Copilul meu este un procent de 78%. Al tău?

Am văzut o dată un film în care protagoniștii erau niște tineri americani, elevi de liceu, care o făcuseră de râs pe una dintre colegele lor de clasă. Mă rog, e puțin spus, niște ani mai târziu am aflat că fenomenul se numește de fapt bullying, iar factorul declanșator în cazul de față fusese reprezentat niște poze nud cu fata respectivă, furate din contul ei de mail și distribuite mai apoi pe rețelele de socializare. Am râs atunci (ce film cusut cu ață albă!), mă gândeam că nu este pur și simplu posibil ca o fată normală la cap, fie ea și tânără, să-și distribuie propriile poze, mai ales nud. Ani mai târziu am citit o poveste similară și de data asta reală, de la noi din țară, publicată în Scena 9. Un caz clar de bullying cu iz de cybersecurity, devenit în cele din urmă traumă și depresie. Poate n-ar strica deci să fim mai aproape de cei mici, să le explicăm din timp pericolele, pentru ca astfel de greșeli să fie evitate.

Atenție, urmează un articol plin de cifre. Statistici îngrijorătoare despre cum folosesc copiii tehnologiile digitale și cu ce efecte. Am mai spus-o și o s-o repet: nu sunt împotriva accesului copiilor la tehnologie. Dar anumite limite, pentru copil sau adult aproape în aceeași măsură, dacă ne gândim la exemplul pe care-l oferim, trebuie să existe.

Ce informații distribuie copiii pe rețelele de socializare? (Date Salvați Copiii, programul Ora de net)

Hunii încă nu au niciun cont pe nicio rețea de socializare. Au acces limitat la Youtube, și asta de pe contul meu, astfel încât să știu aproape non-stop ce vizionează. Nu e deci cazul lor, dar iată ce postează copiii în social media:

  • 81% – o poză în care li se vede clar fața
  • 60% – numele de familie
  • 16% – adresa de domiciliu
  • 10% – numărul de telefon
  • 59% – numele școlii în care învață
  • 47% – vârsta reală sau anul nașterii
  • 27% – o vârstă falsă

Ce spune Poliția Română (Institutul de Prevenire a Criminalității, Studiul Siguranța Copiilor în mediul online, 2017)

  • 91.1% dintre elevi folosesc internetul
  • 8% au început să navigheze între 5 și 10 ani
  • 8% au utilizat internetul înainte de 7 ani
  • 90% dintre elevi au un profil de Facebook
  • 2% susțin că profilul de pe rețeaua de socializare este cel mai adesea public

Ce ne aduce internetul, nouă și copiilor noștri? (Date English Kids Academy)

Riscuri…

  • Utilizarea de informații eronate – de asta e bine să fie verificate un adult care poate verifica
  • Infectarea sistemului cu programe de tip malware
  • Încălcarea drepturilor de autor
  • Hărțuire, abuz, șantaj online
  • Pornografie infantilă – cazul de mai sus, dacă tânăra este minoră
  • Trafic de persoane
  • Fraude
  • Furt de identitate
  • Dependență

Oportunități de business…

  • dezvoltarea noilor domenii (digital design, computer science)
  • piețe de locuri de muncă imense
  • salarii mari și oportunități de carieră

Oportunități în dezvoltarea copilului…

  • atinge diferite stiluri de învățare
  • se adaptează mai ușor
  • individualizează procesul de învățare
  • lecțiile devin mai atractive, interactive, mai ușor de asimilat, eficiente – noile tehnologii le oferă copiilor metode eficiente de planificare sau urmările a progresului

Sau dezavantaje…

  • Învăţarea şi metodele de educaţie
  • Obişnuinţele, tendinţele şi preferinţele de alocare a timpului – devin cu totul altele, nu neapărat într-un sens pozitiv
  • Atenţia şi modul de a depune efort susţinut – se reduce
  • Dezvoltarea competenţelor şi abilităţilor – scade pe unele zone, crește pe altele
  • Valorile legate de identităţii şi reputaţiei – scad, de cele mai multe ori

Mai mult decât atât… (date Salvați Copii, programul Ora de net)

  • Numărul persoanelor care au acces la internet a ajuns la 3,2 miliarde, conform Facebook.
  • Conform facebook, dronele sunt deja capabile să furnizeze internet gratuit și în zonele fără acces
  • Google a început să testeze în urmă cu trei ani, în Noua Zeelandă, baloane cu heliu care oferă internet de la o altitudine de circa 20 km. Acestea au un diametru de 15 m şi pot naviga în jurul Pământului.
  • Aproape 70% dintre persoanele cu vârste între 16 şi 74 de ani din România, echivalentul a 10,6 milioane de utilizatori, au folosit internetul, în 2016 conform Institutului Naţional de Statistică (INS).

Cheia stă, de fapt, așa cum am mai spus, în comunicarea cu copilul. Nu cu adolescentul, pentru că dacă nu ai stabilit cu cel mic o relație bună de comunicare și de încredere atunci când era mic, la adolescență nu mai poți repara mare lucru. Nu trebuie să aștepți să crească, pentru a-i explica ce e bine și ce nu, pentru a îi oferi timp din timpul tău, în locul oricărui tip de ecran.

Datele de mai sus mi-au parvenit în timpul evenimentului din 15 septembrie, „Copilul meu și tehnologiile. Oportunități și riscuri”, un eveniment organizat de English Kids Academy și International House și moderat de Virgil Ianțu. Cât de plină a fost sala într-o zi de sâmbătă, mă face să cred că mai există speranță.

Cum întrețin relația cu copilul meu adolescent?

Adolescența este o perioadă dificilă din viața fiecărui părinte și, cu siguranță, din viața fiecărui copil aflat în plină ascensiune. Obstacolele nu trebuie să fie neapărat de netrecut, de aceea este încurajată o relație deschisă de comunicare între părinte și copil. Este bine de știut că în perioada adolescenței relațiile dintre părinți și copii se răcesc deseori, iar acest aspect poate avea un impact negativ asupra dezvoltării tinerilor. English Kids Academy vă invită să aflați mai multe într-un nou eveniment marca #conferințeleEKA: Reușita copilului meu adolescent – care sunt soluțiile în astfel de cazuri, cum putem aborda relația cu adolescentul la liceu, ce abilități se pot dezvolta cu ajutorul nostru pentru maturitate sau ce mai putem face, atunci când credem că nu mai e nimic de făcut. Detalii aici, evenimentul va avea loc pe 16 noiembrie.

Despre International House Bucharest

International House Bucharest este liderul cursurilor de limba engleza din România (poziție certificată de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, timp de 5 ani la rând) și este membru al International House World Organization, organizație care numără peste 150 de centre de limbi străne în peste 50 tari. International House, cu o existență de peste 60 de ani pe piața produselor culturale și având sediul în Londra a pus bazele standardelor predării limbii engleze în lume – primul curs de pregătire a profesorilor de engleză din lume a avut loc în International House în Londra, acum mai bine de 50 de ani. International House este prezentă pe piața din România de 15 ani.

Despre English Kids Academy

English Kids Academy este divizia International House specializată în predarea limbii engleze pentru copii. English Kids Academy, prin International House Bucharest, este singurul centru acreditat de pregătire a profesorilor în predarea limbii engleze pentru copii și adolescenți, curs de calificare a profesorilor moderat de Universitatea din Cambridge.

Tehnologia, prieten sau inamic al copilului meu?

Preambul

În fiecare zi se prezintă în medie la spitalul de psihiatrie doi copiii cu  diverse tipuri de tulburări emoționale şi de comportament legate de dependența de calculator, jocuri video şi gadgeturi. Medicii psihiatri spun că aceştia sunt aduşi de părinţi la spital cu anxietate, depresie, izolare, comportament agresiv faţă de cei apropiaţi, probleme de adaptare şi socializare, scăderea capacităţii de concentrare, tulburări alimentare şi ale somnului. Așadar, cât de mult este prea mult și care sunt cauzele dependenței de gadgeturi, când vine vorba de copii?

Care sunt motivele pentru care copiii sunt abandonați în fața ecranelor?

  • Mai puțină grijă și atenție față de copil -> mai puțin timp alocat de către părinte copilului -> mai mult timp pentru alte activități;
  • Copiii mănâncă mai repede și fără prea multă mizerie în jur, dacă sunt ocupați cu tableta sau cu telefonul mobil;
  • Copilul poate fi lăsat perioade mai lungi singur/nesupravegheat, chiarsingur acasă (când tableta devine tableta-bonă sau chiar tableta-mită, în încercarea părintelui de a se dezvinovăți sau compensa față de copil);
  • Copilul se plictisește la drum lung / pe plajă / la cumpărături, nu are răbdare ca părintele să termine o anumită acțiune;
  • Copilul nu poate adormi;
  • Copilul nu ascultă / nu face nimic fără tabletă.

Care sunt rezultatele?

  • Anxietate și depresie;
  • Comportament agresiv faţă de cei apropiaţi;
  • Probleme de adaptare şi socializare sau chiar izolare;
  • Scăderea capacităţii de concentrare;
  • Tulburări alimentare şi ale somnului;
  • Nu în ultimul rând, copiii pot deveni ușor victime ale criminalității online, dacă luăm în calcul și accesul ușor la internet.

În același timp…

Doar 8 copii din 100 îndrăgesc lectura, arată un studiu al Asociaţiei Curtea Veche, făcut în Capitală (sursa).

Specialiștii ne spun care este soluția

Pe 15 septembrie, English Kids Academy (divizia de cursuri de limba engleză a International House Bucharest) organizează evenimentul Copilul meu şi tehnologiile – oportunități şi riscuri”. Evenimentul va avea loc la Hotel Sheraton din București și va fi moderat de Virgil Ianțu.

Speakeri:

  • Mihai Laurenţiu Gânj – Fondator IH Bucharest, Inspector IH World Organisation, Consultant în Dezvoltarea Relațiilor Umane și Trainer calificat de Transformational Psychology Institute din Bergen, Olanda

    • Georgiana Rosculeţ – Coordonator Programe Educaţionale „Salvaţi Copiii”

    • Raluca Ioana Teleanu – Medic Șef Secție Neurologie Pediatrică – Spitalul Clinic de Copii „Dr. V. Gomoiu”, Lector universitar – Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”

    • Christian Ciocan – Comisar Șef Poliţia Română, Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalităţii

Biletele sunt accesibile pe bilete.ro, la rubrica Diverse sau accesând direct linkul următor:
https://www.bilete.ro/copilul-meu-si-tehnologiile-oportunitati-si-riscuri/copilul-meu-si-tehnologiile-oportunitati-si-riscuri-15-sep-2018

Preț special al biletului până pe 31 august 2018: 90 de lei, în loc de 120 lei, prețul întreg al biletului.

Mai multe detalii și pe pagina de Facebook a evenimentului.

5 motive pentru care merg la FITS

A fost FITS2018, s-a încheiat acum fix o săptămână. Așa de multe s-au întâmplat însă între timp, încât am senzația că a trecut un an și mai bine. Am început practic acest articol la Sibiu, l-am rescris la Paris, și ajung să-l termin, iată, la București. Poate nu-i rău, dar mi-a luat ceva să respir asupra lui.

Am încheiat și această ediție a FITS înainte de terminarea propriu-zisă a festivalului, nu știu cum se face, dar nu reușeșc nicicum să stau până la final. Poate la anul. Dar uitându-mă în urmă, atât la această ediție, cât și la toți anii în care am mers, mă bucur să văd evoluție, atât în ceea ce privește festivalul în sine, cât și în ceea ce privește întreaga experiență. Atât timp cât nu vor pierde asta, nu mă vor pierde nici pe mine, unul din cei 70.000, iar senzația de mers înainte, către noi descoperiri, mi-a făcut întotdeauna bine. Iată deci, centralizat și cuminte, motivele pentru care merg de fiecare dată când pot la FITS.

  1. Arta. N-a fost spectacol anul ăsta din cele alese cu care să fi dat greș, desi e drept că șederea mea n-a fost pe întreaga durată a festivalului. Mă transform o dată cu spectacolele văzute, mă îmbogățesc într-un fel, plec mereu cu ceva nou și asta nu poate fi decât foarte bine.
  2. Strada. Am mai spus-o și anul trecut, spectacolele de stradă mi-au plăcut foarte mult. Și anul ăsta la fel, au fost ca cireașa de pe tor la finalul fiecărei zile. Acolo e viață, acolo e muzică, dans și culoare. Și acolo.
  3. Atmosfera. În linie cu ce am scris mai sus, Sibiul se transformă vara. Se datorează cu siguranță perioadei de vacanță, dar când lumea vine în vacanță la Sibiu ca să meargă la FITS sau la TIFF, e mare lucru pentru orașul ăsta micuț. Acel vibe pe care-l oferă străzile Sibiului vara, de dimineața până seara, acea atmosferă plină de viață și de frumos, e una pe care n-o găsești chiar în fiecare oraș din România.
  4. Noutatea. Faptul că am descoperit de fiecare data la FITS ceva nou, mă face să vreau să merg iară și iară și să aștept cu nerăbdare vara viitoare.
  5. Oamenii. Ăia din bula mea, ăia cu care mă întâlnesc ocazional la proteste, cu care mă intersectez pe Facebook și care inevitabil vin și la FITS. Oamenii mei, unii de pe alte meleaguri și din alte orașe, și cu care apuc să mă văd doar la FITS. Iar sentimentul ăsta că-s mai mulți ca tine, desi toți părem că mergem împotriva curentului, ei bine, sentimentul ăsta îl caut și e minunat când îl găsesc.

Credit foto: sibfest.ro

A 25-a ediție

Peste 70.00 de spectatori pe zi și mai multă culoare ca niciodată, dacă mă întrebați pe mine. O evoluție faină, constantă, necesară. Interes crescut pentru artă. Ecouri internaționale. Cum să ratezi așa ceva? Mai puteți citi câteva idei interesante în jurul festivalului la Andrei, Hoinaru și Ruxa, ca să vedeți că nu sunt singura impresionată. Eu mai spun doar că nici de data asta n-am dat greș cu spectacolele alese, că m-a impresionat strada foarte mult și că am plecat acasă cu același sentiment că n-am văzut destul. Poate anul viitor. 😊

„Sub semnul pasiunii, 25 de ani am încercat să creștem un festival care era insignifiant și să îl transformăm într-unul dintre cele mai importante din lume. Ați văzut câte trupe și personalități au ajuns și în acest an la Sibiu. Așa cum am promis, nu numai că toate au încântat publicul, dar așteptările au fost depășite. E important acum să ne concentrăm pe evaluarea acestui festival, ca Summit-ul care va veni să însemne o mândrie nu numai pentru Sibiu, dar și pentru România, să punem într-adevăr România acolo unde este locul ei, în zona marelui dialog intercultural”, a declarat Constantin Chiriac la finalul ediției.