbește despre monștri și alte creaturi ciudate care sălășluiesc pe fundul apei. Unii zic că ar fi văzut aici ceva similar cu monstrul din Loch Ness. Localnicii povestesc despre lostrițe care au peste 3 metri lungime despre care tot ei spun că le-ar fi adus Ceaușescu pentru a proteja barajul de… turiștii curioși. În realitate nu știe nimeni cât de adevărate sunt și nimeni nu pare a fi văzut vreodată vreo lostriță uriașă aici. Dar eu nu pot să nu mă întreb oare câți tineri au decis chiar aici, să-și unească destinele, de exemplu? Câte seri de poveste s-au întâmplat pe pontoanele de la mal? Câte vieți a înghițit până acum lacul, luând asupra lui destinele altora? Câtă bucurie și câtă tristețe poartă undele lui, deopotrivă?

Puteți să vă convingeți doar trecând pe aici, cum vă spuneam, e un loc pe care merită să-l vizitați chiar dacă nu sunteți din zonă, nu sunt multe locuri din țara asta atât de impresionante. Există locuri de cazare accesibile iar de ajuns se ajunge relativ ușor din județul Cluj, comuna Gilău, aflată la doar 27 de kilometri de baraj.